Whether tolerance status qualifies as a right of residence for granting permanent residence

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul acțiunii

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 1 ianuarie 2008, reclamanta X.L., cetățean chinez a solicitat în contradictoriu cu pârâtul O.R.I., obligarea pârâtului să-i acorde dreptul de ședere permanentă în România și anularea actului administrativ nr. 32124/TC din 5 decembrie 2007 emis de pârât.

2. Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării acțiunii

Reclamanta a arătat că a solicitat pârâtului să-i acorde drept de ședere permanentă în România, cerere respinsă de pârât prin decizia nr. 32124/TC din 5 decembrie 2007 pe motiv că, nu a avut reglementat un drept de ședere temporară.

Reclamanta a mai arătat că, a venit în România din anul 2002 cu viză eliberată de Ambasada României din China, pentru desfășurarea de activității comerciale și că are o ședere continuă și legală pe teritoriul României în ultimii 5 ani, în sensul dispozițiilor art. 70 alin. (1) lit. a) pct. i și ii din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, modificată prin O.U.G. nr. 55/2007, fiindu-i acordat și regimul tolerării.

3. Apărările pârâtului O.R.I.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece la data formulării cererii de aprobare a stabilirii domiciliului în România, reclamanta era beneficiara regimului tolerării rămânerii pe teritoriul României.

Regimul tolerării nu este echivalent dreptului de ședere pe teritoriul României, astfel cum prevăd dispozițiile art. 69 alin. (1) și art. 70, art. 71 din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și completată, reclamanta nu poate beneficia de acordarea dreptului de ședere permanentă în România.

4. Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1786 din 11 iunie 2008 a respins acțiunea formulată de reclamanta X.L. în contradictoriu cu O.R.I., ca neîntemeiată.

5. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de fond

O.U.G. nr. 194/2002 prevede în art. 69 alin. (1) că, dreptul de ședere permanentă se acordă străinilor titulari ai unui drept de ședere, iar art. 98 din același act normativ, definește tolerarea rămânerii pe teritoriul României ca fiind permisiunea de a rămâne pe teritoriul țării acordată străinilor care nu au drept de ședere și din motive obiective nu părăsesc teritoriul României. În consecință, permisiunea acordată reclamantei de a rămâne pe teritoriul României pentru perioada 2003-2007 s-a datorat faptului că nu a avut drept de ședere, neputându-se confunda sintagma legală „drept de ședere” cu sintagma „permisiunea de a rămâne pe teritoriul României”.

6. Recursul formulat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1786 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

6.1. Recurenta-reclamantă critică hotărârea instanței de fond din perspectiva aprecierii greșite a faptului că regimul tolerării nu ar duce la dobândirea de către străin a dreptului de ședere pe teritoriul României.

6.2. Recurenta arată că din definiția tolerării cuprinsă în dispozițiile art. 98 din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și completată, aceasta este „permisiunea de a rămâne pe teritoriul țării acordată de O.I.S. care nu au drept de ședere și, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României”.

Interpretând acest text, recurenta ajunge la concluzia că străinii, care nu au drept de ședere la momentul solicitării regimului tolerării, obțin după acordarea acestui regim, un drept de a ședea pe teritoriul României.

6.3. Se mai arată că străinii pot fi titulari ai mai multor tipuri de drept de ședere, astfel : drept de ședere pentru desfășurarea de activități comerciale, drept de ședere pentru angajarea în muncă, drept de ședere pentru studii, drept de ședere pentru reîntregirea familiei, drept de ședere pentru solicitanții de azil, drept de ședere pentru beneficiarii statutului de refugiat, drept de ședere pentru beneficiarii protecției subsidiare, drept de ședere pentru beneficiarii tolerării, cazul recurentei.

6.4. Tolerații sunt în aceeași situație cu beneficiarii statutului de refugiat, iar art. 69 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și completată nu îi exceptează de la acordarea dreptului de ședere permanentă.

7. Apărările formulate de intimatul-pârât O.R.I.

7.1. Intimatul susține respingerea recursului ca nefondat, deoarece nu se poate face confuzie între sintagma „un drept de a ședea” folosită recurentă cu instituția „dreptului de ședere” reglementată de dispozițiile O.U.G. nr. 194/2002 modificată și completată.

7.2. Tolerarea se acordă străinilor care nu au dreptul de ședere și, din motive obiective, nu părăsesc teritoriul României.

7.3. Dreptul de ședere permanentă se acordă, la cerere, pe perioadă nedeterminată, străinilor titulari ai unui drept de ședere.

7.4.Recurenta este titulara unei permisiuni de a rămâne pe teritoriul țării și nu este posesoarea unui drept de ședere.

II. Considerentele instanței de recurs

1. Recursul este nefondat

2. Dreptul de ședere este „dreptul acordat străinului de către autoritățile competente, de a rămâne pe teritoriul României pentru o perioadă determinată, în condițiile legii” – art. 2 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și completată.

3. Tolerarea este „permisiunea de a rămâne pe teritoriul țării acordată de O.R.I.S. care nu au dreptul de ședere și, din motive obiective, nu părăsea teritoriul României” – art. 98 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și completată.

Din definiția tolerării rezultă că aceasta se acordă străinilor care nu au un drept de ședere pe teritoriul României și, din motive obiective, nu pot părăsi țara.

4. Se pune întrebarea dacă permisiunea de ședere obținut în urma acordării regimului tolerării poate fi luată în considerare la acordarea dreptului de ședere permanentă reglementat de art. 69 din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și completată.

Răspunsul este negativ, deoarece art. 69 sus-menționat vorbește de străinii titulari ai unui drept de ședere, iar persoanele tolerate nu dețin un asemenea drept.

5. În mod firesc, art. 69 alin. (2) din O.U.G. nr. 194/2002 modificată și completată nu prevede expres printre excepțiile de la acordarea dreptului de ședere permanentă și situația toleraților, având în vedere că textul se referă la străinii deținători ai unui drept de ședere, în timp ce tolerarea nu conferă străinului acest drept.

6. Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs invocate, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să se dispună respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de X.L. împotriva sentinței civile nr. 1786 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 martie 2009.