Public servant vacation bonus claim; lack of passive standing of state funding authorities in labor-related claims
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeals of two public institutions and partially modified the lower court's decision to dismiss the action against them for lack of passive standing, while maintaining the original judgment in favor of the claimant against the remaining defendant. The dispute concerned a public servant's claim for unpaid vacation bonuses for 2006, where the lower court had previously ruled in her favor based on the suspension of rights under the 1999 Public Service Law and subsequent budget laws. The Supreme Court held that the appealing institutions lacked passive standing because no direct service relationship existed between them and the claimant, as the employment relationship and the associated wage-like rights were exclusively tied to the specific ministry authority where she was employed; consequently, the court applied Article 312 of the Code of Civil Procedure to reject the action against the non-party-defendant institutions due to this procedural defect.
Legislator headnote
AI generatedart. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, art. 5 pct. 5 din Legea nr. 379/2005, art. 64 din Legea nr. 24/2000, art. 312 C. proc. civ; Public servant vacation bonus claim; lack of passive standing of state funding authorities in labor-related claims: În susținerea primului recurs s-au invocat dispozițiile art. 5 pct. 5 din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006, prin care reglementările privind prima de concediu au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2006, precum și dispozițiile cap. 6 art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă prin care se reglementează atât posibilitatea legală a suspendării cât și reintrarea în vigoare a dispozițiilor suspendate, la expirarea duratei de suspendare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 53 din 9 ianuarie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.A., în contradictoriu cu pârâții C.N.A.S., C.A.S. a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (în prezent Ministrul Transporturilor) și M.E.F. și a obligat pârâții la plata sumelor pretinse de reclamant, reprezentând prima de vacanță aferentă anului 2006, precum și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei.
În acest sens instanța de fond a apreciat că se impune unirea cu fondul a excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de C.N.A.S., motivele invocate de aceasta, în susținerea excepției, vizând însăși temeinicia cererii.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată întrucât aceasta, în calitate de funcționar public al pârâtei, în perioada 1999 - 2002, avea, potrivit art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, devenit art. 34 alin. (2), dreptul la acordarea unei prime de concediu, drept câștigat și apoi suspendat succesiv, ca efect al dispozițiilor legilor bugetului din anii 2001 - 2004.
Drept urmare, instanța a apreciat că suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea acestuia atâta vreme cât prin prevederile O.U.G. nr. 33/2001, ca și prin dispozițiile legilor bugetului pe anii 2001 - 2004, nu i-a fost înlăturată existența, ci are ca efect numai imposibilitatea realizării acestuia în intervalul de timp în care a fost suspendat exercițiul lui.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții C.N.A.S. și M.E.F.
În susținerea primului recurs s-au invocat dispozițiile art. 5 pct. 5 din Legea nr. 379/2005 privind bugetul de stat pe anul 2006, prin care reglementările privind prima de concediu au fost suspendate până la data de 31 decembrie 2006, precum și dispozițiile cap. 6 art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă prin care se reglementează atât posibilitatea legală a suspendării cât și reintrarea în vigoare a dispozițiilor suspendate, la expirarea duratei de suspendare.
Recurentul M.E.F., în critica formulată, a susținut lipsa calității sale procesuale active motivat de împrejurarea că raportul de muncă în virtutea căreia reclamanta beneficiază de dreptul la primă de vacanță este numai între aceasta, pe de o parte și instituția în care își desfășoară activitatea, pe de altă parte.
În sprijinul acestei susțineri au mai fost invocate prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, precum și practica, constantă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recursurile sunt fondate și urmează a fi admise, pentru următoarele considerente.
Astfel, analizând actele și lucrările dosarului se constată că intimata reclamantă a îndeplinit până în ianuarie 2007, o funcție publică, în cadrul C.A.S. a Ministerului Transporturilor, împrejurare ce a îndreptățit-o să beneficieze de concedii legale de odihnă, pentru care, însă, nu a primit prima de concediu reglementată de Legea nr. 188/1999.
Așa fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond s-a pronunțat fără a reține lipsa calității procesuale pasive a recurenților - pârâți în condițiile în care, între aceste autorități și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, nu există identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu cu intimata.
Or, numai existența unor astfel de raporturi juridice poate justifica legitimarea procesuală pasivă în cauză, a unei autorități sau instituții publice, având în vedere că dreptul solicitat este unul de natură salarială, raporturi pe care intimata reclamantă le are numai cu pârâta C.A.S. a Ministerului Transporturilor.
Pe cale de consecință, în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte admite recursurile declarate în cauză și modifică sentința atacată în sensul respingerii acțiunii față de recurenții pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de C.N.A.S. și de M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 53 din 9 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea față de cele două recurente pârâte pentru lipsa calității procesuale pasive a acestora.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2008.