Stamp tax exemption for insurance claims denied; annulment appeal dismissed as unfounded
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary appeal for annulment, upholding the Supreme Court of Justice's decision to reject the appellant's appeal, thereby confirming that the company remained liable for the stamp tax. The dispute centered on a company's challenge to a Ministry of Public Finance decision ordering the payment of a significant stamp tax established by the Alba County Court in an insurance damages case, where the company argued for exemption under Article 43(1)(b) of Law No. 32/2000 regarding rights granted to insureds. The court held that the appeal was unfounded because the "material error" invoked under Article 318 of the Code of Civil Procedure does not encompass disagreements on substantive legal interpretation or the assessment of evidence; the appellate court had correctly determined that the claimed sums exceeded the specific insurance contract clauses covered by the tax exemption, which, under Article 15(p) of Law No. 146/1997, must be expressly provided for by special legislation.
Legislator headnote
AI generatedart. 43 alin. (1) din Legea nr. 32/2000, art. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 32/2000, art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, art. 318 C. proc. civ, art. 29 lit. a) din Legea nr. 47/1991; Stamp tax exemption for insurance claims denied; annulment appeal dismissed as unfounded: A reținut că obiectul cererii S.A.R.I. îl constituie sume datorate în baza contractului de asigurare, iar actuala reglementare în domeniul asigurărilor, respectiv art. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 32/2000, nu mai enumeră în mod expres, și taxele de timbru, în categoria scutirilor ce se acordă asiguraților, cu referire la drepturile aferente contractelor de asigurare, or scutirile trebuie prevăzute expres prin legi speciale, în conformitate cu dispozițiile art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la Curtea de Apel Alba Iulia, SC V.S. SRL Alba Iulia a solicitat anularea deciziei nr. 1325 din 31 august 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice și exonerarea sa de plata sumei de 29.943.074, taxă de timbru, stabilită de Tribunalul Alba, prin încheierea de ședință din 25 aprilie 2001, în dosarul nr. 4913/2000.
A motivat că este scutită de plata acestei taxe, în temeiul art. 43 alin. (1) din Legea nr. 32/2000, acțiunea având ca obiect drepturi ce se acordă asiguraților.
Curtea de apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 290 din 17 octombrie 2001, a respins ca nefondată, cererea reclamantei, reținând că a solicitat plata reactualizată a unor despăgubiri și plata beneficiului nerealizat, ca urmare a nefolosirii autoturismului avariat și ca atare, nu sunt aplicabile prevederile art. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 32/2000.
A constatat că prevederile invocate au în vedere numai sumele cu titlu de despăgubiri asigurări și drepturi ce se acordă asiguraților, ori sumele exced clauzelor contractului de asigurare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC V.S. SRL.
Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2220 din 13 iunie 2002, a respins recursul, însă pentru alte considerente, decât instanța de fond.
A reținut că obiectul cererii S.A.R.I. îl constituie sume datorate în baza contractului de asigurare, iar actuala reglementare în domeniul asigurărilor, respectiv art. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 32/2000, nu mai enumeră în mod expres, și taxele de timbru, în categoria scutirilor ce se acordă asiguraților, cu referire la drepturile aferente contractelor de asigurare, or scutirile trebuie prevăzute expres prin legi speciale, în conformitate cu dispozițiile art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997.
Împotriva deciziei Curții Supreme de Justiție nr. 2220/2002, a formulat contestație în anulare, reclamanta, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ.
Curtea, analizând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată, motivele de recurs formulate în dosarul nr. 4424/2001 și dispozițiile legale invocate, constată ca nefondată, această cerere, pentru următoarele considerente:
Contestația în anulare, reglementată de art. 318 C. proc. civ., poate fi exercitată împotriva hotărârilor instanței de recurs, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
În sensul acestui text de lege, greșeala materială reprezintă neregularități evidente privind actele de procedură și care au fost determinate pentru soluția dată recursului.
În consecință, eroarea materială pe care se întemeiază exercitarea acestei căi extraordinare de atac, nu se referă la probleme de fond, cum ar fi situația de fapt reținută și probele administrate.
Prin contestația formulată s-a susținut că hotărârea atacată este rezultatul unei erori materiale, instanța de recurs omițând să cerceteze motivele de recurs și textele de lege invocate în sprijinul susținerilor sale, respectiv dispozițiile art. 43 alin .(1) lit. b) din Legea nr. 32/2000 și dispozițiile art. 29 lit. a) din Legea nr. 47/1991.
Or, în cauză, instanța supremă, prin decizia nr. 2220/2002, a analizat motivele de recurs formulate, cu referire inclusiv la stabilirea obiectului cererii S.A.R.I. și a dat o interpretare corectă a dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 32/2000, iar această soluție este, firesc, consecința liberei aprecieri a probelor administrate și nu constituie greșeală materialăM în sensul dispozițiilor legale invocate.
Nefiind îndeplinite condițiile expres și limitativ prevăzute de textul de lege sus-menționat, se va respinge ca nefondată, contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de SC V.S. SRL Alba Iulia, împotriva deciziei nr. 2220 din 13 iunie 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, ca nefondată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2003