Compensation for property in Basarabia and Northern Bukovina dismissed for failure to exhaust mandatory administrative procedure
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's judgment that rejected the claim as premature. The dispute concerned a request for compensation under the law governing the restitution of property remaining in Basarabia, Northern Bukovina, and the Hertsa Region after World War II, where the plaintiff had bypassed the required administrative procedure by filing suit directly with the court after addressing a petition to a consulate. The decisive legal basis was the violation of the mandatory prior administrative procedure prescribed by Article 5 of Law No. 290/2003, which required applicants to first submit a request to a prefectural commission, followed by a challenge to the National Authority for Property Restitution, before any judicial review could be initiated in compliance with Article 7 of Law No. 554/2004.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 109 alin. (2) C. proc. civ; Compensation for property in Basarabia and Northern Bukovina dismissed for failure to exhaust mandatory administrative procedure: Potrivit art. 5 din această lege recurentul-reclamant trebuia să formuleze o cerere pentru acordarea acestor drepturi, la comisia constituită la nivelul prefecturii. Comisia urma să emită o hotărâre care se contesta la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și abia ulterior la instanța competentă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 69 din 12 mai 2008 a respins, ca prematură, cererea formulată de M.N., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe – Consulatul General al României la Cernăuți, având ca obiect acordarea despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 290/2003 privind acordarea despăgubirilor sau compensațiilor cetățenilor români pentru bunurile proprietatea acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris, la 10 februarie 1947.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 5 din acest act normativ, reclamantul avea obligația să formuleze o cerere în acest sens comisiei constituite, în acest scop, în cadrul prefecturilor, comisie ale cărei hotărâri pot fi contestate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și, ulterior în instanță.
Cum reclamantul nu a făcut dovada respectării procedurii administrative prealabile prevăzute de Legea nr. 290/2003, iar petiția adresată Consulatului Român din Cernăuți, la data de 23 iunie 2007, nu poate fi calificată ca atare, instanța a apreciat că cererea acestuia este prematur formulată, invocând în acest sens și dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum și ale art. 109 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul M.N., criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii.
Examinând actele și lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:
Recurentul-reclamant a formulat acțiunea în temeiul Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța.
Potrivit art. 5 din această lege recurentul-reclamant trebuia să formuleze o cerere pentru acordarea acestor drepturi, la comisia constituită la nivelul prefecturii. Comisia urma să emită o hotărâre care se contesta la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și abia ulterior la instanța competentă.
Din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă fără putință de tăgadă că recurentul nu a îndeplinit condițiile prevăzute expres de lege, respectiv procedura administrativă prealabilă, încălcând astfel atât dispozițiile Legii nr. 290/2003 cât și prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și adresându-se direct instanței de judecată.
Este și motivul pentru care în mod corect prima instanță i-a respins cererea ca fiind prematur formulată, vis-à-vis de considerentele legale mai sus invocate.
Așa fiind. Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care se respinge recursul declarat de M.N., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.N. împotriva sentinței civile nr. 69 din 12 mai 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 februarie 2009.