SRI pensioner's imputation order suspension: rejection of interim relief due to lack of well-justified case and presumption of legality

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 iulie 2008 Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta P.D. în contradictoriu cu pârâții Serviciul Român de Informații, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, Serviciul Român de Informații, Comisia de Soluționare a Contestațiilor și Casa de Pensii a S.R.I., dispunând suspendarea executării Deciziei de imputare nr. 2469368 din 31 iulie 2007 emisă de S.R.I.-UM 0472 București, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Printr-o încheiere ulterioară, pronunțată la 3 septembrie 2008, aceeași instanță a dispus rectificarea erorilor materiale cuprinse în încheierea din 9 iulie 2008, privind adresa greșită a unor pârâți și numărul deciziei de imputare, acesta din urmă fiind 2469369, în loc de 2469368.

În motivarea încheierii din 9 iulie 2008 instanța de fond a reținut că prin decizia nr. 2469369 din 31 iulie 2007 i s-a imputat reclamantei suma de 17.595 lei din drepturile de pensie acordate acesteia, începând cu anul 2006, când s-a pensionat. Prin punerea în executare a deciziei de imputare, reclamantei i-a fost diminuat considerabil venitul obținut din pensie, astfel că aceasta se află într-o stare de pericol iminent privind achitarea creditului bancar contractat, plata studiilor universitare ale copiilor săi și posibilitatea unui trai decent.

Totodată, se menționează că hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor, prin care s-a soluționat plângerea reclamantei, prezintă aparente motive de nelegalitate în sensul că există mențiuni contradictorii privind data pronunțării, nu a fost analizat un caz de incompatibilitate și s-a respins cererea de administrare a unor probe cu înscrisuri pe motiv că acestea reprezintă „secret de serviciu”.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 15 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs Serviciul Român de Informații, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, respectiv Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul U.M. 0472 București, susținând că măsura dispusă de instanța de fond este nelegală și netemeinică, fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 și art. 3041 C. proc. civ., recurentul arată că cele două condiții prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ, respectiv „paguba iminentă” și „cazul bine-justificat” au fost greșit apreciate de instanța de fond, atât în fapt, cât și în drept.

Recurentul susține că paguba iminentă nu a fost dovedită, cuantumul reținerilor lunare nedepășind cota de ⅓ din drepturile de pensie ale intimatei-reclamante. Totodată, rezultă din cuprinsul hotărârii Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor că menționarea ca dată a anului 2005 în titlu, este o simplă eroare materială, scriindu-se la final că hotărârea a fost pronunțată la 14 decembrie 2007, iar cazul de incompatibilitate semnalat de petentă a fost analizat la pct.6 din hotărâre, nefiind vorba de omisiunea comisiei de a se pronunța.

În fine, recurentul susține că nu este vorba de un prejudiciu care nu ar putea fi recuperat de intimata-reclamantă în cazul admiterii acțiunii în anularea actului administrativ, deoarece în această situație are loc repunerea în situația anterioară prin restituirea sumelor încasate sau despăgubirea corespunzătoare.

Analizând actele și lucrările dosarului de fond, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente, ce se încadrează în drept în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din motivarea încheierii atacate, rezultă că instanța de fond a avut în vedere în exclusivitate condiția „pagubei iminente”, pe care ar suferi-o reclamanta prin executarea actului administrativ (decizia de imputare), ignorând condiția „cazului bine-justificat”, în sensul că nu se menționează nicio împrejurare care ar crea o îndoială puternică asupra legalității actului atacat; simpla împrejurare că intimata-reclamantă a formulat o acțiune având ca obiect anularea actului nu constituie un motiv suficient pentru a admite cererea de suspendare a executării acestuia, actul administrativ beneficiind de prezumția de legalitate.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 sunt cazuri bine-justificate „împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”, iar în speță instanța de fond nu a identificat astfel de împrejurări, referindu-se doar la unele aspecte procedurale privind hotărârea Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor, act ce nu constituie obiectul cererii de suspendare formulate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Această cerință, a existenței unei aparențe de nelegalitate a actului administrativ, este menționată inclusiv prin Recomandarea nr. R(89)8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Comisiei Europene, care se referă la asigurarea unei protecții jurisdicționale provizorii a persoanelor, astfel că în mod greșit instanța de fond a dispus suspendarea deciziei de imputare nr. 2469368 din 31 iulie 2007, atât în raport de legea internă, cât și față de recomandarea Comisiei Europene.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, modificând încheierea atacată în sensul respingerii cererii formulate de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Serviciul Român de Informații, U.M. 0198 București, Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor, respectiv Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul U.M. 0472 București prin U.M. 0198 București împotriva Încheierii din 9 iulie 2008 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, dosar nr. 39/64/2008.

Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2009.