Eligibility for ethnic persecution benefits for children born after parental forced displacement: transmission of refugee status and prohibition of discriminatory treatment.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta L.S. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Hotărârii nr. 13449 din 16 noiembrie 2007 emisă de aceasta și pe cale de consecință recunoașterea în favoarea ei a calității de beneficiară a drepturilor prevăzute prin Legea nr. 189/2000 și plata acestor drepturi de la data depunerii cererii.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în urma regimului instaurat în România cu începere de la 6 septembrie 1940 părinții ei au fost strămutați din satul Scărișoara Nouă, comuna Piscolt, județul Satu Mare și au stat în refugiu în localitatea Cooc, Raionul Luduș, județul Satu Mare pe perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, așa cum rezultă din adeverința eliberată de Arhivele Statului.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 16/CA din 14 ianuarie 2008 a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Hotărârii nr. 13449 din 16 noiembrie 2007 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, începând cu data de 13 noiembrie 2007.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că părinții reclamantei au fost refugiați în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și cum reclamanta s-a născut din părinți cu statut de refugiați, a dobândit același statut, de la naștere și până la revenirea părinților în localitatea de domiciliu.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor.

Recurenta a susținut în esență că intimata-reclamantă nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, deoarece la data strămutării părinților nu era născută și, prin urmare, nu avea domiciliu de unde să fi fost strămutată.

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele administrate și apărările formulate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetatean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează: "c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;" iar art. 2 din H.G. nr. 127/2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicare prevederilor O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice explicitează ce se înțelege prin persoană strămutată în altă localitate, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral".

În cauză, este necontestat că intimata-reclamantă s-a născut „după strămutarea părinților săi”. Or, această situație, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, a avut aceleași consecințe datorate condițiilor precare de viață ale familiei sale și asupra intimatei-reclamante.

Se constată, contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, că ceea ce prezintă relevanță în soluționarea cauzei este, pe de o parte, calitatea părinților intimatei-reclamante de persoane care au făcut obiectul unui schimb de populație, iar, pe de altă parte, faptul că aceasta s-a născut în perioada prevăzută de lege (6 septembrie 1940 - 6 martie 1945) când atât părinții cât și copiii acestora au suferit ca urmare a strămutării.

Rezultă așadar, că atât soluția instanței de fond cât și motivarea acesteia exprimă un mod corect, precis și necontradictoriu de stabilire a situației de fapt și de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea acesteia.

Mai mult, Înalta Curte constată că instanța de fond a considerat corect că a raționa altfel ar însemna ca la condiții identice în urma strămutării, să se aplice un regim juridic diferențiat, încălcându-se principiile constituționale ale egalității de tratament și ale nediscriminărilor sociale, principii prevăzute și de Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (cu denumirea simplificată de Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

Constatând că sentința atacată este legală și temeinică, amplu și corect motivată, iar criticile aduse acesteia nefondate, Curtea va respinge recursul declarat în cauză în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 16/CA/2008 din 14 ianuarie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 mai 2008.