Sale contract annulment barred by ratification through subsequent barter agreement
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's cassation appeal, thereby upholding the lower court decisions that rejected the claim and leaving the original sale contract valid and irrevocably in force. The dispute concerned a claim for the annulation of an authenticated sale-purchase contract for a production hall and land, based on the allegation that the plaintiff's authorized representative had exceeded their powers by altering the object of the contract to the detriment of the company, and a request for specific performance to conclude a new contract according to a prior preliminary agreement. The court ruled that the action was unfounded because the plaintiff had effectively ratified the challenged contract through the subsequent execution of a barter agreement, applying Article 1167 of the Civil Code to determine that such ratification waived the right to raise exceptions of nullity, rendering the subsequent request for specific performance unjustified.
Legislator headnote
AI generatedart. 1167 C. civ; Sale contract annulment barred by ratification through subsequent barter agreement: Având în vedere cele de mai sus, se constată că în cauză, instanța a făcut o corectă aplicațiune a dispozițiilor art. 1167 C. civ., întrucât confirmarea, notificarea sau executarea voluntară ține loc de renunțare la mijloacele și excepțiile ce puteau fi opuse actului, fără a fi vătămate persoanelor a treia.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 15 iulie 2003, reclamanta SC C.E. SRL Satu Mare a chemat în judecată pe pârâții SC S. SA Satu Mare și B.K.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. 2122 din 21 septembrie 2001 și obligarea pârâtei societatea comercială la încheierea unui nou contract de vânzare cumpărare și în caz de refuz, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, conform antecontractului nr. 304 din 23 aprilie 2001, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 554 din 12 decembrie 2005, Tribunalul Satu Mare a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților și a respins acțiunea reclamantei cu cheltuieli de judecată de 500 Roni către pârâtul B.K.A. și 2000 Roni către SC S. SA – Satu Mare.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 137 din 14 noiembrie 2006, a respins apelul reclamantei, ca nefondat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătorești, reclamanta a declarat recurs, potrivit art. 304, punct 8 și 9 C. proc. civ., solicitând, în esență, admiterea acțiunii sale așa cum a fost formulată; și identificarea terenului în litigiu conform celor stabilite de expertiză tehnică topografică a inginerului I.C.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că părțile au încheiat contractul de vânzare cumpărare nr. 304 din 23 aprilie 2001 privind vânzarea unei hale de producție situate pe un teren în suprafață de 4380 m.p., din care 1740 mp s-au dat în folosință până la trecerea sa în proprietatea pârâtei SC S. SA – Satu Mare, după care va fi preluată în proprietatea reclamantei cumpărătoare fără plată: ulterior încheindu-se și actul autentificat cu nr. 2122 din 21 septembrie 2001, a cărui nulitate se cere prin acțiunea de față.
Se constată, că reclamanta a cerut nulitatea actelor de mai sus, întrucât mandatarul său B.K.A. și-a depășit împuternicirea, modificând obiectul contractului prin reducerea suprafeței de teren, în frauda societății.
Având în vedere cele de mai sus, se constată că în cauză, instanța a făcut o corectă aplicațiune a dispozițiilor art. 1167 C. civ., întrucât confirmarea, notificarea sau executarea voluntară ține loc de renunțare la mijloacele și excepțiile ce puteau fi opuse actului, fără a fi vătămate persoanelor a treia.
În speță, reclamanta a ratificat practic contractul a cărui nulitate solicită, prin contractul de schimb, încheiat la 13 septembrie 2000, așa cum corect s-a reținut și prin hotărârea ce se atacă.
Cu alte cuvinte, cât timp contractul de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 2122 din 21 septembrie 2001, a fost ratificat de reclamantă; este valabil și a produs legal efecte juridice, apare ca nejustificată solicitarea recurentei reclamante de a se încheia un nou contract potrivit celor stabilite de părți prin antecontractul nr. 304 din 23 aprilie 2001.
În această situație susținerile reclamantei recurente reiterate prin recursul de față nu întrunesc condițiile art. 304 punctul 8 și 9 pentru a se putea dispune modificarea hotărârilor atacate.
Astfel că, recursul reclamantei se privește ca nefondat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.E. SRL Satu Mare împotriva deciziei nr. 137 din 14 noiembrie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios-administrativ și fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2008.