Status of minors born during parental forced displacement under Emergency Ordinance 105/1999 and Family Code domicile principles
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the county pension house, upholding the lower court's final judgment that annulled the administrative decision denying benefits and ordered the recognition of the claimant's status as a beneficiary of the relevant legislation. The dispute concerned whether an individual born during the parents' forced displacement (strămutare) qualified for benefits under Emergency Ordinance No. 105/1999, approved by Law No. 189/2000, with the defendant arguing that the minor did not exist at the time of displacement and thus lacked legal capacity or domicile to claim the status. Relying on Article 14 of Decree No. 31/1954 and Articles 100–107 of the Family Code, the court held that minors' domicile and legal status are intrinsically linked to their parents, rejecting the argument that the lack of legal capacity at birth excluded the child from the protected class, as such a separation would violate public order and good morals.
Legislator headnote
AI generatedart. 5 C. civ, art. 304-3041 C. proc. civ; Status of minors born during parental forced displacement under Emergency Ordinance 105/1999 and Family Code domicile principles: The dispute concerned whether an individual born during the parents' forced displacement (strămutare) qualified for benefits under Emergency Ordinance No. 105/1999, approved by Law No. 189/2000, with the defendant arguing that the minor did not exist at the time of displacement and thus lacked legal capacity or domicile to claim the status. Relying on Article 14 of Decree No. 31/1954 and Articles 100–107 of the Family Code, the court held that minors' domicile and legal status are intrinsically linked to their parents, rejecting the argument that the lack of legal capacity at birth excluded the child from the protected class, as such a separation would violate public order and good morals.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the procedural basis for analyzing and dismissing the appeal in the dispositive section.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Oradea, reclamanta C.V. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, pentru ca instanța, prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea hotărârii nr. 5079/2003 și obligarea pârâtei să-i recunoască calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut în perioada strămutării părinților, situație în care beneficiază de același statut, ca al acestora.
Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 218/2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 5079/2003 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut în timpul strămutării părinților săi, calitatea de refugiat, strămutat, fiind dobândită de aceasta din momentul nașterii sale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susținut că strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu, este o persecuție etnică, cu condiția ca persoana care o reclamă, să existe la data strămutării, ceea ce nu este cazul în speță, faptul conceput neavând capacitate de folosință și nici de domiciliu.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304-3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente.
Recursul nu este nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, privitor la persoanele fizice și juridice, domiciliul minorului este la părinții săi, iar potrivit art. 100 C. fam., copilul minor locuiește la părinții săi.
Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.
Drepturile și obligațiile părintești sunt enumerate generic în conținutul art. 101, 105, 107 și altele C. fam, texte aflate sub Titlul III privind „Ocrotirea celor lipsiți de capacitate, a celor cu capacitate restrânsă și a altor persoane” din același cod.
În raport cu dispozițiile legale mai sus citate, ca și, în general cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor și pază a părinților față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinții săi, precum și că orice separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute de lege și reglementate prin lege. Despărțirea copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de excepție, este un act imoral și antisocial, după cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorului din cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților care-l au în îngrijire, constituie în aceiași măsură o încălcare a principiilor legii.
Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurent, că un minor, mai ales la o vârstă foarte fragedă nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice și bunelor moravuri - art. 5 C. civ.
Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 218 din 19 mai 2003 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2003.