Statute of limitations for converted commercial surety under general civil code vs. special public debt prescription

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, la data de 26 iunie 2006, reclamanta A.V.A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.I.F. M., obligarea acesteia la plata sumei de 420.000 DEM respectiv echivalentul în EURO ținând cont de paritatea DEM/EURO de la data de 1 ianuarie 2002, sumă reprezentând valoarea obligației de plată rezultată din avalizarea de către S.I.F. M. a biletelor la ordin emise de SC T.E. SRL Bacău, societate preluată de către reclamantă prin contractul de cesiune de creanță nr. 26431 din 28 iulie 1999 încheiat cu B. SA.

În motivare, reclamanta a arătat că biletul la ordin în cuantum de 420.000 DEM emis de SC T.E. SRL în favoarea B. SA a fost anulat irevocabil prin sentința nr. 6/1999 a Curții de Apel Bacău, din cauza unor imperfecțiuni formale. Că, potrivit principiului conversiunii actelor juridice, avalul nul pentru neîndeplinirea condițiilor de formă produce efectele unei fidejusiuni comerciale, fiind îndeplinite condițiile conversiunii juridice, respectiv identitatea de părți în cele două acte juridice și existența unei diferențe între actul nul și actul valabil.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 969, 1652, 1663 C. civ. și 42 C. com.

Pârâta S.I.F. M. s-a apărat prin întâmpinarea formulată la 24 iulie 2006 invocând pe cale de excepție, necompetența materială a Curții de Apel, inadmisibilitatea acțiunii, inopozabilitatea biletelor la ordin, lipsa capacității de folosință a F.P.P. II M. de a încheia acte de fidejusiune, prescripția creanței.

Curtea de Apel Bacău, secția comercială, prin sentința nr. 159 din data de 8 septembrie 2006, a respins excepția necompetenței materiale a curții în primă instanță și a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, și în consecință a respins acțiunea formulată de reclamantă ca fiind prescrisă.

Instanța a apreciat că în raport de caracterul și efectele pe care le produc excepțiile invocate de pârâtă se impune soluționarea cu prioritate a excepției necompetenței și a prescripției dreptului material la acțiune.

Sub aspectul necompetenței materiale a curții de apel ca primă instanță, judecătorul fondului reține că cererea reclamantei se circumscrie dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 vizând drepturi și obligații în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S., ceea ce atrage competența în primă instanță a curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtului.

În ce privește prescripția dreptului material la acțiune, instanța apreciază că termenul de prescripție aplicabil acțiunii fundamentată pe dispozițiile art. 1652 și 1662 C. civ., este cel general de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1959 termen care s-a împlinit în 2002 având în vedere momentul nașterii dreptului la acțiune, data încheierii contractului de cesiune între reclamantă și B. SA.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A.V.A.S. a declarat la data de 16 octombrie 2006, recurs, în termen legal.

Cererea de recurs a fost înaintată Înaltei Curți de Casație și Justiție și înregistrată pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal sub nr. 216/32/2006, secție care prin decizia nr. 570 din 31 ianuarie 2007, a admis recursul și a casat sentința cu trimiterea cauzei spre competenta soluționare în primă instanță, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, constatând că litigiul dedus judecății are natură comercială fiind supus jurisdicției comerciale și nu celei de contencios administrativ.

Împotriva acestei decizii, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, S.I.F. M. SA a formulat contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestație care a fost admisă prin decizia nr. 3101 din 15 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, fiind anulată decizia nr. 570 din 31 ianuarie 2007, cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare Secția comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În considerentele acestei ultime decizii, se reține că dezlegarea dată în recurs, prin decizia nr. 570 din 31 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, este rezultatul unei erori materiale, constând în aceea că în mod greșit s-a apreciat de instanța de recurs că sentința nr. 159/2006 a Curții de Apel Bacău a fost pronunțată de completul specializat de contencios administrativ, în realitate soluționarea fondului aparținând completului specializat în cauze comerciale, eroarea strecurată în acest sens în practicaua sentinței cu privire la natura de contencios administrativ a cauzei fiind îndreptată prin încheierea din 20 februarie 2007 a Curții de Apel Bacău.

Pe rolul Secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea de recurs formulată de reclamanta A.V.A.S. a fost înregistrată sub nr. 8370/1/2007.

Motivele de recurs formulate de reclamanta recurentă A.V.A.S. au vizat aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) în ce privește soluționarea excepției prescripției de către instanța fondului.

În dezvoltarea criticii de nelegalitate invocate, recurenta a susținut că termenul de prescripție aplicabil este cel reglementat de art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 de 7 ani termen care se calculează de la data preluării creanței de către A.V.A.S. prin contractul de cesiune de creanța nr. 326431 din 28 iulie 1999, termen care nu s-a împlinit, având în vedere că începând din 2002 și până în prezent debitorul principal s-a aflat în procedura falimentului.

Prin întâmpinarea depusă la 8 februarie 2007 intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență că dispozițiile pretins încălcate invocate de recurentă, art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 nu au incidență în cauză deoarece se referă la dreptul de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S. la datoria publică.

Examinând sentința atacată în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

1. Dispozițiile legale invocate de recurentă în argumentarea criticii de nelegalitate ce face obiectul recursului, respectiv art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 au următorul conținut.

„Termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte ce constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost investite cu formula executorie, este de 7 ani”.

2. În cauză, recurenta nu există un titlu executoriu, ci urmărește să obțină un titlu executoriu, prin acțiunea introductivă, întemeiată pe dispozițiile art. 1652 și 1662 C. civ., susținând că avalul dat pe un bilet la ordin nul se convertește într-o fidejusiune comercială.

3. Or, biletul la ordin nul ca titlu de credit, produce efectele unui înscris sub semnătură privată, care însă nu constituie titlu executoriu în sensul prevederilor art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998 și prin urmare nu sunt incidente prevederile art. 13 alin. (5) din ordonanța referitoare la termenul special de 7 ani.

4. Pentru valorificarea înscrisului sub semnătură privată pe calea conversiei actului juridic, termenul de prescripție aplicabil este cel general, de trei ani prevăzut de art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, termen care curge, de la data nașterii dreptului material pentru recurentă, respectiv data încheierii contractului de cesiune (28 iulie 1999) și care era împlinit la data introducerii acțiunii iulie 2006.

5. Suspendarea cursului prescripției pe perioada cât s-a derulat procedura falimentului emitentului biletului la ordin, nu operează, întrucât recurenta nu a dovedit că la data deschiderii procedurii, 2002, avea o acțiune pe rol pentru valorificarea dreptului în discuție care să fi impus aplicarea prevederilor cu privire la suspendarea judecății din Legea nr. 64/1995.

Pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. BUCUREȘTI împotriva sentinței nr. 159 din 8 septembrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2008.