Invalidity of stock exchange regulator's share sale restriction for failure to conduct mandatory preliminary investigation and proper motivation

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, reclamantă D.A.E.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M., anularea Ordonanței nr. 169 din 20 iunie 2001 prin care au fost restricționate la vânzare acțiunile deținute de aceasta la SC F. SA București, respectiv 1.765.024 acțiuni, la SC R. SA București un număr de 133.014 și 107.005 acțiuni deținute la SC S. SA Salonta.

2. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii

în motivarea acțiunii, întemeiată pe prevederile art. 1 și art. 11 din Legea nr. 29/1990, reclamanta a arătat că măsura dispusă de autoritatea pârâtă este nelegală, discriminatorie și abuzivă, de natură a prejudicia interesele economice ale societății.

S-a mai susținut că măsura administrativă contestată nu are temei legal și nu a fost motivată în fapt, autoritatea pârâtă nejustificând gravitatea situației care să impună în fapt această măsură.

4. Apărările invocate de pârâtă prin întâmpinare

Pârâta C.N.V.M. a depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care a solicitat să se constate că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile obligatorii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că a răspuns în termenul legal de 30 de zile la contestația formulată de reclamantă împotriva ordonanței, iar că măsura dispusă nu a urmărit în niciun fel lezarea unor drepturi ale acționarilor, ci dimpotrivă, protejarea intereselor acestora.

A apreciat pârâta că prin emiterea ordonanței atacate nu s-a produs niciun prejudiciu reclamantei, deoarece aceasta deține în continuare acțiunile, se bucură de „usus" și „fructus" asupra acestora.

În temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a solicitat suspendarea judecării cauzei, motivat de faptul că soluționarea cauzei depinde de soluționarea unui alt dosar privind societatea C.

Prin încheierea din 7 ianuarie 2002 s-a dispus, în baza art. 244 pct. 2 C. proc. civ., suspendarea, cauza fiind repusă pe rol la data 8 mai 2008.

3. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1590 din 22 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de D.A.E.I. în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M.

4. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond

Instanța a apreciat că ordonanța atacată nu este lipsită de temei legal, fiind emisă de autoritatea competentă cu atribuții în domeniul reglementării și supravegherii pieței de capital, conform art. 1 și art. 6 lit. a) și b) din Legea nr. 52/1994.

Totodată s-a reținut că ordonanța prin care s-a dispus măsura interzicerii la vânzare a unor acțiuni a fost luată pentru protejarea intereselor investitorilor, măsura fiind justificată în fapt de adresa trimisă pârâtei sub nr. 967 din 14 martie 2001 de către Comisia pentru cercetarea abuzurilor și petițiilor, precum și de cercetările penale în curs la acea dată.

5. Recursul formulat de reclamanta D.A.E.I.

Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.

5.1. Instanța de fond nu a verificat dispozițiile Legii nr. 52/1994 și ale Regulamentelor C.N.V.M. nr. 11/1997 și nr. 7/1998 privind cazurile și condițiile în care se poate dispune sancțiunea restricționării la vânzare a unor acțiuni.

Nu s-a verificat dacă prevederile art. 1 din Legea nr. 52/1994 au fost respectate.

Ordonanța a fost emisă fără o audiere prealabilă a conducerii societății , fără a se face cercetări preliminare, fără a se motiva actul și fără a se comunica.

Nu au fost respectate prevederile art. 6 lit. a) și b) din Legea nr. 52/1994, din cuprinsul Ordonanței nu rezultă care a fost motivul restricționării la vânzare a acțiunilor. S-a procedat la aplicarea sancțiunii doar pe baza unui memoriu făcut de trei societăți comerciale și adresat Senatului României în anul 2001.

Nu a fost respectată procedura specială și prealabilă prevăzută de art. 11, art. 15 și urm. din Regulamentul C.N.V.M. nr. 11/1997 cu privire la controlul respectării dispozițiilor legale în domeniul valorilor imobiliare.

5.2.Instanța de fond nu analizat motivele de netemeinicie a actului, invocate de recurenta-reclamantă, în principal faptul că s-a achiziționat legal pachetul de acțiunii în discuție, dovada că reclamanta nu a fost niciodată sancționată contravențional sau administrativ de C.N.V.M., conform art. 103, art. 104 și urm. din Legea nr. 52/1994, dar nici de alte organe de stat.

5.3 În mod greșit a reținut instanța de fond că reclamanta nu are un drept recunoscut de lege, vătămat, pe motiv că societatea ar deține în continuare acțiunile.

Din motivele invocate la pct. 1 și 2 rezultă, în mod concret, vătămarea drepturilor recurentei, ca investitor pe piața de capital, dreptul de a fi protejată contra practicilor neloiale și abuzive, dreptul de a fi informată cu privire la măsurile care se iau împotriva sa, dreptul de a beneficia de o cercetare prealabilă luării măsurii, dreptul de a cunoaște ce dispoziții legale au fost încălcate, precum și protecția constituțională a drepturilor de proprietate.

