Dispute over military reserve order: res judicata inapplicable where prior judgment dismissed on procedural lateness rather than merits

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 119 din 10 ianuarie 2008, Tribunalul București, secția a VIII-a de conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția de necompetentă materială și a declinat în favoarea Curții de Apel București competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării (în prezent Ministerul Apărării Naționale), având ca obiect obligarea pârâtului la acordarea drepturilor bănești actualizate, corespunzătoare gradului și funcției deținute începând cu 27 august 1992, anularea Ordinului M.P. nr. 737 din 27 august 1992, repunerea părților în situația anterioară emiterii ordinului.

Instanța a reținut că soluția se impune, în raport cu prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și ale art. 5 și art. 10 din Legea nr. 554/2004, precum și cu calitatea pârâtului de autoritate publică centrală.

Judecând în fond pricina în primă instanță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1525 din 20 mai 2008, a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârât cu privire la anularea Ordinului M.P. nr. 733 din 27 august 1992 și a respins capătul de cerere privind acordarea drepturilor bănești actualizate, corespunzătoare gradului și funcției, neîncasate de la data de 27 august 1992, ca neîntemeiat.

Pentru a hotărî astfel, cu privire la capătul de cerere referitor la anularea Ordinului M.P. nr. 747/1992, cu care reclamantul și-a completat acțiunea, Curtea de Apel a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat, deoarece între prezenta pricină și cea care a fost soluționată prin sentința civilă nr. 1262 din 10 decembrie 1997 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, existând tripla identitate: de părți, obiect și cauză.

În ceea ce privește drepturile bănești solicitate, instanța a reținut că această cerere este accesorie acțiunii privind anularea ordinului de trecere în rezervă, astfel încât, în funcție de dezlegarea dată principalului, se impune a fi respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva sus menționatei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul B.I., care, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susține că aceasta este nelegală și netemeinică.

În motivele de recurs se menționează că prima instanță greșit a reținut autoritatea de lucru judecat întrucât cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. 1476/1997 al Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în care s-a pronunțat sentința nr. 1262 din 10 decembrie 1997, nu a fost soluționată pe fond ci a fot respinsă ca fiind tardiv introdusă, astfel că nici o instanță nu s-a pronunțat asupra nelegalității sau legalității Ordinului M.P. nr. 737 din 27 august 1992. Întrucât acțiunea de față are un alt obiect, respectiv nulitatea absolută a acestui ordin de trecere în rezervă, iar prima acțiune viza anularea acestuia, se apreciază că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 1201 C. civ., referitoare la identitatea obiectului cererilor.

Ministerul Apărării a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare și concluzii scrise prin care a reiterat considerentele din motivele de recurs.

Înalta Curte, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei și de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente.

Puterea lucrului judecat este reglementată în art. 1201 C. civ. ca o prezumție legală absolută, irefragabilă și în art. 166 C. proc. civ. ca o excepție de fond, peremptorie și absolută.

Pentru a exista putere de lucru judecat, trebuie să existe tripla identitate de părți, de obiect și cauză. Este însă necesar ca prima hotărâre definitivă și irevocabilă să fi rezolvat în fond procesul dintre părți.

După cum se constată, prin sentința civilă nr. 1262 din 10 decembrie 1997 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, în dosarul nr. 1476/1997, definitivă și irevocabilă, s-a respins ca fiind tardivă cererea reclamantului în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naționale, pentru anularea Ordinului M.P. nr. 737/1992, repunerea în drepturi și daune în cuantum de 75.000.000 lei (ROL).

Prin urmare, cauza nefiind soluționată în fond, nu se poate reține puterea de lucru judecat, fiind astfel întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Celălalt motiv de recurs referitor la faptul că prima instanță a reținut greșit că există identitate de obiect este nefondat.

În cererea ce a fost soluționată prin sentința nr. 1525 din 20 mai 2008 de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant a solicitat anularea Ordinului M.P. nr. 737 din 27 august 1992 și nulitatea absolută a acestuia, iar cererea asupra căreia s-a pronunțat aceeași instanță, prin sentința nr. 1262/1997 a avut ca obiect anularea aceluiași ordin.

În mod corect prima instanță a reținut că în materia actelor administrative nu operează distincția între nulitatea absolută și cea relativă pentru că în materia contenciosului administrativ aceste noțiuni nu au aceeași semnificație ca în dreptul civil, deoarece soluția pe care o poate pronunța instanța de contencios administrativ în cazul constatării nelegalității actului administrativ este aceea de anulare a acestuia.

Prin urmare, acțiunile reclamantului au același scop final și anume, anularea Ordinului M.P. nr. 737/1992, astfel că există identitate de obiect între cele două acțiuni promovate de recurentul-reclamant.

Deoarece în precedent s-a constatat ca fiind fondat celălalt motiv de recurs, referitor la faptul că în cauză nu se putea reține puterea lucrului judecat, iar prin sentința recurată acțiunea nu a fost soluționată pe fond, ci reținându-se această excepție, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza întâi, alin. (3) și (5) teza întâi C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va dispune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva sentinței civile nr. 1525 din 20 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, pentru rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2009.