Administrative standing of professional bar associations: exclusion of commercial registration duties and requirement of a challengeable administrative act for judicial review.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul R.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Baroul București și O.N.R.C., anularea certificatului de înmatriculare a Baroului București și o despăgubire de 67.000 euro corespunzătoare celor 67 de procese penale pe care le-a pierdut pentru că nu a existat o prestație legală și competentă a membrilor Baroului.

În fapt reclamantul a arătat că interesul este reprezentat de ilegalitatea în care se află Baroul București prin refuzul acestuia de a se înființa potrivit Legii nr. 31/1990, ilegalitate susținută și de pârâtul O.N.R.C.

Prin sentința civilă nr. 959 din 26 martie 2008, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul R.A.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit Legii nr. 51/1995 barourile nu sunt societăți comerciale, ci asociații profesionale, nefiind supuse formalităților de înființare și înregistrare prevăzute de dispozițiile Legii nr. 31/1990 și ale Legii nr. 26/1990.

A mai reținut că înregistrarea unei societăți comerciale nu este un act administrativ care să fie supus reglementărilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și oricum nu se poate anula un act care nu există.

A constatat și că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998 și art. 999 C. civ., neexistând o faptă culpabilă a pârâților și nici nu s-a dovedit existența vreunui prejudiciu care să decurgă din anumite fapte ale pârâților.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul R.A., invocând nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., fără a le dezvolta pe fiecare în parte.

Prin motivele invocate, recurentul-reclamant susține în esență următoarele:

- instanța de fond nu a soluționat cererea privind recuzarea doamnei judecător C.P., formulată verbal la termenul de judecată din 26 martie 2008;

- Baroul București este, de facto, societate comercială deoarece prestează un serviciu de utilitate publică și încasează procent din contravaloarea prestațiilor avocațiale;

- Baroul București este asimilat instituției publice, deoarece prestează un serviciu de importanță națională și prin urmare, contrar celor reținute de instanța de fond, este subiect al contenciosului administrativ;

Recursul este nefondat.

Examinând sentința atacată, în raport de actele și lucrările dosarului, de motivele invocate de recurent, precum și față de dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 ind. l C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

l. Referitor la motivul de recurs care vizează nesolutionarea cererii de recuzare a doamnei judecător C.P, pe care recurentul-reclamant pretinde că a formulat-o, Înalta Curte constată că din lucrările dosarului nu rezultă că a existat vreun incident procedural de natura celui arătat în cererea de recurs. De altfel, pricina a fost soluționată la primul termen de judecată din 26 martie 2008, iar din practicaua hotărârii reiese că reclamantul a solicitat proba cu înscrisuri, care i-a fost încuviințată, nefacându-se nici o mențiune despre pretinsa cerere de recuzare, cu atât mai mult cu cât reclamantul, personal a pus concluzii pe fondul cauzei.

2. În ceea ce privește susținerile recurentului-reclamant vizând fondul cauzei, Înalta Curte constată că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum fost formulat și asupra căruia instanța de fond a fost învestită a se pronunța, sunt neîntemeiate și lipsite de fundament legal.

Astfel, prin motivele de recurs, se invocă două situații contradictorii și anume acelea că Baroul București este, pe de o parte societate comercială, care obține venituri, iar pe de altă parte are caracterul unei instituții publice, prestând un serviciu de utilitate publică, putând fi subiect de drept administrativ.

Din reglementările legale în vigoare la data introducerii acțiunii, mai exact Legea nr. 51/1995 rezultă că Baroul București este o asociație profesională a avocaților al cărei statut - ca act de înființare este stabilit prin lege și care face parte din U.N.B.R. - persoană juridică de drept public [art. 57 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, republicată și modificată].

Potrivit dispozițiilor legii menționate barourile sunt înființate în scopul organizării și exercitării profesiei de avocat și nu pentru a desfășura fapte de comerț, astfel încât nu i se pot aplica reglementările legale din materia societăților comerciale, cum solicită recurentul-reclamant.

Ca orice persoană juridică constituită ca asociație profesională, barourile și U.N.B.R. pot obține venituri, din sursele stabilite prin lege, iar aceste venituri sunt folosite tot în vederea desfășurării activității instituției, pentru scopul în care a fost înființată, neputând fi vorba de un profit rezultat din desfășurarea de activități comerciale.

Față de această situație de fapt, Înalta Curte, apreciază că acțiunea reclamantului formulată în contencios administrativ, trebuie să se încadreze din punct de vedere al temeiului juridic, dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în sensul de a reclama vătămarea unui drept sau interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ în formă tipică sau asimilată.

În cauză însă, deși pârâții sunt autorități publice, reclamantul nu a făcut dovada că acestea au emis vreun act administrativ sau au refuzat să soluționeze o cerere care ținea de competența lor legală și care fusese formulată în limitele legii.

Atâta vreme cât ambele instituții pârâte au răspuns solicitărilor reclamantului, aducându-i la cunoștință motivele de fapt și de drept pentru care nu se poate da curs pretențiilor acestuia, nu se poate invoca nici existența unui „refuz nejustificat" astfel cum acesta este definit în Legea nr. 554/2004, instanța de judecată neputând anula un act juridic inexistent în materialitatea lui și nici nu poate dispune ca pârâții să îndeplinească o obligație nereglementată de lege pentru aceștia -înregistrarea în Registrul Comerțului - și chiar contrară normelor legale care guvernează scopul și statutul juridic al barourilor din România - ca organizații profesionale ale avocaților.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând ca în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.A., împotriva sentinței civile nr. 959 din 26 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2008