6. Apărările formulate de intimata-pârâtă C.N.V.M.

În opinia intimatei, recurenta nu poate susține că nu s-a îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 1 din Legea nr. 52/1994, deoarece scopul Ordonanței nr. 169/2001 a fost de a proteja investitorii împotriva practicilor neloiale și abuzive venite din partea oricăror persoane.

Prin emiterea Ordonanței nr. 169/2001 nu s-a produs niciun prejudiciu recurentei, aceasta deține în continuare acțiunile, se bucură de usus și fructus.

Măsura dispusă de intimată nu constituie o sancțiune administrativă, ci o măsură asiguratorie pentru conservarea valorilor mobiliare și pentru protecția investitorilor.

Ordonanța a fost motivată prin existența memoriului unor societăți comerciale transmis Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Senatul României.

Ordonanța a fost emisă exclusiv în baza dispozițiilor art. 6, art. 13 și art. 15 din Legea nr. 52/1994.

II. Considerentele instanței de recurs

1.Recursul este fondat.

2.Este adevărat că Ordonanța nr. 169 din 29 iunie 2001 a fost emisă în baza dispozițiilor art. 6, art. 3 și art. 15 din Legea nr. 52/1994, dar aceasta nu justifică încălcarea prevederilor legale care reglementează condițiile de emitere a actelor C.N.V.M. și procedura de urmat.

3.Conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 52/1994, „ordonanțele sunt acte prin care C.N.V.M. dă dispoziții privind prezentarea de documente, situații și informații, audieri, impune interdicții sau suspendări de autorizații sau activități, dispune anchete sau alte investigații, dispune măsuri conservatorii, precum ridicarea și depunerea de documente sau titluri, indisponibilizarea unor bunuri sau fonduri, aplică sancțiuni disciplinare și administrative”.

Prin simpla indicare a prevederilor art. 15 din Legea nr. 52/1994 nu a rezultat în mod cert ce măsură a fost luată de către intimată: măsura asiguratorie sau sancțiunea administrativă.

Intimata a arătat că este vorba despre o măsură asiguratorie, dar nu precizează perioada pentru care s-a luat această măsură și ce anume cercetări s-au efectuat și care să determine luarea măsurii.

4. Potrivit prevederilor Regulamentului C.N.V.M. nr. 11/1997, orice măsură se ia numai după ce se realizează o investigație care presupune: cercetare preliminară; solicitare de informații; documente; investigația propriu-zisă; consultarea terților; raportul asupra investigației; audierea; luarea de măsuri.

Ordonanța nr. 169/2001, așa cum rezultă din chiar cuprinsul său, a fost emisă drept urmare a unui memoriu adresat de anumite societăți Comisiei pentru cercetarea abuzurilor și petiții și înregistrat sub nr. 5486 din 20 martie 2001.

Intimata nu a realizat niciun fel de investigație, preluând automat cele scrise în petiție, deși avea obligația, potrivit art. 16 din Regulamentul nr. 11/1997, să efectueze cercetări proprii.

5. Ordonanța nr. 169/2001 a produs în mod cert vătămarea recurentei-reclamante în drepturile sale de proprietate asupra acțiunilor restricționate la vânzare, prin aceea că nu a mai avut dreptul de a dispune de acestea, în limitele legii.

6. În mod cert, intimata are drept misiune favorizarea bunei funcționări a pieței valorilor mobiliare și de a asigura protecția investitorilor contra practicilor neloiale, abuzive și frauduloase, putând dispune luarea de măsuri conservatorii.

Aceste măsuri însă trebuie luate în condițiile impuse de Legea nr. 52/1994 și de regulamentele pe care însăși intimata le emite.

Adoptarea unui act administrativ fără ca acesta să fie în concordanță cu prevederile legale în baza căruia este emis, este sancționată cu anularea acelui act.

Intimata a încălcat, prin emiterea Ordonanței nr. 169/2001, prevederile art. 1, art. 6 și art. 15 din Legea nr. 52/1994, dar și pe cele ale art. 11, art. 15 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 11/1997, a luat o măsură fără a desfășura o investigație proprie, nu a motivat-o și nu a precizat expres ce fel de măsură este și durata acesteia.

7.Instanța de recurs va ține seama și de practica constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, reprezentată de Deciziile nr. 3908 din 16 decembrie 2002 și nr. 1437 din 17 martie 2009, prin care s-a dispus anularea aceluiași act în ceea ce privește pe reclamanta SC R. SA și SC P. SA (în prezent SC C.D. SRL) și nu găsește niciun motiv de a se îndepărta de la această practică.

8.Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., urmează a se admite recursul formulat, a se admite acțiunea, cu consecința anulării Ordonanței nr.169 din 20 iunie 2001 în ceea ce o privește pe reclamanta-recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.A.M.E.I. împotriva sentinței civile nr. 1590 din 22 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantei.

Anulează Ordonanța nr. 169 din 20 iunie 2001 emisă de pârâtă în ceea ce o privește pe reclamanta D.A.M.E.I.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2009 .