Public officials’ statutory leave premiums: legislative suspension of rights does not extinguish accrued patrimonial entitlements

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal,, reclamanții V.N., ș.a., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții M.E.F., A.N.A.F. și Garda Financiară, obligarea acestor autorități la plata către reclamanți a sumelor reprezentând prime de concediu pentru perioada 2001-2006, actualizate cu rata inflației la data plății efective.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în calitate de funcționari publici, sunt îndrituiți, în baza art. 35 din Legea nr. 188/1999 la plata unei prime de concediu.

S-a mai precizat că plata efectivă a acestor drepturi a fost suspendată succesiv prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat, contrar dispozițiilor art. 18 C. muncii și art. 53 din Constituția României.

Prin sentința civilă nr. 1086 din 3 aprilie 2008 a Curții de Apel București, Secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând obligarea pârâților la plata către reclamanți a sumelor reprezentând prime de concediu pentru perioada 2001-2006, sume actualizate cu rata inflației de la data plății efective, în raport cu perioada lucrată de fiecare reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a lipsei de interes invocate de pârâții M.E.F. și A.N.A.F. nu se fondează, întrucât, pe de o parte, aceste autorități au calitatea de ordonatori principali de credite, iar pe de altă parte, reclamanții au interes în promovarea acțiunii.

Pe fondul cauzei, prima instanță a constatat că reclamanții au calitatea de funcționari publici, iar că, în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 188/1999, aceștia sunt îndrituiți, în raport de perioada lucrată, la plata primei de concediu, dat fiind faptul că plata acestor drepturi a fost nelegal suspendată prin legile bugetare, cu nerespectarea prevederilor art. 18 C. muncii și art. 53 din Constituția României.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Garda Financiară, Comisariatul General, criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegaliate, opinând că cererea dedusă judecății este lipsită de obiect, întrucât drepturile referitoare la prima de concediu au fost suspendate succesiv.

Prin urmare, a arătat recurentul, nu au fost asigurate de la bugetul statului resurse financiare destinate asigurării plății primelor, astfel încât, instituția a fost în imposibilitate de a face plata acestor drepturi.

Mai mult, a precizat recurentul, în virtutea principiului constituțional potrivit căruia nimeni nu e mai presus de lege, instituția nu a făcut decât să pună în executare legile bugetului de stat, astfel nu se poate reține că ar fi încălcat în vreun mod drepturile reclamanților.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

În conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

Este de necontestat că, prin dispoziții succesive, acordarea primei de concediu a fost suspendată, dar, după cum în mod corect a reținut instanța de fond, suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.

Soluția instanței de fond este în concordantă cu jurisprudenta unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și cu soluția pronunțată în materie de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, avându-se în vedere noțiune de "bun".

Astfel, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin noțiunea de bun se înțelege și "speranța legitimă" de a dobândi un bun prin lege.

Noțiunea de „speranță legitimă" presupune existența unei reglementări prin lege, or, de vreme ce printr-o lege se recunoaște dobândirea unui bun, în speță patrimonial, nu se poate interzice, tot prin lege, dobândirea bunului, deoarece, în , acest fel, dreptul consacrat prin lege este golit practic de conținutul său.

Prin urmare, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o obligație lipsită de conținut, redusă la nudum jus, nu se poate considera că un atare drept nu a existat în perioada în care exercițiul său a fost suspendat.

De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar a nu obstacula titularii drepturilor recunoscute în a beneficia efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul, fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Garda Financiară, Comisariatul General, împotriva sentinței civile nr. 1086 din 3 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2009.