Corporate income tax exemption for foreign investments: retroactivity of 2000 ordinance and survival of pre-existing tax privileges under Law No. 35/1991

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 17 mai 2001, reclamanta SC M.B. SA Târgoviște a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a județului Dâmbovița și Administrația Financiară Târgoviște, solicitând anularea deciziei nr. 1 din 8 februarie 2001 și anularea procesului-verbal nr. 194 din 2 octombrie 2000, la capitolul privind impozitul pe profit și exonerarea sa de plata sumei de 196.284.490 lei, impozit pe profit și de majorările, în sumă de 12.071.877 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată că este o societate scutită de plata impozitului pe profit pe perioada I 1998 – ianuarie 2003, potrivit actelor normative aplicabile în materie.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 15 din 4 februarie 2002, a respins ca nefondată acțiunea, analizând evoluția legislației privind stimularea investițiilor străine.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamanta SC M.B. SA, susținând în esență nelegalitatea acesteia, întrucât s-a pronunțat în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 217/1999 și a O.U.G. nr. 6/2000, neamintind în considerentele sentinței, dispozițiile Legii nr. 35/1991 ale Legii nr. 10/1992, ale H.G. nr. 319/1991 și ale art. 11 din Constituție.

În al doilea motiv de casare, se arată că instanța a încălcat principiul neretroactivității legii în timp, susținând că deși O.U.G. nr. 6/2000 a intrat în vigoare la 21 februarie 2000,își produce efectele începând cu 1 ianuarie 2000.

Recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 10 din Legea nr. 35/1991, prevăd că investițiile străine efectuate potrivit prevederilor prezentei legi, beneficiază de regimul juridic stabilit prin aceasta, pe întreaga durată de existență, în măsura în care o lege anterioară nu conține prevederi mai favorabile.

Acționarii recurentei sunt cetățeni turci și italieni, investițiile acestora fiind reglementate de Acordurile încheiate de Guvernul României și Guvernul Turciei (Legea nr. 10/1992) și între Guvernul României și Guvernul Italian (H.G. nr. 319/1991).

Potrivit art. 11 din Constituție, tratatele internaționale ratificate de România fac parte din dreptul intern.

Susținerea Direcției Generale a Finanțelor Publice Dâmbovița potrivit căreia, la momentul controlului, Legea nr. 35/1991 nu ar mai fi fost aplicabilă nici unui contribuabil, nu poate fi reținută, instanța de fond făcând o apreciere greșită a succesiunii în timp a actelor normative privind impozitul pe profit.

Astfel, prin art. 15 și art. 151 din O.U.G. nr. 92/1997, aprobată prin Legea nr. 241/1998 se prevede în mod expres că se mențin facilitățile prevăzute de Legea nr. 35/1991.

Art. 15 stipulează în mod expres: „Facilitățile în derulare, stabilite conform Legii nr. 35/1991, privind regimul investițiilor străine, cu modificările și completările ulterioare, conform Legii nr. 71/1994, privind acordarea unor facilități suplimentare față de Legea nr.35/1991, republicată, pentru atragerea de investitori străini și în industrie, și conform O.U.G. nr. 31/1997, privind regimul investițiilor străine în România, sunt menținute până la expirarea termenelor pentru care au fost acordate.

Art. 151 prevede că, investițiile străine efectuate conform prevederilor Legii nr. 35/1991, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 71/1994, beneficiază de facilitățile stabilite de aceste legi până la expirarea termenelor pentru care au fost acordate, în baza documentelor de constituire, înregistrate, potrivit legii, la Oficiul Registrului Comerțului, fără a fi necesară atestarea cu certificat de investitor.

Aceste prevederi au fost dezvoltate de art. 9 din H.G. nr. 94/1998, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 92/1997, privind stimularea investițiilor directe care la lit. c), a prevăzut că, în sensul art. 15 din O.U.G. nr. 92/1997, prin facilități în derulare se înțeleg cele prevăzute la art. 14 și 16 din Legea nr. 35/1991, republicată, acordate investițiilor străine înființate până la data de 31 decembrie 1994, pentru care s-au eliberat certificate de investitori.

