Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2848/2009 AI generated

Stamp duty exemption for compensation claims based on legislative inaction and alleged violation of the right to education

Case Number Decizia nr. 2848/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the lower courts’ decision to annul the lawsuit as un-stamped, leaving the procedural dismissal in force. The dispute concerned a claim by a former military service member against the Ministry of Defense for 1,000,000 lei, alleging damages for the state’s failure to amend legislative provisions regarding compensation for military labor and for a denial of educational deferment during conscription. The Court held that the action was a monetary compensation claim rather than a dispute over salary rights, making it subject to judicial stamp duty at the claim's value under Article 20 of Law 146/1997, and rejected the argument for exemption under Article 15(1)(a) and (s) of the same law because the alleged violation of the right to education did not fall within the scope of protections guaranteed by Articles 2 and 3 of the European Convention on Human Rights.

Legislator headnote

AI generated

art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Stamp duty exemption for compensation claims based on legislative inaction and alleged violation of the right to education: The dispute concerned a claim by a former military service member against the Ministry of Defense for 1,000,000 lei, alleging damages for the state’s failure to amend legislative provisions regarding compensation for military labor and for a denial of educational deferment during conscription. The Court held that the action was a monetary compensation claim rather than a dispute over salary rights, making it subject to judicial stamp duty at the claim's value under Article 20 of Law 146/1997, and rejected the argument for exemption under Article 15(1)(a) and (s) of the same law because the alleged violation of the right to education did not fall within the scope of protections guaranteed by Articles 2 and 3 of the European Convention on Human Rights.

Keywords

AI generated
exemption from stamp duties right to education human rights violations european Convention on Human Rights military service actions for damages

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2220 din 28 noiembrie 2007 Tribunalul lași a anulat ca netimbrată acțiunea prin care reclamantului A.L. a chemat în judecată Ministerul Apărării solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1000000 lei întrucât nu a depus diligentele necesare pentru modificarea Legii nr. 309/2002.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul.

În motivarea apelului a arătat că prin ordinul de încorporare din data de 8 ianuarie 1959 i s-a întrerupt contractul individual de muncă încheiat cu SC H., iar în timpul satisfacerii serviciului militar i-au fost nerespectate calificările de fochist și mecanic de locomotivă cu aburi, refuzându-i-se transferul la o unitate militară specializată pentru tracțiuni feroviare. Apelantul a mai învederat că la data încorporării era elev la Scoală Medie Mixtă Serală din Hunedoara și nu a obținut o amânare a încorporării, ceea ce echivalează cu un refuz la dreptul la instruire contrar art. 2 din Primul Protocol Adițional la CEDO. De asemenea, a mai susținut că prin Legea nr. 309/2002 au fost acordate unele drepturi foștilor militari care au lucrat obligatoriu la DGSM, însă nu au fost depuse diligente ca aceste drepturi să fie recunoscute și pentru militarii care au lucrat în beneficiul economiei naționale. Față de aceste aspecte în mod greșit instanța a considerat că acțiunea este supusă taxelor judiciare de timbru, aceasta fiind scutită de taxe conform art. 15 lit. a) și s) din Legea 146/1997.

Prin decizia civilă nr. 70 din 18 aprilie 2008 Curtea de Apel lași a respins apelul ca nefondat reținând că acțiunea formulată de reclamant nu se încadrează în categoria acțiunilor enumerate de art. 15 lit. a) din Legea 146/1997 deoarece între părți nu a existat un raport juridic de muncă, izvorul pretențiilor constituindu-l pasivitatea pârâtului care nu a depus diligentele necesare pentru extinderea efectelor unui act normativ și asupra altor categorii de persoane.

De asemenea, drepturile pretins încălcate ale apelantului nu se referă la valorile garantate prin textele art. 2 și art. 3 din CEDO, astfel că lit. s) a art. 15 din Legea 146/1997 nu este aplicabilă.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. reiterând motivele de apel, respectiv că acțiunea introductivă este scutită de plata taxelor legale de timbru conform art. 15 lit. a) și s) din Legea 146/1997 întrucât drepturile solicitate decurg din raporturi de muncă, iar prin neacordarea amânării încorporării i-a fost refuzat dreptul la instruire.

Recursul nu este fondat.

Obiectul prezentei acțiuni îl constituie, așa cum corect a reținut instanța în considerentele deciziei atacate, cererea reclamantului de obligare a pârâtului Ministerul Apărării la plata sumei de 1000000 lei pentru nedepunerea diligentelor necesare în vederea modificării Legii nr. 309/2002.

Ca atare, cererea nu este o acțiune privind acordarea drepturilor salariale, ci o acțiune în pretenții, evaluabilă în bani, care potrivit art. 20 din Legea 146/1997 trebuie timbrată la valoare.

Nu se poate reține nici aplicabilitatea dispozițiilor art. 15 lit. s) din Legea 146/1997 întrucât refuzul dreptului la instruire nu este inclus în categoria drepturilor prevăzute de art. 2 și art. 3 din CEDO. Valorile garantate de aceste texte legale sunt dreptul la viață, interzicerea torturii, a pedepselor și a tratamentelor inumane sau degradante.

Pentru aceste considerente, se constată că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., iar în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.L. împotriva deciziei nr. 70 din 18 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2009.