Inadmissibility of suspension request for fiscal administrative acts due to failure to deposit mandatory security
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's order to reject the request for suspension of execution as inadmissible, leaving the lower court's decision irrevocable. The dispute concerned a company's challenge to administrative decisions issued by tax and agricultural authorities, specifically seeking to suspend their execution under Article 15 of Law No. 554/2004; however, the company failed to deposit a mandatory security deposit of 100,000 lei as required by the first-instance court pursuant to Article 215(2) of Government Emergency Ordinance No. 92/2003, despite a granted deadline. The appellate court determined that because the statutory condition of providing security for up to 20% of the contested sum was a legal imperative under fiscal procedure law, the failure to comply rendered the suspension request inadmissible, and the failure to pay did not infringe the right of access to justice.
Legislator headnote
AI generatedart. 15 din Legea nr. 554/2004; Inadmissibility of suspension request for fiscal administrative acts due to failure to deposit mandatory security: Recurenta - reclamantă a solicitat suspendarea executării unor acte administrative, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din data de 8 octombrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 793/35/CA/2008 – P.I. a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării actelor administrative ce fac obiectul acțiunii principale formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. – D.G.F.P. a Județului Satu Mare – A.F.P. a Județului Satu Mare și A.N.V. – D.J.A.O.V. Satu Mare.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin cererea introductivă de instanță, reclamanta a solicitat atât anularea cât și suspendarea Deciziilor nr. 38260 din 21 iulie 2008 și nr. 292 din 30 aprilie 2008, precum și a raportului de inspecție fiscală nr. 3225/33264 din 30 aprilie 2008, emise de pârâte, iar la termenul din 1 octombrie 2008 a declarat că își menține cererea de suspendare.
Pe cale de consecință instanța de fond, prin încheierea din 1 octombrie 2008 a fixat în sarcina reclamantei, în conformitate cu dispozițiile art. 125 C. proc. fisc., o cauțiune de 100.000 lei și a amânat pronunțarea asupra cererii de suspendare la data de 8 octombrie 2008, dată până la care reclamanta urma să facă dovada achitării cauțiunii.
Cum la termenul fixat de instanță, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații, s-a dispus respingerea cererii de suspendare, ca inadmisibilă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta SC S.B. SRL Negrești Oaș, criticând-o ca nelegală, întrucât în mod greșit prima instanță a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării actelor administrative.
Se motivează recursul pe o situație de fapt, respectiv pe aceea că ar fi invocat în fața Curții de apel cuantumul mare al cauțiunii și împrejurarea că a făcut diligențe pentru obținerea unui credit bancar, însă instanța de judecată nu a amânat pricina, soluționând cererea în sensul precizat.
Recursul este nefondat și va fi respins.
Examinând încheierea atacată și actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Recurenta - reclamantă a solicitat suspendarea executării unor acte administrative, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Natura acestor acte administrative este fiscală și prin urmare se supun C. proc. fisc.
Conform prevederilor art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., instanța competentă – respectiv cea de contencios administrativ și fiscal, poate suspenda executarea dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate. Prin urmare, recurenta-reclamantă avea obligația legală să depună cauțiunea stabilită de instanță, în speță, în cuantum de 100.000 lei, pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrative.
La 1 octombrie 2008 s-a dispus în acest sens în ședința publică, însă recurenta - reclamantă nu a achitat cauțiunea până la 8 octombrie 2008, când cererea sa a fost corect respinsă de instanță ca fiind inadmisibilă.
Fără posibilitate de tăgadă rezultă că recurenta nu și-a achitat obligația impusă în mod imperativ de lege, Curtea de apel soluționând această cerere fără a-i îngrădi în vreun fel acesteia accesul liber la justiție și fără a aduce atingere vreun drept prevăzut de art. 6 din C.E.D.O.
Hotărârea a fost pronunțată în mod public, în termen rezonabil, cu respectarea prevederilor legale de care am făcut mai sus vorbire, și cu toate garanțiile privitoare la drepturile și libertățile recurentei.
Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție precizează că încheierea recurată este legală, motiv pentru care va respinge recursul declarat de SC S.B. SRL Negrești Oaș, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC S.B. SRL Negrești Oaș împotriva încheierii din 8 octombrie 2008 pronunțată în dosarul nr. 793/35/CA/2008 – P.I. al Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 februarie 2009.