Police officers’ entitlement to 2002–2003 holiday pay under specific military-personnel salary legislation versus general civil service statute.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of three police officers, upholding the Court of Appeal's decision to reject their lawsuit against the Ministry of Internal Affairs and the General Directorate of Public Institutions. The dispute concerned the entitlement to vacation pay (holiday allowance) equal to the base salary for the years 2002 and 2003. The Court held that the plaintiffs' claim was unfounded because, as special-status civil servants, they were subject to specific legislation rather than the general civil service statute; specifically, prior to the entry into force of the relevant government ordinance, their salaries and rights were governed by the law regarding the personnel of public institutions for national defense and public order. Consequently, the specific provisions granting vacation pay for that period under the general civil service law did not apply, and the subsequent ordinance addressing suspended payments did not alter the underlying substantive rights for the 2002–2003 period.
Legislator headnote
AI generatedart. 78 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 3041 C. proc. civ, art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, art. 28 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999; Police officers’ entitlement to 2002–2003 holiday pay under specific military-personnel salary legislation versus general civil service statute: Examinând sentința atacată, critica formulată în recurs, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și față de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Timișoara la data de 5 septembrie 2008, reclamanții B.A.I., M.S.V. și R.D. au solicitat în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și D.G.I.P.I. București, obligarea pârâților la plata primelor de concediu egale cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, ce se cuvin reclamanților, în calitate de polițiști – funcționari publici din cadrul M.I.R.A., actualizate cu coeficientul de inflație, pentru anii 2002 și 2003.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt polițiști în cadrul M.I.R.A., făcând precizări în ceea ce privește perioada pentru care solicită plata primelor de concediu în cadrul structurilor în care au funcționat în perioada 1 ianuarie 2002 – 31 decembrie 2003.
Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 247 din 8 octombrie 2008 a respins acțiunea formulată de reclamanții B.A.I., M.S.V. și R.D. în contradictoriu cu pârâții M.I.R.A. și D.G.I.P.I.
În motivarea soluției s-a reținut că, în raport cu prevederile art. 78 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, reclamanților le sunt aplicabile, până la adoptarea legii privind salarizarea polițiștilor – respectiv O.G. nr. 38/2002, dispozițiile legale referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, respectiv dispozițiile Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen, reclamanții B.A.I., M.S.V. și R.D., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că, le sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate pe perioada 2001 - 2006, întrucât sunt funcționari publici cu statut special, act normativ la care instanța de fond nu face referire.
Examinând sentința atacată, critica formulată în recurs, probele administrate în cauză, dispozițiile legale incidente pricinii și față de prevederile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală și prevede în art. 5 alin. (1) lit. f) că pot beneficia de statute speciale, funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul poliției și altor structuri ale M.I.R.A., ca atare pentru polițiști, Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului este lege specială față de Legea nr. 188/1999.
În consecință, potrivit art. 78 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, prevederile acestei legi se completează cu cele ale Legii nr. 188/1999, numai în situația în care, un anumit domeniu, de exemplu cel al drepturilor bănești ale polițiștilor nu este reglementat în legea specială a acestora, situație diferită de cea dedusă judecății, deoarece domeniul acestor drepturi bănești ale polițiștilor este reglementat de art. 28 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002, care se completează cu art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003.
Potrivit dispozițiilor art. 78 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 38/2002, reclamanților – recurenți le sunt aplicabile dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, respectiv dispozițiile Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale, personalului civil din aceste instituții.
Rezultă că, așa cum corect a reținut instanța de fond, pentru perioada 2002 - 2003, în cazul reclamanților nu sunt aplicabile dispozițiile art. 34 alin. (2) devenit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, ci dispozițiile Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007, pronunțându-se în recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare referitoare la acordarea primei de concediu de odihnă a decis că „ prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă îndemnizația de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004 – 2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată”.
Așadar, polițiștii beneficiază de acordarea primei de concediu pentru perioada anilor 2004 – 2006 în baza dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza I din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.
O.U.G. nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006 de care fac vorbire recurenții nu aduce nici o modificare a reglementărilor legale în materie ci prevede „modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată, prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 – 2006”, în condițiile în care respectivele acte normative au prevăzut acordarea respectivelor prime.
În consecință, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.A.I., M.S.V. și de R.D. împotriva sentinței civile nr. 247 din 8 octombrie 2008 a Curți de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2009.