Prisoner's fair-trial damages claim restored to remand after appellate annulment quashed.

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 26 martie 2008, reclamantul M.L. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, cerând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la plata sumei de 4 milioane euro, cu titlu de daune morale.

In motivarea cererii reclamantul, aflat în executarea unei pedepse de 13 ani de închisoare în Penitenciarul Botoșani, a susținut că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și la judecata într-un termen rezonabil, prevăzut de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu mențiunea că urmează să depună în instanță dovezi cu privire la pretinsele încălcări ale dreptului menționat.

Prin sentința civilă nr. 1055 din 27 mai 2008, Tribunalul Suceava a respins cererea.

În motivarea sentinței instanța a reținut că reclamantul nu a dovedit caracterul nelegal al privării sale de libertate, condiție impusă de dispozițiile art. 504 C. proc. civ., și nici nu a precizat în ce anume a constat încălcarea dreptului enunțat prin cererea de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, susținând că sentința este nelegală întrucât cauza a fost judecată în lipsa sa, comandatul penitenciarului refuzând să îi permită deplasarea la sediul instanței motivat de faptul că prezența sa la proces nu este obligatorie.

Prin decizia civilă nr. 98 din 24 septembrie 2008, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de reclamant, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea sentinței instanța a reținut că judecata pricinii în primă instanță s-a făcut în data de 27 mai 2008 când, potrivit relațiilor comunicate de penitenciar, nu a putut fi asigurată prezența reclamantului întrucât era planificată deplasarea deținuților la alte instanțe din județul Suceava și când, datorită numărului limitat al mijloacelor de transport deținute de penitenciar, nu s-a putut asigura un astfel de transport și la instanțele din municipiul Suceava.

Instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor procedurale, pricina se putea judeca și în lipsa reclamantului dar că, dată fiind solicitarea acestuia de a i se asigura prezența în instanță în scopul prezentării de dovezi, se impunea ca prima instanță să dispună măsuri în acest sens, în scopul acordării posibilității exercitării efective a dreptului la apărare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, invocând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului pârâtul a susținut că reclamantul a avut asigurată exercitarea drepturilor sale procesuale, având posibilitatea de a prezenta dovezile odată cu cererea de chemare în judecată sau prin corespondență, posibilități de care însă nu a uzat, caz în care soluția instanței de apel este lipsită de temei legal.

Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

În drept, în procesul civil înfățișarea personală a părților în instanță, ca regulă, nu este obligatorie iar lipsa unora din părțile litigante, în măsura în care au fost legal înștiințate de proces și le-au fost comunicate de către instanță actele de procedură, nu împiedică judecata (art. 85 și art. 86 C. proc. civ.).

Totodată, îndeplinirea cerinței privitoare la respectarea dreptului la apărare nu presupune prezența efectivă a părților în ședința de judecată ci informarea lor de desfășurarea procesului și asigurarea posibilității de a lua în mod efectiv la cunoștință de conținutul actelor procedurale în scopul pregătirii apărării.

Pe de altă parte, potrivit art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel poate desființa hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe, numai în cazul în care constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori că judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată.

Soluția de excepție a desființării hotărârii primei instanțe cu trimiterea cauzei spre rejudecare s-a impus întrucât apelul este o cale devolutivă de atac, care permite rejudecarea pricinii în fond, instanța de apel având posibilitatea potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ., să încuviințeze refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.

În cauza supusă analizei, dispozițiile procedurale nu impun, sub sancțiunea nulității, înfățișarea personală a reclamantului în fața instanței de judecată, în scopul asigurării dreptului la apărare fiind suficient că acesta a fost înștiințat, în mod legal, de desfășurarea procesului.

Totodată, cât timp nu a constatat incidența uneia din situațiile prevăzute de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a dispus fără temei legal desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, aceasta doar în scopul asigurării prezenței personale a reclamantului la ședința de judecată.

In măsura în care găsea a fi necesară și utilă pentru soluționarea cauzei prezența personală a reclamantului, instanța de apel avea posibilitatea să dispună măsurile procedurale care se impuneau în acest scop.

Soluția de desființare a sentinței se impunea cu atât mai puțin cu cât reclamantul a invocat în justificarea pretinsei încălcări de către prima instanță a dreptului său de apărare împrejurarea că a fost în imposibilitate să indice faptele și să prezinte dovezile în susținerea pretențiilor formulate prin propria cerere de chemare în judecată, obligații ce îi reveneau încă din momentul declanșării procedurii judiciare.

Așa fiind, pentru considerentele de fapt și de drept arătate, în baza art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 312 pct. 5 teza I C. proc. civ., Înalta Curte, urmează a admite recursul declarat de pârât, a casa decizia recurată și a trimite cauza pentru soluționarea apelului aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 98 din 24 septembrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2009.