Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2150/2008 AI generated

Timeliness of statute of limitations objection in social security appeal

Case Number Decizia nr. 2150/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the County Pensions House, leaving the lower court's judgment in force, which annulled the administrative decision denying benefits and ordered the payment of refugee entitlements from January 1, 2007. The dispute involved a challenge to a 2007 administrative decision that rejected the applicant's claim to financial benefits as a refugee fleeing ethnic persecution between October 1940 and March 1945, a status the Court of Appeals had previously affirmed based on witness testimony regarding the flight from the Northern Transylvania region. The appellate court rejected the appellant's newly raised exception of the statute of limitations, reasoning that the procedural objection was untimely because it was not invoked before the first-instance court and lacked the necessary proof of the communication date for the calculation of the deadline, pursuant to Article 312(1), second part, of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

Timeliness of statute of limitations objection in social security appeal: În consecință, recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312(1) teza a doua C. proc. civ.

Keywords

AI generated
statute of limitations social security benefits procedural deadline Civil Procedure Code procedural objections pension entitlement
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 29 octombrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamanta T.M. a solicitat anularea Hotărârii nr. 21782 din 9 iulie 2007 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj și obligarea acesteia de a emite o nouă hotărâre privind acordarea drepturilor de refugiat din motive etnice conform Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în perioada octombrie 1940 - martie 1945 s-a refugiat împreună cu mama sa din localitatea Cojocna prin punctul de frontieră Tunel, în localitățile Cojocna Nouă, Ceanu Mare și apoi Turda, din motive de persecuție etnică, fapt pe care l-a dovedit cu declarații de martori.

Prin sentința civilă nr. 32 din 11 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj. A dispus anularea Hotărârii nr. 21782 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut din declarațiile martorilor C.S., T.I. și C.L., completate în cazul martorilor C.L. și T.I. și cu hotărâri emise de către pârâtă, prin care le-a fost recunoscută acestora calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, faptul că rezultă refugiul reclamantei, împreună cu mama sa, din localitatea Cojocna prin punctul de frontieră Tunel, în localitățile Cojocna Nouă, Ceanu Mare și apoi Turda, în perioada octombrie 1940 - martie 1945. Martorii au relevat că familia reclamantei era supusă la persecuții de natură etnică din partea armatei maghiare, urmare a cedării Ardealului de Nord în urma Diktatului de la Viena. Aceleași împrejurări au fost relevate și de martora C.S., audiată nemijlocit de către instanță.

Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, care a invocat excepția tardivității acțiunii formulată de reclamanta T.M.

Dina analiza actelor dosarului se constată că recursul este nefondat.

Se reține că recurenta nu a invocat excepția tardivității acțiunii în fașa instanței de fond iar în recurs excepția nu este motivată și nu a fost depusă confirmarea de primire a comunicării hotărârii Casei Județene de Pensii Cluj de către reclamanta T.M.

În consecință, recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispozițiilor art. 312(1) teza a doua C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 32 din 11 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2008.