Ethnic persecution compensation: credibility of witness testimony and requirement of objective proof for refugee status under Emergency Ordinance 105/1999
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the defendant pension house, set aside the lower court's judgment, and dismissed the claimant's action as unfounded on the merits. The dispute concerned the claimant's entitlement to financial compensation and refugee status for the period between 1940 and 1945 under Emergency Ordinance No. 105/1999, which she challenged via an administrative lawsuit against the decision denying her benefits. The appellate court had previously granted the claim by recognizing her as a person persecuted for ethnic motives. The High Court reversed this outcome, determining that the witness testimonies were not credible and did not accurately reflect objective reality because the witnesses had also personally participated in other refugee movements from different locations during the same timeframe, thereby undermining the veracity required to establish that the claimant was specifically forced to change her domicile for ethnic persecution reasons. Consequently, the claimant failed to meet the statutory requirements of Article 1(1)(c) of the Ordinance and Article 2 of the implementing norms regarding ethnic persecution.
Legislator headnote
AI generatedart. 304 C. proc. civ; Ethnic persecution compensation: credibility of witness testimony and requirement of objective proof for refugee status under Emergency Ordinance 105/1999: Potrivit art. l alin. (l) lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 31 iulie 2007 reclamanta B.M. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii nr. 21684 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă apreciind-o ca fiind netemeinică și nelegală.
Prin sentința civilă nr. 568 din 8 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.M. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj, a anulat hotărârea nr. 21684 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă. Totodată, pârâta a fost obligată să recunoască reclamantei statutul de persoană refugiată pentru perioada 15 octombrie 1940-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 martie 2007.
Împotriva acestei sentințe a declara recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 299 și art. 304 C. proc. civ.
În motivare a arătat că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că declarațiile martorilor specificau că în aceeași perioadă au asistat personal la mai multe refugieri din localități diferite.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și potrivit art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. l alin. (l) lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, dacă a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană refugiată se înțelege persoana care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.
Într-adevăr din declarațiile date de către martorii T.I. și C.L. (filele 16-48 dosar fond) rezultă că aceștia au fost martori oculari al refugiul reclamantei și la refugiul altor persoane, în același interval de timp, dar din localități diferite.
Pentru a determina convingerea instanței mărturia trebuie să emane de la un martor de bună – credință și să fie veridică, să inspire instanței încrederea că reflectă în mod exact realitatea obiectivă.
Cercetând mărturiile martorilor audiați, în corelație cu celelalte probe de la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că acestea nu reflectă în mod exact realitatea obiectivă.
Curtea constată că din administrarea probatoriului instanța de fond greșit a acordat calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 pentru motive de persecuție etnică.
Pe cale de consecință Înalta Curte constată că recursul este fondat și conform dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., urmează a fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 568 din 8 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și pe fond respinge acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2008.