Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3892/2003 AI generated

Eligibility for reparative pension rights under Law No. 309/2002 for military service in work detachments versus standard military units

Case Number Decizia nr. 3892/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the County Pensions House and ordered the cassation and remand of the lower court's decision, leaving the initial administrative refusal in force pending retrial. The dispute concerned a claimant's attempt to have his military service period (July 1951 – July 1954) recognized under Law No. 309/2002 to obtain pension rights, arguing that his service in a work detachment constituted labor under the General Directorate of Labor. The Court ruled that the claimant’s military record, which identified him as an uninstructed soldier at a military unit rather than explicitly in a work detachment of the General Directorate of Labor, was insufficient evidence to satisfy the specific statutory requirements of Articles 1 and 6 of Law No. 309/2002, necessitating further evidentiary review by the Court of Appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 309/2002, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 6 din Legea nr. 309/2002, art. 313 C. proc. civ; Eligibility for reparative pension rights under Law No. 309/2002 for military service in work detachments versus standard military units: Se arată că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât reclamantul a efectuat stagiul militar într-o unitate militară cu indicativ militar și nu în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, astfel că, nu poate beneficia de dispozițiile Legii nr. 309/2002.

Keywords

AI generated
pension rights military service right to work statutory right cassation review interpretation of a judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 1 din Legea nr. 309/2002
189/2000, cu modificările și completările ulterioare și obligarea pârâtei să-i emită o nouă hotărâre care să constate că perioada 20 iulie 1951 – 22 iulie 1954 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, cu acordarea drepturilor corespunzătoare.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
Se arată că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, art. 304 pct.
art. 6 din Legea nr. 309/2002
1 și art. 6 din Legea nr.
art. 313 C. proc. civ
2 și art. 313 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

C.I. în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Brașov, a solicitat anularea hotărârii nr. 1089 din 26 februarie 2003 a Comisiei pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare și obligarea pârâtei să-i emită o nouă hotărâre care să constate că perioada 20 iulie 1951 – 22 iulie 1954 se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, cu acordarea drepturilor corespunzătoare.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 70 F din 15 aprilie 2003, a admis acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul conform livretului militar a efectuat stagiul militar fiind „mână de lucru” într-un detașament de muncă aparținând de Direcția Generală a Serviciului Muncii.

Faptul că se contestă apartenența acestor detașamente de muncă, invocându-se fie tutela Ministerului Forțelor Armate, fie cea a Ministerului de Construcții, nu prezintă importanță în soluționarea cauzei, întrucât s-ar ajunge la o nesocotire a scopului edictării acestei legi reparatorii și anume acela de a recompensa o muncă prestată anterior ordonată de regimul acelei epoci pe criterii ideologice.

Câtă vreme nu se contestă prestarea muncii în timpul stagiului militar într-un detașament organizat în acest scop, nu există motive pentru a excepta solicitantul de la recunoașterea drepturilor sale. În caz contrar, s-ar ajunge la situații inechitabile, de recompensare numai în parte a muncii celor care au efectuat stagiul militar în condiții identice, dar cărora, datorită unor împrejurări formale, li se aplică un tratament diferit și discriminatoriu.

Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, pârâta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond respingerea acțiunii.

Se arată că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât reclamantul a efectuat stagiul militar într-o unitate militară cu indicativ militar și nu în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, astfel că, nu poate beneficia de dispozițiile Legii nr. 309/2002.

Recursul este fondat.

Prin Legea nr. 309 din 22 mai 202 s-a recunoscut și acordat unele drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcție Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961.

Conform art. 1 și art. 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de casele teritoriale de pensii și a municipiului București, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de centrele militare județene sau de U.M.02405 Pitești.

Livretul militar seria Bd, nr. 066506 dovedește că reclamantul a fost soldat neinstruit la U.M. 04470 Timiș în perioada 20 iulie 1951 – 22 iulie 1954.

Acest act nu este suficient pentru a face dovada că reclamantul beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002, respectiv că a satisfăcut stagiul militar în detașamente de muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Pentru completarea probatoriului, se impune admiterea recursului în baza art. 312 pct. 2 și art. 313 C. proc. civ. și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței nr. 70/F din 15 aprilie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 14 noiembrie 2003.