Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3802/2003 AI generated

Appeal dismissed; pension fund’s rejection of ethnic persecution compensation for child born during parents’ refugee status upheld

Case Number Decizia nr. 3802/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal filed by the county pension fund, thereby upholding the appellate court’s decision that granted the claimant's request to be recognized as a beneficiary of ethnic persecution compensation, with the lower court's order to annul the pension fund's rejection decision remaining in force. The dispute involved an administrative challenge to a pension authority's decision that denied a plaintiff the status of an ethnic persecution survivor, specifically where the plaintiff was born during the period their parents were displaced or in refugee status due to ethnic persecution between September 6, 1940, and March 6, 1945. Relying on the teleological interpretation of Government Emergency Ordinance No. 105/1999 and its subsequent approvals, the court established that the statutory definition of a "persecuted person" includes not only those directly persecuted but also those who suffered indirect consequences, such as children born during their parents' displacement or remand, thereby affirming that such individuals fall within the scope of the compensatory provisions.

Legislator headnote

AI generated

Appeal dismissed; pension fund’s rejection of ethnic persecution compensation for child born during parents’ refugee status upheld: Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile enumerate de legiuitor.

Keywords

AI generated
compensation for ethnic persecution refugee status child's pension status of beneficiary compensation fund pension fund
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 14 aprilie 2003, reclamantul B.F. a solicitat anularea hotărârii nr. 5351 din 4 aprilie 2003, a Casei Județene de Pensii Bihor, Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 și ale O.G. nr. 242/2000, aprobată prin Legea nr. 367/2001, precum și ale H.G. nr. 127/2000, privind aprobarea Normelor de aplicare a O.G. nr. 105/1999, fiind născută în perioada refugiului părinților săi.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința civilă nr. 215/CA/2003 – P din 19 mai 2003, a admis acțiunea reclamantului B.F., a dispus anularea hotărârii nr. 5351 din 4 aprilie 2003, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i recunoască calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, reținând, în esență, că din sfera persecutaților etnici fac parte și copiii născuți în timpul refugiului părinților lor, având același statut cu aceștia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Oradea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că intimatul-reclamant nu aparține sferei de adresabilitate a prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legii nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.

Examinând sentința atacată în raport cu critica formulată, cu probele administrate în cauză, precum și cu toate dispozițiile incidente pricinii, se constată că recursul nu este fondat.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre situațiile enumerate de legiuitor.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Intimatul-reclamant se încadrează în situația expusă, fiind necontestat că este născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

În considerarea celor expuse, sentința atacată este legală și temeinică urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 215/CA/2003 - P a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2003.