Inadmissibility of appeal against court order referring constitutional challenge to Constitutional Court rather than rejecting it
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the civil appeal as inadmissible, leaving in force the Court of Appeal’s decision to refer a constitutional unconstitutionality exception to the Constitutional Court. The dispute involved an appellant who challenged a procedural order regarding the suspension of a case to address an alleged violation of civil procedure and constitutional rights; however, the appellant had initially filed the appeal against a decision merely postponing the ruling on the referral, rather than the subsequent decision that actually referred the case. The decisive legal basis was Article 29(6) of Law No. 47/1992, which restricts appeals against decisions concerning constitutional referrals to only those orders that reject the request for referral, thereby rendering an appeal against an order that admits and refers the case to the Constitutional Court inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 116 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, art. 18 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, art. 52 alin. (1) din Constituția, art. 304 C. proc. civ, art. 116 din Legea nr. 18/1991, art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992; Inadmissibility of appeal against court order referring constitutional challenge to Constitutional Court rather than rejecting it: Astfel, potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) ale acestui articol, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele:
A suspendat cauza având ca obiect soluționarea recursului declarat de reclamantul T.C. împotriva încheierii de ședință din 22 martie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a III a civilă, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Curtea de apel a reținut că, prin cererea formulată la 11 aprilie 2008, recurentul T.C. a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005, art. 116 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, modificată prin Legea nr. 247/2005 și a art. 18 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, raportat la art. 4 alin. (2), art. 25 alin. (1), art. 16 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1) și (2) și art. 52 alin. (1) din Constituția României.
A mai reținut curtea de apel, că excepția este nefondată, dar existând legătură cu modul de soluționare a cauzei, prin reglementarea căii de atac a recursului, cauza va fi trimisă la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată.
La data de 14 aprilie 2008, T.C. a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 11 aprilie 2008, prin care s-a respins excepția de sesizare a Curții Constituționale".
Fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., recurentul a arătat de ce, în opinia sa, dispozițiile art. 15 alin. (5), art. 18 alin. (1)- (3), art. 22 alin. (2)-(4) și art. 116 din Legea nr. 18/1991 sunt neconstituționale.
Deși recurentul, prin cererea de declarare a recursului, menționează că declară recurs împotriva încheierii din 11 aprilie 2008, în realitate, singura încheiere prin care s-a dispus cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale este cea din 18 aprilie 2008, pentru că, prin încheierea din 11 aprilie 2008, Curtea de Apel București a amânat pronunțarea asupra cererii recurentului de sesizare a Curții Constituționale.
De altfel, criticile formulate nu au legătură cu încheierea de amânare a pronunțării, ele susținând ideea că textele de lege invocate sunt neconstituționale.
De aceea, prin raportare la voința părții, concretizată în dezvoltarea criticilor formulate în cererea de declarare a căii de atac, se va constata că recursul vizează încheierea din 18 aprilie 2008.
Recursul declarat este inadmisibil.
Astfel, potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) ale acestui articol, instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.
Prin urmare, potrivit acestei dispoziții legale, se poate declara recurs doar împotriva încheierilor prin care instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, nu și împotriva încheierilor prin care Curtea Constituțională a fost sesizată.
Or, tocmai aceasta este situația în prezenta cauză, deoarece, prin încheierea atacată, curtea de apel a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Față de cele arătate, recursul declarat de T.C. se va privi ca inadmisibil și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul T.C. împotriva încheierii din 11 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, în dosarul nr. 8643/300/2005.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 martie 2009.