Threshold for criminal liability of judges: lack of minimum valid indications for prosecution

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rezoluția nr. 663/P/2008 din data de 2 noiembrie 2007 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimații-judecători P.S., F.L., A.C. și V.A.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și 264 C. pen.

Prin rezoluția nr. 1921/11-2/2007 din 6 decembrie 2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, plângerea petiționarei.

În condițiile art. 2781 C. proc .pen., petiționara s-a adresat instanței competente.

Prin sentința penală nr. 38/ F din 15 februarie 2008, Curtea de Apel București, secția a Il-a, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarei.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 1786 din 22 mai 2008, a admis recursul petiționarei, a casat sentința primei instanțe și a dispus rejudecarea plângerii de către Curtea de Apel București.

Procedând la rejudecarea plângeri, prin sentința penală nr. 286 din 12 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a Il-a, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarei.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că petiționara a formulat plângeri penale împotriva mai multor magistrați care au soluționat, în fond și în apel, cauza civilă ce face obiectul dosarului nr. 449/299/2006.

De asemenea, prima instanță a constatat că nu se verifică susținerile petiționarei potrivit cărora rezoluțiile sunt lovite de nulitate, în sensul că s-a comis un abuz cu prilejul înregistrării plângerilor penale, neproducându-se acesteia nicio vătămare procesuală care să intre sub incidența art. 197 C. proc. pen.

Instanța de fond a constatat că și critica referitoare la nemotivarea rezoluțiilor este neîntemeiată deoarece ambele rezoluții, mai ales cea cu nr. 663/P/2003, sunt amplu motivate, în fapt și în drept, cu privire la toți intimații și la toate faptele reclamate în plângerea penală.

În final, prima instanță a apreciat că afirmațiile petiționarei cu privire la semnatarul ultimei rezoluții reprezintă simple opinii personale bazate pe aprecieri subiective.

Împotriva sentinței petiționara a declarat prezentul recurs.

Recursul nu a fost motivat nici prin cererea de recurs și nici printr-un memoriu separat. De asemenea, petiționara nu s-a prezentat la instanța de recurs pentru a susține oral, cu ocazia dezbaterilor, motivele de recurs.

În lipsa unor motive de recurs menționate de petiționară, Înalta Curte va examina, din oficiu, sentința atacată.

Astfel, din actele și lucrările dosarului de fond rezultă că motivele plângerii au fost precizate, în prezența petiționarei, la ultimul termen de judecată.

Deoarece petiționarei nu i s-a admis o cerere de amânare a judecării plângerii, aceasta a formulat cerere de recuzare a președintelui completului de judecată.

După respingerea cererii de recuzare, la reluarea judecării plângerii, petiționara nu s-a mai prezentat în sala de judecată

În aceste condiții, și în lipsa altor cereri, instanța a dispus trecerea la dezbateri, soluționând plângerea prin hotărârea recurată.

Înalta Curte constată că prima instanță a examinat motivele plângerii adresată instanței, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, prin respectarea dispozițiilor legale în materia plângerilor întemeiate pe dispozițiile art. 2781 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, examinând și rezoluțiile atacate, constată că nu este incident nicunul dintre cazurile de nulitate invocate de petiționară, esențial fiind că procurorul a avut în vedere toate faptele și persoanele reclamate de aceasta.

Motivarea rezoluției nr. 663/P/2007 din 2 noiembrie 2007 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București este realizată pe 6 pagini, aceasta fiind urmarea efectuării actelor premergătoare prevăzute de art. 224 C. proc. pen., examinându-se toate etapele procesuale ale judecării cauzei civile la care petiționara a făcute referire în plângerea sa.

Este corect motivată și rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin aceasta fiind examinate și soluționate criticile petiționarei.

Înalta Curte mai reține și următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 66 alin. (l) și art. 52 din C. proc. pen., precum și cu cele ale art. 23 alin. (11) din Constituția României, orice cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în condițiile prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art. 228 alin. (l) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen.

De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (l) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.

În urma efectuării acestor acte premergătoare, necesare pentru soluționarea plângerii penale formulată de petiționară, dar și pentru a se stabili eventuala incidență a vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen., care să justifice presupunerea rezonabilă că persoanele față de care s-au efectuat acte premergătoare au săvârșit, cu vinovăția cerută de lege, faptele cu caracter penal expuse în plângerea penală.

De asemenea, potrivit art. 129 din Constituție, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Accesul oricărei persoane la justiție și, respectiv, posibilitatea desființării ori modificării hotărârilor judecătorești numai în căile de atac prevăzute de lege sunt principii ale organizării judiciare (art. 6 și art. 17 din Legea nr. 304/2004).

Aceste principii presupun că reformarea unei hotărâri judecătorești civile se poate realiza numai în căile de atac (prin desființare, casare, modificare). Nemulțumirea părților cu privire la soluțiile pronunțate de judecători nu poate, privită singular și în absența unor minime indicii ale săvârșirii de către aceștia a unor fapte prevăzute de legea penală, să justifice tragerea la răspundere penală a magistraților.

În raport cu cele reținute, în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) din C. proc. pen., recursul petiționarei urmează a fi respins ca nefondat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara M.A. împotriva sentinței penale nr. 286 din 12 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a Il-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2009.