University’s appeal rejected; state attestation order partially annulled, confirming claimant’s ownership of Iași plot and cost award.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the university’s appeal as unfounded, upholding the lower court’s ruling that partially annulled the Ministry of Education’s order attesting state ownership of a 335 sqm plot in Iași, thereby confirming the claimant’s property right over that land and the lower court’s award of 1,504.3 lei in costs; the disputed order is invalidated as to that parcel, while the remainder remains in force. The case is an administrative-law challenge to an attestation order issued under education-law provisions, where the claimant’s ownership had been judicially confirmed by a final judgment under Law No. 18/1991 and implemented by a prefect’s order, yet the contested attestation was issued (per Law No. 84/1995, arts. 166(4) and (9)) during a Law No. 10/2001 restitution procedure, in breach of art. 21(5) of that law and despite knowledge of the dispute over the land. The court held the appeal lacked merit on all grounds: failure to state the appeal term in the dispositif was not nullifying because the remedy is conferred by law, not the court, and no prejudice was shown; the claimant’s active standing was justified by her compliance with both restitution statutes and the final judicial title; and the university’s prior actions against the prefect’s order had already been finally rejected. Legal basis: Law No. 554/2004, arts. 1 and 18; Civil Procedure Code, art. 312(2).
Legislator headnote
AI generatedart. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 261 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ, art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, art. 3041 C. proc. civ, art. 18 din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (2) C. proc. civ; University’s appeal rejected; state attestation order partially annulled, confirming claimant’s ownership of Iași plot and cost award: The case is an administrative-law challenge to an attestation order issued under education-law provisions, where the claimant’s ownership had been judicially confirmed by a final judgment under Law No. 18/1991 and implemented by a prefect’s order, yet the contested attestation was issued (per Law No. 84/1995, arts. 166(4) and (9)) during a Law No. 10/2001 restitution procedure, in breach of art. 21(5) of that law and despite knowledge of the dispute over the land. The court held the appeal lacked merit on all grounds: failure to state the appeal term in the dispositif was not nullifying because the remedy is conferred by law, not the court, and no prejudice was shown; the claimant’s active standing was justified by her compliance with both restitution statutes and the final judicial title; and the university’s prior actions against the prefect’s order had already been finally rejected. Legal basis: Law No. 554/2004, arts. 1 and 18; Civil Procedure Code, art. 312(2).
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appeal as unfounded, as these provisions govern the annulment of administrative acts.
Procedural rule applied in the dispositive to dismiss the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 168/CA din 6 octombrie 2008, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta S.L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași, dispunând anularea parțială a Ordinului M.E.C. nr. 4928/18 august 2006, privind atestarea dreptului de proprietate pentru Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi" Iași asupra unor imobile, construcții și terenuri, care fac parte din baza materială a acesteia, în partea privitoare la suprafața de teren de 335 mp, situată în Iași, parcela 35 (799), conform documentației ce a stat la baza pronunțării deciziei civile nr. 60 din 18 ianuarie 2006 a Tribunalului Iași, respectiv a raportului de expertiză D.D.; a fost obligată pârâta Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi" Iași să plătească reclamantei suma de 1.504,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență că:
Reclamanta, ca moștenitoare a suprafeței de 506 mp preluată de la autorii săi de stat, în anul 1963, a urmat procedurile de reconstituire a dreptului de proprietate atât în condițiile Legii nr. 18/1991, cât și în cele ale Legii nr. 10/2001.Procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 s-a finalizat prin pronunțarea Tribunalului Iași a deciziei nr. 60 din 18 ianuarie 2005, irevocabilă, prin care este anulat Ordinul Prefectului Județului Iași nr. 195/2000, cu obligarea Instituției prefectului de a emite un nou ordin privind atribuirea către reclamanta S.L. a suprafeței de 335 mp delimitați de punctele A-B-5-6-7-8-E-F-A din raportul de expertiză topometrică D.D., decizie pusă în executare prin emiterea Ordinului nr. 365 din 22 august 2006 de Prefectul Județului Iași.
în cauză își găsesc incidența dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, fiind demonstrată vătămarea dreptului de proprietate al reclamantei privind suprafața de 335 mp situată în municipiul Iași, recunoscut prin titlurile executorii, hotărâri judecătorești irevocabile, și care au fost nesocotite prin emiterea Ordinului M.E.C. nr. 4928 din 18 august 2006, ce atestă dreptul de proprietate al pârâtei Universitatea Tehnică „Gh.Asachi” Iași și asupra suprafeței de teren proprietatea reclamantei.
Împotriva acestei soluții, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs Universitatea Tehnică „Gh.Asachi” Iași invocând excepția nulității hotărârii recurate raportat la prevederile art. 261 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., cu motivarea că în dispozitivul acestei hotărâri, instanța de fond a omis să indice și termenul în care se poate exercita calea de atac, astfel cum este reglementată de legea contenciosului administrativ.
