Ethnic persecution refugee status: sufficiency of witness testimony to prove forced domicile change
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the appeal court's decision to reject the original action. The case involved a claim for benefits under the 1999 Emergency Government Order regarding victims of ethnic persecution, where the claimant alleged he was forced to relocate with his family in 1940 due to such motives. The central dispute was the sufficiency of evidence, specifically whether a witness's second-hand testimony that the claimant had fled constituted adequate proof of objective facts; the court determined the witness did not know the exact period of refuge or the claimant's subsequent location, rendering the evidence insufficient to prove the claim. Applying Article 1(1)(c) of Emergency Government Order No. 105/1999 and Article 2 of the Implementing Norms approved by Government Decision No. 127/2002, the court held that the claimant failed to meet the burden of proving he was an "ethnic refugee" obligated to change domicile, resulting in the final rejection of the claim.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ; Ethnic persecution refugee status: sufficiency of witness testimony to prove forced domicile change: Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și potrivit art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 620 din 21 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul F.O.
Pentru a hotărî astfel a reținut că prin probatoriul administrat respectiv declarațiile martorilor, reclamantul nu a făcut dovada refugiului din motive de persecuție etnică din localitatea de domiciliu în altă localitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F.O. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare a susținut că din declarația martorului F.I. rezulta foarte clar că recurentul s-a refugiat împreună cu familia în anul 1940 din satul Măhal în localitatea Cătina, din motive de persecuție etnică.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și potrivit art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Din declarația martorului F.I., dată în fața instanței de fond, rezultă că îl cunoaște pe reclamant și are cunoștință că acesta s-a refugiat împreună cu familia, dar nu știe exact care a fost perioada de refugiu și dacă acesta a rămas în localitatea Cătina sau a plecat în altă localitate. Mai arată că toate aceste împrejurări le cunoaște din discuțiile pe care le-a avut cu reclamantul când a fost în vizită la sora sa care este vecină cu reclamantul.
Astfel, din această probă nu rezultă cu exactitate realitatea obiectivă a împrejurărilor care au avut loc în acea perioadă, nefiind detaliate întâmplările efective petrecute în timpul refugiului.
Potrivit art. l alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înțelege persoana care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Față de cele arătate, constatând temeinicia și legalitatea sentinței civile atacate, în baza art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat recursul declarat de F.O.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELEL LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de F.O. împotriva sentinței nr. 620 din 21 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2008.