Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3393/2007 AI generated

Challenge to court-ordered sale of state property: validity of mandate, res judicata of prior judgment, and exclusion from common co-ownership areas under Law 550/2002

Case Number Decizia nr. 3393/2007
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal filed by the buyer, upholding the appellate and trial court decisions that rejected the claim for absolute nullity of a public sale contract; consequently, the lower instance rulings remain in force, and the appellant was ordered to pay 3,000 lei in litigation costs to the opposing party. The dispute concerned a challenge to the validity of a commercial real estate purchase based on arguments that the seller lacked ownership rights over common areas, the property identity was mismatched, the seller was an unauthorized mandate holder rather than the statutory seller (the State), and the prior judicial order mandating the sale did not bind the non-party appellant. The court ruled that the final judgment from 2003, which obligated the sale under Law No. 550/2002, had become res judicata and served as a valid cause for the transaction, while technical expertise confirmed the sold space was not part of forced co-ownership common areas, and the correct legal position was that the State was the actual seller with the opposing party acting merely as its mandate holder.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 1201 C. civ, art. 27 din Legea nr. 550/2002, art. 312 C. proc. civ; Challenge to court-ordered sale of state property: validity of mandate, res judicata of prior judgment, and exclusion from common co-ownership areas under Law 550/2002: Sentința nr. 4995 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului Brașov, devenită irevocabilă, prin care pârâta SC R. SRL a fost obligată să vândă SC R. SRL spațiul comercial situat în Brașov, a intrat în puterea lucrului judecat, conform art. 1201 C. civ.

Keywords

AI generated
purchase of real property validity of contract commercial litigation res judicata right to property co-ownership

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Secției Comerciale și de Contencios Administrativ a Tribunalului Brașov sub nr. 2043/COM/2005, reclamanta SC C.E. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtele SC R. SRL și SC R. SRL constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2511/2004.

Prin sentința civilă nr. 385/ C din 5 aprilie 2006, Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâtă și a respins acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC C.E. SRL, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 143/ Ap din 21 noiembrie 2006, a respins apelul reclamantei SC C.E. SRL BRAȘOV.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a considerat că în mod corect instanța de fond a reținut că nu există cauze care să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2511 din 13 decembrie 2005, contract care a fost ordonat a fi încheiat prin sentința nr. 4995 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului Brașov, devenită irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat și că vânzător al imobilului a fost Statul român, iar pârâta SC R. SRL nu avea decât calitatea de mandatar al vânzătorului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC C.E. SRL Brașov a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinței și admiterea acțiunii.

În dezvoltarea criticilor formulate recurenta a susținut, în esență că sentința nr. 4995/2003 a Tribunalului Brașov nu îi este opozabilă, deoarece reclamanta nu a fost parte în acel proces, astfel că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat.

Mai susține recurenta că, imobilul cumpărat de aceasta la licitație publică nu se identifică cu spațiul cumpărat de pârâta SC R. SRL, aceasta din urmă cumpărând un alt spațiu decât cel la care obligase sentința nr. 4995/203, fapt ce atrage sancțiunea nulității absolute, contractul de vânzare-cumpărare fiind lipsit de cauză.

De asemenea, recurenta arată că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare s-au încălcat dispozițiile legale care prevăd ca vânzătorul să fie proprietarul bunului, susținând că SC R. SRL nu putea vinde o cotă indiviză din părțile de uz comun asupra căreia au drept de proprietate alte persoane.

O altă critică adusă deciziei, se referă la faptul că deși vânzarea a fost făcută în temeiul Legii nr. 550/2002, potrivit căreia, nu pot avea calitatea de vânzători decât C.J., C.L. sau R.A.I.L., vânzător a fost o societate comercială cu răspundere limitată, în speță, SC R. SRL Brașov.

Trecând la analiza criticilor aduse deciziei atacate, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Sentința nr. 4995 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului Brașov, devenită irevocabilă, prin care pârâta SC R. SRL a fost obligată să vândă SC R. SRL spațiul comercial situat în Brașov, a intrat în puterea lucrului judecat, conform art. 1201 C. civ.

Susținerea recurentei privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, în sensul că actul este lipsit de cauză, nu poate fi primită, față de faptul că prin sentința nr. 4995 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului Brașov, SC R. SRL a fost obligată să vândă SC R. SRL spațiul comercial situat în Brașov, în baza art. 27 din Legea nr. 550/2002, vânzare care a făcut obiectul contractului autentificat sub nr. 2511 din 13 decembrie 2004.

Din probele administrate în cauză, respectiv expertiza tehnică efectuată de o firmă specializată, conform prevederilor Legii nr. 550/2002, rezultă că spațiul deținut de SC R. SRL nu a fost identificat ca făcând parte din părțile de uz comun, nefiind obiect al dreptului de coproprietate forțată.

În mod corect s-a reținut de instanța de apel că vânzător al imobilului a fost Statul român, pârâta SC R. SRL având decât calitatea de mandatar al vânzătorului, astfel că nici această critică nu poate fi primită.

Pe cale de consecință, întrucât critica adusă deciziei atacate este nefondată, potrivit art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, și va obliga recurenta la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC R. SRL Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.E. SRL BRAȘOV împotriva deciziei nr. 143/ Ap. din 21 noiembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească intimatei SC R. SRL BRAȘOV, 3000 lei cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2007.