În completarea acestui act normativ a fost emisă H.G. nr. 323/1998, care prevede că investitorii care au început procesul de investiție în România, prin una dintre modalitățile prevăzute de Legea nr. 35/1991, republicată, de Legea nr. 71/1994 sau de O.U.G. nr. 31/1997 și care sunt deținători ai certificatului de investitori străini, eliberat în conformitate cu art. 20 din O.U.G. nr. 31/1997, beneficiază în continuare de facilități, la data înregistrării ca investitori străini.

Facilitățile obținute în baza legislației, în vigoare la data acordării, se derulează de la data și pe perioade prevăzute de lege, chiar dacă punerea în funcțiune a investiției este ulterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 92/1997.

Dispozițiilor art. 15 au fost abrogate prin O.U.G. nr. 217/1999, dar restul prevederilor nu au fost modificate, completate sau abrogate.

De altfel, titulatura O.U.G. nr. 217/1999 este pentru modificarea și completarea O.G. nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, dispozițiile sale nefăcând nici o trimitere directă la Legea nr. 35/1991.

Ulterior, prin O.U.G. nr. 6/2000 (M. Of. nr. 74/21.02.2000), au fost modificate prevederile O.U.G. nr. 217/1999, pentru modificarea și completarea O.G. nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, în sensul abrogării prevederilor referitoare la impozitul pe profit din mai multe acte normative, printre care la lit. j) se înserează și art. 151 din O.U.G. nr. 92/1997, privind stimularea investițiilor directe.

Chiar mergând pe teza susținută de autoritățile fiscale și însușită de instanța de fond, total inacceptabilă, așa cum s-a arătat mai sus, este clar că până la 21 februarie 2000, aceste facilități nu au fost abrogate, dispozițiile art. 151 din O.U.G. nr. 92/1997 fiind în vigoare.

În considerentele sentinței, se rețin în mod greșit că perioada pentru care s-a stabilit prin procesul-verbal de control ,obligarea pârâtei la plata impozitului pe profit este 21 februarie 2000 – iunie 2000, în care au fost în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 6/2000. În realitate, impozitul reținut prin procesul-verbal, privește perioada 1 ianuarie 2000 - 30 iunie 2000, conform cap. IV din acest act, nu numai perioada ulterioară publicării O.U.G. nr. 6/2000.

Susținerea instanței potrivit căreia, „chiar dacă O.U.G. nr. 6/2000 a fost publicată în Monitorul Oficial, calculul impozitului pe profit se face având în vedere anul fiscal, nu poate fi reținută. În interpretarea instanței ar însemna, că dacă se modifică în orice moment din an prevederile privitoare la impozitul pe profit, acestea se aplică retroactiv pentru întregul an fiscal, contrar dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, care prevăd neretroactivitatea legii.

De altfel, ulterior pronunțării instanței de fond, în lunile aprilie și iunie 2002, prin O.U.G. nr. 42/2002, aprobată prin Legea nr. 406/2002, s-a prevăzut în mod expres că facilitățile acordate de Legea nr. 35/1991, au fost în vigoare în perioada ce a făcut obiectul controlului autorităților fiscale.

Emiterea acestui act normativ care prevede în mod expres abrogarea facilităților fiscale acordate de Legea nr. 35/1991, demonstrează că autoritățile fiscale au făcut o interpretare greșită a actelor normative mai sus menționate.

Așa fiind și văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul reclamantei, se va modifica hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii, se vor anula actele administrative contestate și se va exonera reclamanta de plata sumelor reținute de organele de control.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC M.B. SA, Târgoviște, împotriva sentinței civile nr. 15 din 4 februarie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta SC M.B. SA Târgoviște.

Anulează decizia nr. 1 din 8 februarie 2001, emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița. Anulează Cap. III pct. 4 din procesul-verbal nr. 194 din 2 octombrie 2000, încheiat de Administrația Financiară Târgoviște.

Exonerează pe reclamantă de plata sumei de 196.284.407 lei, impozit pe profit și de 12.071.877 lei, majorări la impozitul pe profit.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2003.