Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2899/2008 AI generated

Validity of derogatory environmental permit deadlines under special ministerial order versus general administrative procedure

Case Number Decizia nr. 2899/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, thereby upholding the lower court’s decision and leaving the rejection of the legality exception in force. The dispute concerned an administrative action where a company challenged the legality of a ministerial order (Order No. 876/2004), specifically Article 10, arguing that the stipulated deadlines for issuing environmental permits (90 working days for new activities and 20 working days for existing ones) were illegal because they derogated from the general 30-day term for administrative acts and the "working days" definition was incorrect. The court held that the challenged provisions were valid and competent, as they constituted specific norms derogating from the general rule in matters of environmental protection and specialized authorization procedures, and the appeal was rejected under the Civil Procedure Code provision governing the dismissal of unfounded appeals.

Legislator headnote

AI generated

art. 101 C. proc. civ, art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2003, art. 4 din Legea nr. 554/2004, art. 312 C. proc. civ; Validity of derogatory environmental permit deadlines under special ministerial order versus general administrative procedure: De precizat că prin cerere, reclamanta SC F.D. SRL a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din Ordinul nr. 876/2004 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităților cu impact semnificativ asupra mediului emis de Ministerul Mediului și Gospodării Apelor.

Keywords

AI generated
environmental standard derogatory permit work permits rules governing administrative acts environmental protection concerns Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated
art. 101 C. proc. civ
art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2003
27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cât mai ales în dispozițiile art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite.
art. 4 din Legea nr. 554/2004
808/27.11.2007, astfel încât, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 s-a respins ca nefondată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.
art. 312 C. proc. civ
Recursul urmează a fi respins potrivit art. 312 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin adresa din 17 iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, s-a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recursul declarat de SC F.D. SRL Cluj Napoca înregistrat la 12 mai 2008, împotriva sentinței nr. 394 din 8 aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj Napoca.

S-a susținut de recurentă că în mod greșit Curtea de Apel Cluj a respins excepția de nelegalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) și (2) din Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor București nr. 876/2004 abrogat prin Ordinul nr. 1798/2007.

S-a susținut că „dacă anterior abrogării sale, actul administrativ a produs efecte juridice, posibil aducătoare de vătămări ale drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane se impune ca cercetarea legalității acestuia să poată fi cerută oricând pe calea excepției de nelegalitate, deci inclusiv după abrogarea lui”.

Pe de altă parte, s-a susținut că prin dispozițiile legale criticate [art. 10 alin. (1) și (2) din Ordinul nr. 876/2004 al ministrului mediului și gospodării apelor] emitentul actului, a sustras, cu depășirea limitelor competenței sale, o procedură generală, respectiv aceea de eliberare a autorizaților de mediu de la dreptul comun în materie, stabilind termenul de 20 de zile lucrătoare de la depunerea solicitării de autorizație, deși dreptul comun în materie (art. 101 C. proc. civ.) vorbește de „termene pe zile libere” iar nu „zile lucrătoare”.

Din actele cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința civilă nr. 364 din 8 aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins excepția de nelegalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) și (2) din Ordinul Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor București, în contradictoriu cu pârâții ministrul mediului și gospodăririi apelor București și Agenția pentru Protecția Mediului Cluj.

S-a reținut de instanța de fond că prin încheierea de ședință publică din 30 noiembrie 2007, în dosarul nr. 3990/117/2007, s-a sesizat Curtea de Apel Cluj în vederea soluționării excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din Ordinul Ministerului Mediului nr. 876/2004 pentru aprobarea procedurii de autorizare a activităților cu impact semnificativ asupra mediului.

Așa fiind, pe 10 decembrie 2007, s-a înregistrat la Curtea de Apel Cluj dosarul nr. 2149/33/2007 în care s-a pronunțat sentința nr. 364 din 8 aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj, atacată în cauză.

De precizat că prin cerere, reclamanta SC F.D. SRL a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din Ordinul nr. 876/2004 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităților cu impact semnificativ asupra mediului emis de Ministerul Mediului și Gospodării Apelor.

