Validity of revoking tax payment deferrals due to short payment delays versus statutory 90-day grace period
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice rejected the tax authority’s appeal, upholding the appellate court’s annulment of the administrative decision that revoked the taxpayer’s payment deferrals and the related payment summons. The dispute concerned a commercial company’s challenge to the cancellation of tax payment facilities and installments granted under a 2003 joint order, which the authority had revoked citing missed payment deadlines in October 2006 and April 2007. The court ruled that the revocation was unlawful because the 90-day grace period stipulated in the joint order had not elapsed before the cancellation, and the taxpayer had ultimately cured the default by replenishing the security and paying all installments in full. The decision also dismissed the argument that the case fell under commercial jurisdiction, confirming that the suit properly targeted an illegal administrative act under administrative content jurisdiction, and held that the cited 2006 tax law provisions were inapplicable to the specific facts.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 pct. 3 C. proc. civ, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Validity of revoking tax payment deferrals due to short payment delays versus statutory 90-day grace period: Ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se referă la necompetența instanțelor sub aspectul al competenței materiale și nu al competenței teritoriale invocate de recurentă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 24 septembrie 2008, reclamanta SC A.B. SA, prin administratorul P.D. a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S., solicitând anularea deciziei V.P. 4/3751 din 22 mai 2008, prin care au fost anulate înlesnirile la plată și eșalonările acordate prin Ordinul Comun 762/2003, precum și anularea somației de plată nr. 7630 din 26 august 2008, privind executarea sumei de 225.438,28 RON.
În motivarea acțiunii reclamanta arată că s-a privatizat în anul 2002, beneficiind de facilități fiscale, constând în eșalonări la plată a obligațiilor fiscale restante, precum și de amânări în vederea scutirii de la plată a dobânzilor și penalităților aferente acestor sume.
În luna mai 2008 pârâta a anunțat-o pe reclamantă că i-au fost anulate aceste facilități, datorită unor întârzieri la plată.
Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 198/CA din 5 noiembrie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamantă și a anulat actele administrative contestate de aceasta, cu motivarea că cele două întârzieri la plată, remediate în intervalul de 90 de zile, nu justifică anularea facilităților prevăzute în Ordinul Comun, iar dispozițiile Legii nr. 266/2006 invocate de pârâtă nu sunt aplicabile în speță.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta A.V.A.S., susținând în esență că societatea nu a făcut dovada respectării obligațiilor referitoare la achitarea la scadență a ratelor de eșalonare aferente lunilor octombrie 2006 și aprilie 2007 și la achitarea obligațiilor FNUASS, conform prevederilor art. 4 din Ordinul Comun, precum și a respectării prevederilor Ordinului Comun și după termenul prevăzut în Legea nr. 266/2006.
Sub un alt aspect pârâta critică sentința, arătând că aceasta a fost dată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Recursul este nefondat.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., acesta este nefondat.
Ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se referă la necompetența instanțelor sub aspectul al competenței materiale și nu al competenței teritoriale invocate de recurentă.
Sesizarea de către societatea reclamantă a instanței de contencios administrativ și nu a celei comerciale se datorează faptului că obiectul acțiunii îl constituie anularea unui act administrativ emis nelegal.
Dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 lasă la alegerea reclamantului dacă să se adreseze instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.
Pe fondul litigiului se constată că prima instanță a interpretat corect dispozițiile art. 3 alin. (4) și art. 4 din Ordinul Comun nr. 762 din 1 octombrie 2003, care reglementează modul de utilizarea a garanției constituite la dispoziția recurentei pârâte.
În situația în care nu se face plata la termenul stabilit, este utilizată garanția pentru stingerea ratelor cât și a obligațiilor curente, iar societatea este obligată să reîntregească garanția până la următorul termen de plată din eșalonare.
Dispozițiile art. 4 din Ordinul Comun prevăd un termen de grație de 90 de zile în care societatea este obligată să facă toate plățile scadente și neonorate și numai după trecerea acestui termen dacă societatea nu face dovada achitării tuturor restanțelor, se poate susține că facilitățile se anulează.
Așa fiind, în mod corect instanța de fond a apreciat că o întârziere de 3 zile și respectiv de 77 de zile nu putea atrage anularea facilităților, în condițiile în care societatea a reîntregit garanția și în final a achitat în avans și integral toate ratele din eșalonare.
Așa fiind, recursul declarat de pârâtă va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.V.A.S. București, împotriva sentinței civile nr. 198/CA din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2009.