Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 885/2009 AI generated

Appeal against refusal to issue free travel documents for revolutionaries dismissed for failure to prove harm

Case Number Decizia nr. 885/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court's judgment that rejected the original action. The dispute concerned a public authority's failure to immediately issue free travel documents to an individual with revolutionaries' status for the 2008 period; the appellant, who had conceded the lapse of the claims for immediate document delivery and daily penalties, sought compensation for material damages resulting from the alleged refusal to exercise the statutory right. The court determined that no unlawful refusal occurred, as the administrative authority had informed the claimant of the ongoing procedures and subsequently began issuing documents in January 2008, thereby failing to establish the necessary proof of harm required by Law No. 554/2004, Article 1, and referencing the substantive right under Law No. 341/2004, Article 5(1)(k).

Legislator headnote

AI generated

art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 341/2004, art. 1 din Legea nr. 554/2004; Appeal against refusal to issue free travel documents for revolutionaries dismissed for failure to prove harm: Reclamantul a susținut doar punctul 2 din acțiune, privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru neexecutarea obligației corelative dreptului prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 341/2004, în valoare totală de 2088 lei.

Keywords

AI generated
travel documents seizure of documents administrative status freedom of movement rights actions for damages status action

Cited Legislation

AI generated
art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 341/2004
Reclamantul a susținut doar punctul 2 din acțiune, privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru neexecutarea obligației corelative dreptului prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 341/2004, în valoare totală de 2088 lei.
art. 1 din Legea nr. 554/2004
În consecință, nefăcându-se dovada vătămării produse reclamantului, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea nu poate primi cererea de acordare a despăgubirilor pentru daunele materiale solicitate în baza art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 7 ianuarie 2008, reclamantul T.G. a chemat în judecată Secretariatul de Stat pentru problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, solicitând obligarea pârâtului să-i predea în termen de 5 zile documentele privind asigurarea transportului gratuit în anul 2008 pe mijloacele RATB, metrou și cale ferată, precum și la plata de despăgubiri pentru împiedicarea exercitării dreptului prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 341/2004 și de penalități de 100 lei pe zi de întârziere.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că deține calitatea de „luptător pentru victoria revoluției din decembrie 1989 – rănit și reținut” și că a întâmpinat refuzul pârâtului de a-i înmâna documentele care să-i asigure exercitarea dreptului de a călători gratuit.

Prin sentința civilă nr. 2304 din 16 septembrie 2008, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, la solicitarea reclamantului înregistrată la 8 noiembrie 2007, pârâtul i-a răspuns cu adresa din 26 noiembrie 2007, în sensul că sunt în derulare procedurile administrative privind activitatea de distribuire a documentelor, iar ulterior, a afișat pe site-ul instituției programul de eliberare a actelor începând cu 7 ianuarie 2008.

Împotriva sentinței a declarat recurs la 1 octombrie 2008 reclamantul, motive precizate ulterior, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamantul a învederat că recursul a devenit lipsit de interes pentru capetele 1, 3 și 4 din acțiune, privind predarea documentelor de călătorie gratuită pe anul 2008, în termen de 5 zile și obligarea pârâtului la plata unei penalități pe zi de întârziere.

Reclamantul a susținut doar punctul 2 din acțiune, privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru neexecutarea obligației corelative dreptului prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 341/2004, în valoare totală de 2088 lei.

În acest sens, reclamantul a precizat că pârâtul și-a încălcat obligația de a distribui prin grija sa documentele de călătorie până la finele anului 2007 și a refuzat să i le pună la dispoziție, fie prin remitere direct în instanță, fie prin curier sau executor judecătoresc.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304/1 C. proc. civ., Curtea va constatata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Astfel, pârâtul i-a comunicat reclamantului la 26 noiembrie 2007 că activitatea de distribuire a documentelor de călătorie pentru anul 2008 se află în derularea procedurilor administrative, recomandându-i să consulte site-ul instituției în vederea informării privind eliberarea actelor.

Aceste documente au început să fie eliberate efectiv din 7 ianuarie 2008, reclamantul fiind invitat la sediul pârâtului pentru înmânarea documentelor, astfel cum rezultă din adresa din 24 martie 2008.

În aceste împrejurări nu se poate susține refuzul nejustificat al pârâtului de a asigura reclamantului exercitarea dreptului conferit de art. 5 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 341/2004.

În consecință, nefăcându-se dovada vătămării produse reclamantului, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, Curtea nu poate primi cererea de acordare a despăgubirilor pentru daunele materiale solicitate în baza art. 18 alin. (3) din același act normativ.

Față de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge recursul declarat de T.G. împotriva sentinței civile nr. 2304 din 16 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 februarie 2009.