Astfel, prin textul atacat, s-a stabilit că „termenul de eliberare a autorizației de mediu să fie de maximum 90 de zile lucrătoare de la data depunerii documentației complete”. S-a susținut că prin aceste prevederi legale, emitentul a înțeles să statueze un termen derogatoriu de la dreptul comun în materie, regăsit atât în Legea nr. 554/2004, în O.U.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cât mai ales în dispozițiile art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite.

Instanța de fond a reținut expres că „reclamantul a invocat faptul că textul art. 10 alin. (1) și (2) din Ordinul nr. 876/2004 ar fi nelegal deoarece privește un termen mai lung derogatoriu de la termenul general de 30 de zile stabilit de legea contenciosului administrativ, precum și prin O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura tacită”.

Instanța a stabilit că această susținere a reclamantei nu poate fi primită deoarece din analiza textului a cărui nelegalitate se invocă, Curtea reține că „numai în situația în care nu este prevăzută o altă procedură se poate aplica termenul de 30 de zile de la data depunerii cererii în vederea eliberării autorizației de mediu”.

Ori, tocmai dispozițiile invocate ca fiind nelegale ce au caracterul unor norme speciale prevăd termene derogatorii.

De altfel, a reținut instanța de fond, prevederile Ordinului nr. 876/2004 au fost abrogate la 27 noiembrie 2007 de dispozițiile Ordinului nr. 1798/2007 al Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile publicat în M. Of. nr. 808/27.11.2007, astfel încât, potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004 s-a respins ca nefondată excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (2) din Ordinul nr. 876/203 invocată de SC F.D. SRL.

Hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, astfel încât recursul declarat va fi respins.

Așa cum rezultă din actele cauzei, excepția de nelegalitate privește un ordin al Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 876/2004 abrogat la 27 noiembrie 2007 prin Ordinul nr. 1798/2007 de către același minister.

Acțiunea este formulată de recurenta-reclamantă fără ca să aibă în vedere competența legală a ministerului de a emite astfel de norme cu caracter special, ce prevăd termene derogatorii în strânsă legătură cu problematica specială a acestui domeniu.

Este semnificativă astfel Legea nr. 137/1995, art. 9 alin. (1), privind protecția mediului în care se arată că „autoritatea centrală pentru protecția mediului, elaborează procedura specifică de autorizare pentru activitățile economice și sociale, modelul-cadru de întocmire a raportului privind studiul de impact asupra mediului și nivelul competent să elibereze acordul și/sau după caz, autorizația de mediu, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii”.

În capitolul XVI din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006, modificată și completată cu O.U.G. nr. 57/2007 și O.U.G. nr. 114/2007, în art. 102 alin. (2) se arată că „până la adoptarea noilor proceduri de reglementare din punctul de vedere al protecției mediului, emiterea actelor de reglementare se realizează conform actelor normative existente la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență”.

Astfel că, art. 10 alin. (1) din Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 876/2004 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a activităților are impact semnificativ asupra mediului, este legal. El a stabilit în mod legal (așa cum cerea O.U.G. nr. 195/2005 aprobată prin Legea nr. 265/2006, modificată și completată) că „termenul de eliberare a autorizației de mediu este de maxim 90 de zile lucrătoare de la data depunerii documentației complete”, iar alin. (2) al aceluiași articol arată că „pentru activitățile existente, în termen de 20 de zile lucrătoare de la depunerea solicitării A.T.P.M. întocmește îndrumarul cu problemele rezultate din analiza inițială a documentației, lista autorizațiilor necesare emise de alte autorități, precum și necesitatea efectuării bilanțului de mediu”.

Așa fiind, susținerile recursului sunt neîntemeiate, instanța de fond procedând la analiza textului de lege incriminat a fi nelegal, chiar dacă a fost între timp abrogat și evidențiind caracterul special al normei atacate, emisă în mod competent de autoritate și reglementând o activitate cu caracter special și impact general iar nu numai privind interesul personal al recurentei-reclamante. Recursul urmează a fi respins potrivit art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC F.D. SRL Cluj Napoca împotriva sentinței civile nr. 364 din 8 aprilie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2008.