Susține recurenta că prima instanță a interpretat în mod eronat întreg probatoriul administrat în cauză precum și prevederile legale în materie.
Astfel, s-a reținut faptul că documentația prevăzută de Legea nr. 84/1995, întocmită pentru emiterea ordinului de atestare a dreptului de proprietate, a fost emisă cu încălcarea art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.
Arată recurenta că prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente cauzei, întrucât acest text de lege își găsește aplicare numai în cadrul procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, proceduri care în cazul de față nu sunt puse în discuția părților și nici cenzurii instanțelor judecătorești, excedând cadrului procesual guvernat numai de legea contenciosului administrativ.
Motivează recurenta că reclamanta-intimată a dat dovadă de rea credință, căutând pe căi ocolite să nesocotească prevederile legale și să obțină dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu și că prin emiterea ordinului atacat, reclamanta nu a fost vătămată în eventualele sale drepturi pretinse.
O altă critică vizează faptul că instanța de fond a omis a observa că reclamanta nu și-a justificat calitatea sa procesuală activă, respectiv nu a făcut dovada existenței unui drept de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991 cât și ale Legii nr. 10/2001.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, reclamanta-intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Conform art. 261 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde calea de atac și termenul în care se poate exercita.
Împrejurarea că în dispozitiv nu este indicat termenul în care se poate exercita calea de atac nu poate conduce la nulitatea hotărârii întrucât, calea de atac este dată de lege, nu de către instanță, astfel încât lipsa acestei mențiuni nu poate lipsi partea de dreptul de a exercita calea de atac.
De altfel, pârâta-recurentă a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege, nedovedind nici o vătămare prin faptul că nu s-a trecut în dispozitiv termenul în care se poate exercita recursul.
Critica ce vizează justificarea calității procesual active și a existenței unui drept de proprietate în condițiile Legii nr. 18/1991 și ale Legii nr. 10/2007, nu poate fi reținută, având în vedere că, potrivit situației de fapt corect reținută de Curtea de apel, reclamanta a urmat atât procedura de reconstituire conform legii fondului funciar cât și cea prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 60 din 18 ianuarie 2005, Tribunalul Iași a anulat Ordinul Prefectului județului Iași nr. 195/2000 și a fost obligată instituția prefectului să emită un nou ordin cu atribuirea în proprietate către reclamantă a suprafeței de teren de 335 mp delimitată prin raportul de expertiză topometrică D.D.
Conform acestei hotărâri irevocabile, Prefectul județului Iași a emis Ordinul nr. 365 din 22 august 2006 prin care i s-a atribuit reclamantei-intimate suprafața de teren menționată și cu care a fost pusă în posesie de Comisia de fond funciar la 14 septembrie 2006.
Recurenta deși a atacat acest ordin nu face referire în motivele de recurs că acțiunea vizând nulitatea absolută a fost respinsă în mod irevocabil prin Decizia nr. 774/2008 a Tribunalului Iași.
În privința documentației în baza căreia a fost emis de pârâtul Ministerul Educației și Cercetării, ordinul contestat nr. 4928 din 18 august 2006 privitor la suprafața de 335 mp, teren situat în Iași, este de observat că a fost făcută în timpul cât s-a derulat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 contrar prevederilor art. 21 alin. (5) din lege și în condițiile în care recurenta cunoștea situația litigioasă a terenului.
Instanța de fond verificând legalitatea ordinului prin care s-a atestat dreptul de proprietate în favoarea pârâtei-recurente în condițiile art. 166 alin. (4) și (9) din Legea învățământului nr. 84/1995, a constatat că reclamanta a făcut cunoscut unității deținătoare la data de 3 octombrie 2005, că imobilul teren pe care s-a făcut o parcare se află în procedura de restituire, situație recunoscută prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei și cu toate acestea a înaintat documentația la M.E.C. cu adresa nr. 1547 din ianuarie 2006.
Susținerile recurentei-pârâte privind atitudinea reclamantei care a uzat de mai multe căi legale pentru a intra în posesia terenului în litigiu, nu pot fi reținute ca un argument în favoarea respingerii cererii ce vizează anularea ordinului privitor la același teren. Aceasta întrucât prin decizia civilă nr.60 din 18 ianuarie 2006 a Tribunalului Iași, i s-a atribuit terenul în baza Legii nr. 18/1991, iar acțiunea de față este un demers absolut legitim pentru valorificarea drepturilor sale recunoscute de lege.
În raport de cele reținute și în conformitate cu dispozițiile art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Universitatea Tehnică „Gh.Asachi” Iași împotriva sentinței nr. 168/CA din 6 octombrie 2008 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal , ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 martie 2009.