Civil Servant Vacation Bonus: Statutory Suspendability Does Not Extirpate Vested Patrimonial Rights Under Law No. 188/1999

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererile înregistrate pe rolul Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, sub nr. 44218/3/2006 și nr. 42983/3/2006, reclamanta V.A.O., funcționar public, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări de Sociale obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând prime de concediu pe anii 2003, 2004 și 2005, actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, la data plății efective.

Prin sentințele civile nr. 258 din 12 ianuarie 2007 și nr. 1127 din 14 februarie 2007 Tribunalul București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere dispozițiile art. 911 din Legea 188/1999 rep., precum și dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Cauzele au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 42218/3/2006 și nr. 42983/3/2006, instanța constatând că sunt îndeplinite dispozitiile art. 164, a dispus conexarea acestora.

În motivarea cererilor conexe reclamanta a arătat că are calitatea de funcționar public, fiind în raporturi de serviciu cu pârâta Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări de Sociale raporturi guvernate de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor public, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit dispozițiilor, art. 34 alin. (2) din lege, are dreptul „pe lângă indemnizația de concediu la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".

A mai arătat reclamanta, faptul că nu a mai beneficiat niciodată de acest drept, întrucât printr-o serie de acte normative s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol, deși acest drept subzistă și în prezent, textul care îl prevede nefiind abrogat.

Prin sentința civilă nr. 1764 din 20 iunie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererile conexe formulate de reclamanta V.A.O. în contradictoriu cu Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, și a obligat pârâta să plătească sumele reprezentând prime de concediu pentru anii 2003, 2004 și 2005, actualizate cu rata inflației la data plății efective.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că art. potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 funcționarul public are dreptul pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu care se impozitează separat. Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea acestuia atâta vreme cât prin nicio dispoziție legală nu i-a fost înlăturată existența pentru anii 2004-2006 și în continuare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

Recurentul, în dezvoltarea motivelor de recurs, susține că instanța de fond nu a observat că legile bugetului de stat pentru anii 2001-2005 au fost adoptate și promulgate potrivit prevederilor Constituției României, iar aplicarea lor este obligatorie, pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.

A mai susținut că pentru anii 2001-2005 funcționarii publici nu au beneficiat de prime ce se acordă cu ocazia plecării în concediu de odihnă întrucât dispozițiile art. 34 din Legea nr. 188/1999 republicată, au fost suspendate prin legile bugetare anuale din acea perioadă.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Criticile aduse hotărârii instanței de fond sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, acestea nu au nici un suport legal, și nu fac decât să prezinte perioadele de timp și actele normative prin care acest drept a fost suspendat.

Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”.

Or, dispozițiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001-2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001-2005, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv.

A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare.

Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi privați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanta are dreptul la o primă de concediu.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, împotriva sentinței nr. 1764 din 20 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2008.