Denial of refugee status due to contradiction between notarized and oral witness testimony under O.G. 105/1999
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's rejection of the civil action and leaving the initial administrative decision in force. The dispute concerned a challenge to a county pension house decision denying the claimant's status as a "displaced person" and the associated rights under the Romanian refugee compensation regime, specifically alleging ethnic persecution and forced relocation between 1940 and 1945. The appellate court found the claim unproven because the witness whose notarized declaration initially attested to the claimant's refugee status contradicted himself in open court testimony, admitting he did not know the claimant nor the circumstances of her displacement, and because the claimant failed to provide alternative evidence after refusing to substitute the witness. The court applied Article 1(c) of Government Ordinance No. 105/1999 (approved by Law No. 189/2000) and the implementation rules in Government Decree No. 127/2002, determining that the burden of proof for establishing the specific ethnic persecution and displacement criteria was not met due to the inconsistency and insufficiency of the testimonial evidence.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 din Legea nr. 189/2000, art. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 188 alin. (3) C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Denial of refugee status due to contradiction between notarized and oral witness testimony under O.G. 105/1999: Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs O.V., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, prin motivele de recurs susținându-se că în speță s-a făcut dovada încadrării în situația prevăzută de art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta O.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 22162 din 23 iulie 2007, cu consecința recunoașterii calității sale de refugiat și acordării drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea pârâtei este nelegală si neteminică și, ca atare, se impune anularea acesteia, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate dovedită prin declarații de martori și acte de stare civilă, în conformitate cu prevederile legale.
Prin sentința civilă nr. 88/2008 din 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu au făcut dovada încadrării reclamantei în situația prevăzută de art. 1 din O.G. nr. 105/1999, iar, prin depoziția dată, martorul F.I. a arătat că nu cunoaște o mare parte din persoanele pentru care a dat declarații în fața notarului public, atestându-le statutul de refugiat, printre acestea numărându-se și reclamanta.
În atare condiții, împrejurările relevate de pârâtă prin întâmpinare, coroborate cu declarația martorului audiat au condus la aprecierea cererii ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs O.V., criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, prin motivele de recurs susținându-se că în speță s-a făcut dovada încadrării în situația prevăzută de art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările și completările ulterioare, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază persoana cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată" în altă localitate, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
În ceea ce privește cauza dedusă judecății, după cum în mod corect a reținut și prima instanță, împrejurările de fapt invocate de către reclamantă, declarațiile autentice administrate în cauză, celelalte înscrisuri aduse în probațiune, precum și depoziția martorului F.I. nu fac dovada încadrării în situația prevăzută de art. 1 din Legea nr. 189/2000.
Astfel, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța de fond a încuviințat administrarea cu respectarea principiului nemijlocirii a probei testimoniale, procedându-se la audierea în ședință publică a martorului F.I.
Cu această ocazie martorul audiat a declarat că nu o cunoaște pe reclamantă și nu cunoaște nimic legat de refugiul acesteia, cu toate că, prin declarație autentificată, același martor a atestat calitatea de refugiat a reclamantei.
În ce privește martorul D.I., prima instanță a făcut aplicarea art. 188 alin. (3) C. proc. civ. , reclamanta nesolicitând înlocuirea acestuia.
Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de O.V. împotriva sentinței civile nr. 88/2008 din 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2008.