Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1739/2009 AI generated

Public employee salary supplements unavailable where not provided by unitary salary system law and court-awarded percentages lack legal basis

Case Number Decizia nr. 1739/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the National Agency, cassated the lower court’s decision that had granted the plaintiff’s claim, and dismissed the action as unfounded on the merits, establishing that the public official had no legal right to the claimed salary supplements. The dispute involved a civil servant seeking a 25% position supplement and a 25% grade salary supplement for a specific period, arguing that statutory provisions of the Public Status Act required their payment despite interim government orders suspending their application. The court held that Article 31(3) of the Public Status Act defers salarization matters to the specific unitary salary system law, which did not provide for such supplements during the relevant period, and further ruled that the lower court exceeded its judicial competence and encroached on the legislative domain by arbitrarily setting the percentage amounts without a legal basis.

Legislator headnote

AI generated

art. 31 din Legea nr. 188/1999, art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004, art. 48 din O.U.G. nr. 2/2006, art. 11 din Constituția, art. 3041 C. proc. civ; Public employee salary supplements unavailable where not provided by unitary salary system law and court-awarded percentages lack legal basis: Astfel, susține autoritatea recurentă, instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, republicată, care prevăd că, în compunerea salariului la care au dreptul funcționarii publici, intră și „suplimentul postului”, precum și „suplimentul corespunzător treptei de salarizare”, pe care, însă, nu le-a coroborat cu prevederile alin. (3) din același articol, potrivit cărora salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

Keywords

AI generated
rights of civil servants wage supplement judicial law public officials matter in dispute civil status

Cited Legislation

AI generated
art. 31 din Legea nr. 188/1999
și că nu a beneficiat de suplimentul postului și de suplimentul gradului, potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, întrucât aplicarea acestor prevederi a fost suspendată pentru anul 2005 prin art.
art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004
188/1999, întrucât aplicarea acestor prevederi a fost suspendată pentru anul 2005 prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004 și pentru anul 2006 prin art.
art. 48 din O.U.G. nr. 2/2006
92/2004 și pentru anul 2006 prin art. 48 din O.U.G. nr. 2/2006.
art. 11 din Constituția
30/1994 și prevederilor art. 11 din Constituția României, neacordarea drepturilor de natură salarială prevăzute de art.
art. 3041 C. proc. civ
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâta A.N.O.F.M., care a invocat prevederile art. 3041 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 28 octombrie 2008 la Curtea de Apel Craiova, reclamanta C.C.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.O.F.M., obligarea acesteia la plata suplimentului postului, în procent de 25% din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 15 aprilie 2006 – 31 decembrie 2006, actualizate la zi cu indicele de inflație până la data plății efective.

Reclamanta a arătat că, în perioada menționată a avut calitatea de funcționar public în cadrul A.N.O.F.M. și că nu a beneficiat de suplimentul postului și de suplimentul gradului, potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, întrucât aplicarea acestor prevederi a fost suspendată pentru anul 2005 prin art. 44 din O.U.G. nr. 92/2004 și pentru anul 2006 prin art. 48 din O.U.G. nr. 2/2006.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 342 din 2 decembrie 2008 a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C.C.C. în contradictoriu cu pârâta A.N.O.F.M.

A obligat pârâta să acorde reclamantei suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare supliment, pe perioada 15 aprilie 2006-31 decembrie 2006, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Curtea de apel a reținut că, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt elemente componente ale salariului de bază al funcționarului public, așa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din O.G. nr. 6/2007. S-a reținut de asemenea, că în cauză sunt incidente și prevederile art. 1 din Protocolul 1 adițional la C.E.D.O., urmare ratificării Convenției de către România, prin Legea nr. 30/1994 și prevederilor art. 11 din Constituția României, neacordarea drepturilor de natură salarială prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 republicată, însemnând și încălcare art. 6 din C.E.D.O.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâta A.N.O.F.M., care a invocat prevederile art. 3041 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că instanța de fond a dat o soluție fără temei legal.

Astfel, susține autoritatea recurentă, instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, republicată, care prevăd că, în compunerea salariului la care au dreptul funcționarii publici, intră și „suplimentul postului”, precum și „suplimentul corespunzător treptei de salarizare”, pe care, însă, nu le-a coroborat cu prevederile alin. (3) din același articol, potrivit cărora salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

Or, arată în continuare autoritatea recurentă, în aplicarea art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, republicată, legiuitorul nu a adoptat nicio reglementare, aceste dispoziții fiind suspendate în perioada în care intimata-reclamantă a avut calitatea de funcționar public și, pe de altă parte, nici în legile anuale pentru bugetul de stat, nu au fost prevăzute sume destinate achitării unor astfel de drepturi salariale.

Recursul este întemeiat.

Într-adevăr, potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „(1) Pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare. (2) Funcționarii publici beneficiază de prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii. (3) Salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici”.

Deci, dreptul la salariu al funcționarilor publici este reglementat în Secțiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi și îndatoriri” din Legea nr. 188/1999, dar potrivit art. 31 alin. (3), salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.

Or, în reglementările drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici în vigoare pentru perioada 15 aprilie 2006-31 decembrie 2006, când intimata-reclamantă a avut calitatea de funcționar public în cadrul agenției recurente, nu a fost prevăzut nici suplimentul postului și nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Astfel fiind, admițând acțiunea și obligând autoritatea să acorde reclamantei suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare supliment pentru perioada 15 aprilie 2006 – 31 decembrie 2006, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal.

Mai mult, prin stabilirea unui cuantum procentual de câte 25% pentru fiecare dintre cele două suplimente salariale, fără ca acest cuantum să fi fost stabilit printr-o reglementare legală, instanța de fond s-a imixtionat în domeniul constituțional al puterii legislative, căreia i s-a substituit în cauza de față, prin depășirea propriilor competențe, limitate constituțional la aplicarea legii pozitive.

În concluzie, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă pentru motivele prevăzute la art. 304 pct. 4 și pct. 9 C. proc. civ., depășind atribuțiile conferite puterii judecătorești și adoptând o hotărâre lipsită de temei legal, astfel că recursul va fi admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.O.F.M. împotriva sentinței nr. 342 din 2 decembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2009.