Challenging judicial enforcement acts: classification as enforcement procedure rather than administrative act determines exclusive competence of the civil execution court

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București la data de 4 martie 2003, reclamanta P.D. a chemat în judecată pe pârâtul C.S., executor judecătoresc, solicitând ca instanța să dispună anularea procesului-verbal de licitație mobiliară- întocmit de pârât la 24 ianuarie 2003.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin încălcarea flagrantă a prevederilor art. 5 C. civ. și cu fraudarea Legii nr. 99/1999, prin procesul-verbal contestat- pârâtul a declarat și constatat adjudecarea bunurilor- părți sociale ale celor două debitoare ale sale din cadrul societății comerciale la care erau asociate, cu toate că anterior, pe cale amiabilă, acestea i-au cesionat reclamantei părțile lor sociale.

Ulterior, reclamanta și-a completat și precizat cererea introductivă, solicitând ca instanța să se pronunțe asupra legalității actelor care au stat la baza întocmirii procesului-verbal de licitație, investirea cu formulă executorie a titlului executoriu, încuviințarea instanței pentru sechestrarea și vânzarea părților sociale în discuție, validarea popririi.

De asemenea, a solicitat ca instanța să constate că pârâtul a întocmit actele cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 11 alin. (2) și art. 66 din Legea nr. 31/1990, modificată, urmând ca în temeiul art. 11 din Legea nr. 29/1990, să-i achite și suma de 3 miliarde lei, cu titlu de daune materiale.

La termenul din 7 mai 2003, apărătorul pârâtului a invocat excepția de necompetență a instanței în soluționarea cauzei, solicitând a se declina competența în favoarea Judecătoriei sectorului 4 a municipiul București.

Prin sentința civilă nr. 632 din 7 mai 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta P.D., împotriva pârâtului C.S., executor judecătoresc, în favoarea Judecătoriei sectorului 4 a municipiul București.

A obligat pe reclamantă să plătească pârâtului suma de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere obiectul acțiunii și prevederile Codului de procedură civilă, în sensul că împotriva executării silite însăși, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație care se introduce la instanța de executare, aceasta fiind în speță Judecătoria sectorului 4 București.

Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs P.D., care a susținut, în esență, că obiectul acțiunii privește un act administrativ și în consecință, competența de soluționare aparține instanței de contencios administrativ, și nu judecătoriei.

Recursul este nefondat.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, din cererea completatoare și din celelalte acte aflate la dosar, se reține că recurenta a contestat procesul-verbal de licitație și actele care au stat la baza întocmirii acestuia, deci acte de executare întocmite de pârât în calitatea sa de executor judecătoresc.

Conform prevederilor art. 58 din Legea nr. 188/2000, privind executorii judecătorești: „Cei interesați sau vătămați prin actele de executare pot formula contestație la executare, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă”, iar dispozițiile din Codul de procedură civilă referitoare la contestația la executare, sunt cuprinse în Cartea a V-a, cap. I, secțiunea a VI-a, art. 399- 404.

Art. 399 teza I prevede că „Împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”.

Conform prevederilor art. 400 alin. (1) C. proc. civ., „contestația se introduce la instanța de executare” care este Judecătoria sectorului 4 București, astfel cum în mod legal și temeinic a reținut instanța de fond, întrucât obiectul acțiunii nu privește anularea unui act administrativ sau suspendarea executării acestuia, actul atacat în instanță nefiind un act administrativ, în sensul Legii nr. 29/1990, care să atragă competența de soluționare a instanței de contencios administrativ.

Față de cele ce preced, recursul de față este nefondat și urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de P.D. împotriva sentinței civile nr. 632 din 7 mai 2003 a Curții de București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2003.