Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2135/2008 AI generated

Budget allocation for public institution debts and passive procedural standing of the Ministry of Finance

Case Number Decizia nr. 2135/2008
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal and reversed the lower court’s decision, ordering the dismissal of the request for guarantee against the Ministry of Finance due to its lack of passive procedural standing, while the obligation of the defendant national agency to pay the plaintiff’s severance bonus remains in force. The dispute arose from a civil action where a police agent sought payment of a 2006 leave bonus from the National Inspectorate for the Registry of Citizens, who had called the Ministry of Finance into guarantee, arguing that the latter was responsible for budget allocations; however, the appellate court had erroneously ordered the Ministry to allocate funds in the agency's budget. The Supreme Court held that under Government Emergency Ordinance No. 22/2002 and Law No. 500/2002, payment of claims against public institutions must be executed from the credits approved in their own budgets, and as the Ministry of Finance is not a party to the substantive legal relationship and does not manage the specific budget of the principal credit allocator (the Ministry of Internal Affairs), it lacks the necessary procedural capacity to be held liable for the agency's payment obligations.

Legislator headnote

AI generated

art. 21 din Legea nr. 500/2002, art. 312 pct. 3 C. proc. civ; Budget allocation for public institution debts and passive procedural standing of the Ministry of Finance: Potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002, modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Keywords

AI generated
public finance allocation of debt payments passive legal standing public-law institution civil judgment obligation to pay

Cited Legislation

AI generated
art. 21 din Legea nr. 500/2002
are calitatea de ordonator principal de credite și potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.
art. 312 pct. 3 C. proc. civ
9 și art. 312 pct. 3 C. proc. civ.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 131/F/CA din 14 noiembrie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a admis acțiunea introdusă de S.D.I., agent principal de poliție la Serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor Orăștie și a obligat pe pârâtul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor să plătească reclamantului, drepturile bănești reprezentând prima de concediu pe anul 2006, raportat la perioada efectiv lucrată, actualizată cu indicele de inflație.

A respins acțiunea față de pârâtul M.A.I., dar a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, cu consecința obligării M.F.P. să prevadă în bugetul acelui pârât, sumele necesare efectuării plății către reclamant a drepturilor salariale pretinse.

În sfârșit, instanța de fond a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M.A.I.împotriva M.F.P.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.G.F.P. Hunedoara, în numele și pentru chematul în garanție M.E.F.

Recurentul a susținut că sentința este nelegală în ceea ce privește rezolvarea dată cererii de chemare în garanție formulată de pârâtul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, contravenind prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice.

Că, M.E.F., nu poate fi obligat să prevadă în bugetul altei instituții publice (care la rândul ei este ordonator principal de credite) sumele de bani destinate pentru efectuarea drepturilor bănești de natură salarială.

A precizat că în speță, ordonatorul principal de credite este M.I.R.A., căruia îi revine obligația de a se conforma prevederilor O.G. nr. 146/2007.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 22/2002, modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 ale aceluiași act normativ, dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.

Rezultă așadar, că și în cazul M.I.R.A., în subordinea căruia a fost organizat și funcționează Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, obligațiile de plată instituite în temeiul unui titlu executoriu (inclusiv a unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care s-au admis pretențiile reclamantului) se execută din sumele de bani aprobate acestora, fără nici o legătură cu atribuțiile conferite M.E.F.în privința bugetului de stat.

Intimatul M.I.R.A. are calitatea de ordonator principal de credite și potrivit art. 21 din Legea nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite sunt cei care repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice ierarhic inferioare.

Faptul că M.E.F. elaborează anual proiectul bugetului de stat și apoi, gestionează acest buget, nu are relevanță în prezenta cauză, devreme ce conform art. 28 lit. d) - e) din aceeași lege, această prerogativă se realizează pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și a bugetelor locale.

Adăugând la considerentele expuse în cele ce preced, împrejurarea că M.E.F. nu este parte în raportul de drept material dedus judecății, Înalta Curte constată că în mod greșit prima instanță a admis cererea de chemare în garanție formulată de Institutul Național pentru Evidența Persoanelor și a obligat acest minister să prevadă în bugetul pârâtului, sumele de bani necesare pentru plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului S.D.I. cu titlu de primă de concediu.

Ca atare, urmează a se admite recursul și a fi modificată sentința atacată în sensul respingerii cererii de chemare în garanție față de pârâtul M.E.F. pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.

Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 pct. 3 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.G.F.P. Hunedoara în numele și pentru M.E.F. împotriva sentinței nr. 131/F/CA din 14 noiembrie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanție a M.E.F. formulată de pârâtul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor pentru lipsa de calitate procesuală pasivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2008.