Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1675/2008 AI generated

Absolute nullity of cooperative asset sale for missing assembly approval and public auction

Case Number Decizia nr. 1675/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal, rendering the decision final and confirming the lower courts' judgments that ordered the nullity of the disputed contract and the payment of litigation costs to the plaintiff. The dispute concerned a 1995 notarized sale-purchase agreement involving a cooperative's assets, where the plaintiff argued the contract was absolutely null due to the absence of valid consent and the violation of mandatory legal provisions requiring general assembly approval and a public auction for the alienation of cooperative assets. The defendant challenged the lower courts' findings, claiming procedural errors and invoking the power of res judicata based on a prior criminal court decision, but the High Court rejected these arguments, finding that the mandatory nature of the violated norms regarding the capacity to contract and the requirement for valid consent necessitated absolute nullity under the Civil Code, and that the defendant had exhausted its opportunities to challenge factual findings in the lower instances.

Legislator headnote

AI generated

art. 166 C. proc. civ, art. 948 C. civ, art. 961 C. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Absolute nullity of cooperative asset sale for missing assembly approval and public auction: The dispute concerned a 1995 notarized sale-purchase agreement involving a cooperative's assets, where the plaintiff argued the contract was absolutely null due to the absence of valid consent and the violation of mandatory legal provisions requiring general assembly approval and a public auction for the alienation of cooperative assets. The defendant challenged the lower courts' findings, claiming procedural errors and invoking the power of res judicata based on a prior criminal court decision, but the High Court rejected these arguments, finding that the mandatory nature of the violated norms regarding the capacity to contract and the requirement for valid consent necessitated absolute nullity under the Civil Code, and that the defendant had exhausted its opportunities to challenge factual findings in the lower instances.

Keywords

AI generated
nullity of agreements and decisions contract of sale public auction civil judgment capacity to contract payment order

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Serves as the procedural legal basis for the High Court's final decision to dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 49 din 25 ianuarie 2007, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, admite acțiunea formulată de reclamanta C.M.U. BOTOȘANI, în contradictoriu cu pârâta SC T. S.R.L. Botoșani.

Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 16527 din 6 octombrie 1995 de Notariatul de Stat Botoșani și obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 53.000 lei Rol cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut lipsa consimțământului reclamantei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 16527 din 6 octombrie 1995 la N.S. Botoșani și că s-au încălcat dispozițiile legale imperative referitoare la înstrăinarea activelor cooperativei meșteșugărești lipsind aprobarea adunării generale și licitația publică, cauze care atrag nulitatea absolută potrivit art. 948 și urm. C. civ.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 46 din 23 aprilie 2007, respinge, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC T. S.R.L. BOTOȘANI împotriva sentinței nr. 49 din 25 ianuarie 2007 a Tribunalului Botoșani, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, dosar nr. 1112/40/2005, reținând că lipsa consimțământului la încheierea contractului dintre părți, precum și încălcarea dispozițiilor legale imperative referitoare la înstrăinarea activelor cooperativei meșteșugărești referitoare la aprobarea adunării generale și licitația publică sunt de natură să atragă nulitatea absolută potrivit art. 948 și urm. C. civ.

Prin cererea de recurs formulată, pârâta SC T. S.R.L. BOTOȘANI a susținut că decizia recurată este netemeinică și nelegală întrucât instanțele nu au observat că intimata nu a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, nu s-a dispus identificarea textelor de lege aplicabile cauzei, prin punerea în dezbaterea părților a împrejurărilor, de fapt și de drept care duc la dezlegarea pricinii.

De asemenea, în mod nejustificat s-a respins excepția puterii lucrului judecat, prevăzută de art. 166 C. proc. civ. și 1201 C. civ.

În dosarul penal nr. 18104/2001 al Judecătoriei Botoșani în care s-a pronunțat sentința penală nr. 119 din 15 ianuarie 2003 s-a respins, ca nefondată, acțiunea civilă pentru anularea a trei contracte de vânzare-cumpărare a unor spații înstrăinate prin intermediul numitei C.E., printre care și cel care face obiectul acțiunii prezente.

În cauza penală s-a solicitat „anularea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 16512/1995, 16627/1995 și 16527/1995 încheiate de inculpată prin fals și fără calitatea de vânzător, contrar dispozițiilor art. 948 C. civ., privind capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, obiect determinant și o cauză licită”.

Intimata a susținut caracterul fraudulos al vânzării ilicite a imobilului rezultat din semnarea contractului de asociere nr. 2 din 2 noiembrie 1996, după ce a fost vândut imobilul în scopul evident de a ascunde conducerii cooperativei vânzarea neautorizată a acestuia. Această susținere nu numai că este falsă, dar dovedește reaua-credință a intimatei.

Temeiul de drept indicat de recurentă îl constituie art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Intimata C.M.U. Botoșani a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului, întrucât critica recurentei-pârâte privind neprecizarea obiectului cererii de chemare în judecată este neîntemeiată. Cadrul faptic al acțiunii îl constituie constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 16527 din 6 octombrie 1995, în drept fiind aplicabile dispozițiile art. 961 C. civ., potrivit căruia încheierea unei convenții, prin eroare, violență sau dol, nu este numai nulă de drept, ci dă loc numai acțiunii în nulitatea actului juridic respectiv.

Recursul nu este fondat.

Înalta Curte, analizând decizia recurată în raport cu motivele invocate, de înscrisurile dosarului și de dispozițiile incidente, constată că situația expusă nu se încadrează în niciuna din situațiile prevăzute de dispozițiile invocate.

Prima critică a recurentei nu poate fi primită, întrucât din conținutul deciziei recurate nu rezultă că instanța s-a substituit părților contractante, modificând sau înlocuind clauzele contractuale, ori a reținut un cu totul alt act juridic sau conținut.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, în sensul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, recurenta nu a făcut distincție între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită.

Privitor la reiterarea situației de fapt, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susținerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în concordanță cu acestea.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâta SC T. S.R.L. BOTOȘANI împotriva deciziei nr. 46 din 23 aprilie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC T. S.R.L. Botoșani împotriva deciziei nr. 46 din 23 aprilie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2008.