Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3889/2003 AI generated

Pension appeal for military work-detachment reparations quashed and remanded for insufficiency of service-type proof

Case Number Decizia nr. 3889/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Division) allowed the appeal by the County Pension House, set aside the lower court’s judgment, and remanded the case to the same court for retrial. The dispute arose when the claimant sought annulment of a decision rejecting recognition that his military service from 11 November 1957 to 7 July 1958, performed in a work detachment, qualified under Law No. 309/2002 for reparatory rights; the Court of Appeal had initially sided with the claimant. The Supreme Court held that the military booklet alone, showing service at U.M. 03515 Suceava, was insufficient to prove that the service was performed within the General Directorate of the Labour Service as required by Articles 1 and 6 of Law No. 309/2002, and that further evidence was necessary, grounding the remand under Articles 312(2) and 313 of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 309/2002, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 313 C. proc. civ, Art. 312 pct. 2 C. proc. civ; Pension appeal for military work-detachment reparations quashed and remanded for insufficiency of service-type proof: The dispute arose when the claimant sought annulment of a decision rejecting recognition that his military service from 11 November 1957 to 7 July 1958, performed in a work detachment, qualified under Law No. 309/2002 for reparatory rights; the Court of Appeal had initially sided with the claimant. The Supreme Court held that the military booklet alone, showing service at U.M. 03515 Suceava, was insufficient to prove that the service was performed within the General Directorate of the Labour Service as required by Articles 1 and 6 of Law No. 309/2002, and that further evidence was necessary, grounding the remand under Articles 312(2) and 313 of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
military service pension rights grounds for cassation fiscal law civil division reapplication for disability pension
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 312 pct. 2 C. proc. civ.

Procedural basis for quashing the judgment and referring the case back for retrial.

Art. 313 C. proc. civ.

Procedural basis complementing Article 312 pct. 2 for the quashing and referral decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

S.G., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Brașov, a solicitat anularea hotărârii nr. 235 din 4 decembrie 2002 a Comisiei pentru Aplicarea Prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată cu modificări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare și obligarea pârâtei să-i emită o nouă hotărâre care să constate că perioada 11 noiembrie 1957 – 7 iulie 1958, se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, cu acordarea drepturilor corespunzătoare.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 50 F din 8 aprilie 2003, a admis acțiunea.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantul conform livretului militar a efectuat stagiul militar în calitate de constructor într-un detașament de muncă aparținând de Direcția Generală a Serviciului Muncii.

Faptul că se contestă apartenența acestor detașamente de muncă, invocându-se fie tutela Ministerului Forțelor Armate, fie cea a Ministerului de Construcții, nu prezintă importanță în soluționarea cauzei, întrucât s-ar ajunge la o nesocotire a scopului edictării acestei legi reparatorii și anume, acela de a recompensa o muncă prestată, anterior ordonată de regimul acelei epoci pe criterii ideologice.

Câtă vreme nu se contestă prestarea muncii în timpul stagiului militar într-un detașament organizat în acest scop, nu există motive pentru a excepta solicitantul de la recunoașterea drepturilor sale. În caz contrar, s-ar ajunge la situații inechitabile, de recompensare numai în parte a muncii celor care au efectuat stagiul militar în condiții identice, dar cărora, datorită unor împrejurări formale, li se aplică un tratament diferit și discriminatoriu.

Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, pârâta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond respingerea acțiunii.

Se arată că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât reclamantul a efectuat stagiul militar într-o unitate militară cu indicativ militar și nu în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, astfel că nu poate beneficia de dispozițiile Legii nr. 309/2002.

Recursul este fondat.

Prin Legea nr. 309/2002 s-au recunoscut și acordat unele drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcție Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961.

Conform art. 1 și 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi, persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de casele teritoriale de pensii și a municipiului București, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești.

Livretul militar seria Il, nr. 039112 dovedește că reclamantul a fost soldat neinstruit la U.M. 03515 Suceava în perioada 11 noiembrie 1957 – 7 iulie 1958.

Acest act nu este suficient pentru a face dovada că reclamantul beneficiază de prevederile Legii nr. 309/2002, respectiv că a satisfăcut stagiul militar în detașamente de muncă aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Pentru completarea probatoriului, se impune admiterea recursului în baza art. 312 pct. 2 și art. 313 C. proc. civ. și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței nr. 50/F din 8 aprilie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată cu trimitere spre rejudecare la aceiași instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2003.