Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2591/2008 AI generated

Supreme Court dismisses pension authority appeal, affirming beneficiary status of child born during parent’s ethnic persecution displacement

Case Number Decizia nr. 2591/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the County Pension House, upholding the Court of Appeal’s prior decision that granted the claimant beneficiary status under Law No. 189/2000. The case involved a dispute where the pension authority challenged a lower court ruling, arguing that the claimant, born in 1944, could not have been a victim of the 1940 population exchange between Romania and Bulgaria. The Supreme Court ruled that the claimant was entitled to benefits as a child born during the period of forced displacement and refugee status of their parents, who were ethnically persecuted and relocated under the 1940 treaty. The court’s decision relied on the interpretation of Ordinance No. 105/1999 and Law No. 189/2000, establishing that compensatory rights for victims of ethnic persecution extend implicitly to children born while their parents were in a state of refuge or displacement, regardless of the specific timing of the child's birth relative to the initial exchange order.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 304 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ; Supreme Court dismisses pension authority appeal, affirming beneficiary status of child born during parent’s ethnic persecution displacement: 189/2000. The case involved a dispute where the pension authority challenged a lower court ruling, arguing that the claimant, born in 1944, could not have been a victim of the 1940 population exchange between Romania and Bulgaria. The Supreme Court ruled that the claimant was entitled to benefits as a child born during the period of forced displacement and refugee status of their parents, who were ethnically persecuted and relocated under the 1940 treaty. The court’s decision relied on the interpretation of Ordinance No. 105/1999 and Law No. 189/2000, establishing that compensatory rights for victims of ethnic persecution extend implicitly to children born while their parents were in a state of refuge or displacement, regardless of the specific timing of the child's birth relative to the initial exchange order.

Keywords

AI generated
child's pension ethnic persecution refugee status status of beneficiary children's rights entitlement to benefits

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Procedural provision cited in the dispositive to serve as the basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat că:

Prin sentința civilă nr. 175 din 6 martie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială și contencios administrativ și fiscal, a admis contestația reclamantei M.T., a anulat hotărârea nr. 6265 din 31 octombrie 2007 emisă de pârâtă și a stabilit reclamantei calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel a reținut că din probatoriul administrat în cauză, reclamanta a făcut dovada faptului că familia acesteia a făcut obiectul schimbului de populație pe baza tratatului încheiat între România și Bulgaria semnat la 7 septembrie 1940 la Craiova și că reclamanta s-a născut în perioada și în localitatea de strămutare a familiei sale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Tulcea criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivare a arătat că intimata-reclamantă s-a născut în anul 1944, iar schimbul de populație a avut loc între România și Bulgaria în anul 1940, astfel că susținerile nu pot fi primite în sensul că a fost strămutată și că s-a născut în perioada de strămutare a părinților.

Din analiza înscrisurilor din dosar, a motivelor de recurs invocate de recurentă, precum și a soluției instanței de fond, în raport și de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit certificatului de naștere, intimata-reclamantă cu numele anterior purtat căsătoriei, B.T., s-a născut la data de 24 septembrie 1944 în localitatea Agighiol, județul Tulcea.

Din extrasul tabelului de evacuați din Cadrilater repartizați în comuna Agighiol, eliberat de arhivele naționale Direcția Județeană Tulcea, rezultă că numitul N.B., tatăl intimatei, a fost evacuat din localitatea Uzugi-Oman(Turcu-Sui), județul Durostor, în comuna Alexeni, județul Ialomița, cu nr. de autorizație 90/1940 ca și colonist.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate, sau a tăcut obiectul unui schimb de populație.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, rară a se face nici o diferențiere de tratament între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, sau care au făcut obiectul unui schimb de populație, al căror statut l-au dobândit.

Cum, în cauză, s-a făcut dovada și este de necontestat faptul că intimata-reclamantă s-a născut în perioada strămutării părinților săi, ca urmare a schimbului de populație stabilit între Bulgaria și România, în mod corect a reținut instanța de fond că aceasta are calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, împărtășind situația părinților strămutați, suportând consecințele morale și materiale ale strămutării care, implicit, s-au răsfrânt și asupra sa.

Pentru considerentele precizate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Tulcea împotriva sentinței nr. 175 din 6 martie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2008.