Competence to suspend execution of ministerial revocation of hospital manager as unilateral administrative act under Article 14 of Law No. 554/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 9 iulie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 3319/2/2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta D.L. în contradictoriu cu M.S.P. și a suspendat executarea ordinului nr. 994 din 27 mai 2008 emis de pârât până la pronunțarea asupra fondului acțiunii în anulare a aceluiași act administrativ unilateral.

Prin ordinul menționat mai sus, ministrul sănătății publice a dispus revocarea reclamantei din funcția de manager al Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, județul Buzău, precum și încetarea contractului de management din 30 martie 2008, încheiat cu aceasta, ca urmare a unor abateri de la legislația în vigoare, constatate de către organele de control și instituțiile abilitate în condițiile legii.

Instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite cumulativ, condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și necesitatea de a se preveni producerea unei pagube iminente.

Că, prin aplicarea imediată a ordinului contestat, reclamanta D.L. ar fi lipsită de îndemnizația de care beneficiază în calitate de manager.

Pe de altă parte, nu poate fi ignorată împrejurarea că în luna august 2008, urmează să înceteze interimatul funcției și postul de manager să fie scos la concurs, în condițiile în care reclamanta contestă însăși vacanța postului.

În sfârșit, curtea a apreciat că multiplele aspecte invocate de reclamantă în apărare, sunt de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității măsurii a cărei suspendare a fost cerută.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul M.S.P.

Recurentul a susținut că în mod greșit prima instanță s-a considerat competentă să soluționeze cererea de suspendare formulată de reclamanta D.L., deoarece litigiul dintre părți nu izvorăște dintr-un raport juridic administrativ ci dintr-un raport juridic civil.

În opinia sa, ordinul ministerial de revocare din funcția de manager a Spitalului Municipal Râmnicu Sărat nu are natura unui act administrativ în sensul definit prin art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și ca atare, curtea de apel trebuia să se dezinvestească în favoarea instanței de drept comun competentă.

Pe de altă pate, instanța a ignorat lipsa plângerii administrative prealabile, impusă de prevederile art. 7 alin. (1) a aceleiași legi organice și a reținut în mod netemeinic, că sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art. 14 din lege.

Criticile formulate de recurent nu sunt întemeiate.

Suspendarea executării ordinului nr. 994 din 17 mai 2008, emis de M.S.P. a fost solicitată de reclamantă în cadrul acțiunii introduse pentru anularea actului administrativ individual și instanța de fond investită a soluționat-o favorabil prin încheierea din 9 iulie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 3319/2/2008.

Actul normativ are natura unui act administrativ unilateral, devreme ce emană de la o autoritate publică, în regim de putere publică și în vederea exercitării competenței care i-a fost conferită în acest scop, ministrului sănătății publice.

Ținând seama de această calificare dată actului juridic și de obiectul acțiunii formulată de reclamantă, era firesc ca instanța sesizată cu acțiunea în anulare să se pronunțe, cu respectarea propriei competențe materiale și asupra capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării ordinului conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Ținând seama de această calificare dată actului juridic și de obiectul acțiunii formulată de reclamantă, era firesc ca instanța sesizată cu acțiunea în anulare să se pronunțe, cu respectarea propriei competențe materiale și asupra capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării ordinului conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Contrar susținerilor din recurs, probele cu înscrisuri care s-au administrat, justifică concluziile instanței de fond referitoare la o anumită aparență de nelegalitate a ordinului supus controlului jurisdicțional.

Este semnificativ și faptul că ulterior, aceeași instanță de judecată a pronunțat sentința civilă nr. 2693 din 15 octombrie 2008, prin care a anulat actul revocator și a constatat dreptul reclamantei de a-și continua activitatea ca manager al Spitalului Municipal Râmnicu Sărat.

O atare soluție de fond prin care s-au respins excepțiile pârâtului privind necompetența instanței și prematuritatea acțiunii, nu face decât să confirme legalitatea și temeinicia încheierii recurate.

Adăugând la argumentele expuse în cele ce preced, împrejurarea consemnată în întâmpinare de către intimată, că printr-un alt ordin ministerial aceasta a fost repusă în funcția de manager, Înalta Curte apreciază că încheierea atacată trebuie menținută.

În consecință și având în vedere inexistența unor motive de casare de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 274 din același cod, recurentul va fi obligat să plătească intimatei, suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.S.P. împotriva încheierii din 9 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească intimatei D.L. suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 februarie 2009.