Employer’s right to defer annual paid leave due to workforce shortages under Labor Code Article 141(3) and unproven moral damages

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 16 octombrie 2007, reclamantul V.l. a solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor să-i acorde concediul legal de odihnă la care este îndreptățit pentru anii 2006 și 2007 până la sfârșitul anului în curs și să-i plătească daune morale în sumă de 10.000 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că îndeplinește funcția de medic veterinar în cadrul Postul de Inspecție la Frontieră Halmeu și pârâta a refuzat nejustificat să-i acorde concediul legal de odihnă pentru 2006 și 2007, deși în aceeași perioadă colegii săi au beneficiat de acest drept și deci nu a existat o lipsă de personal care să determine respingerea tuturor cererilor de concediu.

Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 80/CA/2008-P.I. din 19 mai 2008, prin care a admis acțiunea și a obligat pârâta să acorde reclamantului concediul legal de odihnă aferent anilor 2006 și 2007 până la sfârșitul anului în curs și să-i plătească 10.000 lei daune morale, precum și 1.250 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut că în perioadele planificate din anii 2006 și 2007 reclamantul nu a efectuat concediul de odihnă datorită lipsei de personal, dar nici nu a fost reprogramat pentru o altă perioadă și concediile aferente celor doi ani nu s-au mai acordat.

Apărarea pârâtei că reclamantul nu a mai solicitat efectuarea concediului a fost respinsă, cu motivarea că acordarea concediului de odihnă nu este condiționată de depunerea unei cereri, iar obligația de replanifîcare și comunicarea acesteia sunt în sarcina angajatorului.

În raport de probele administrate, instanța de fond a avut în vedere că dreptul reclamantului la concediu de odihnă a fost nu numai amânat peste termenul prevăzut de Codul muncii, dar a și fost refuzat în mod efectiv, invocându-se prin întâmpinarea depusă de pârâtă că acest drept a fost pierdut pentru că angajatul nu a mai solicitat efectuarea concediului restant.

Pentru prejudiciul moral cauzat în cei doi ani, în care reclamantul a fost lipsit de posibilitatea de a petrece timpul liber cu familia și să-i asigure acesteia ajutorul necesar, instanța de fond a admis și cererea de daune morale, obligând pârâta să plătească suma de 10.000 lei.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, solicitând ca în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut că a fost greșit admisă acțiunea formulată de intimatul-reclamant, în condițiile în care s-a dovedit că neefectuarea concediilor de odihnă ale angajaților Postul de Inspecție la Frontieră Halmeu pe anul 2006 a fost cauzată de motive obiective și s-a extins asupra tuturor angajaților. În cazul intimatului-reclamant, s-a arătat că a fost efectuat concediul de odihnă pe anul 2006 în cursul anului 2007, în conformitate cu dispozițiile art. 141 alin. (3) C. muncii. Potrivit aceleiași reglementări, recurenta a susținut că până la sfârșitul anului 2008 posibilitatea să-și îndeplinească obligația legală de a-i acorda intimatului-reclamant concediul de odihnă aferent anului 2007.

Recurenta a invocat și nelegalitatea soluției de obligare a sa la plata de daune morale în sumă de 10.000 lei către intimatul-reclamant, motivând că acesta nu a dovedit prejudiciul suferit. Sub acest aspect, s-a arătat că înscrisul referitor la programarea soției intimatului în concediu de odihnă în luna august 2007 nu constituie dovada prejudiciului pretins, dat fiind că această programare s-a făcut la începutul anului 2007, fără a se preciza perioada plecării efective în concediu.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 141 alin. (3) C. muncii, angajatorul este obligat să acorde concediu, până la sfârșitul anului următor, tuturor salariaților care într-un an calendaristic n-au efectuat concediul de odihnă la care aveau dreptul.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că autoritatea recurentă a respectat aceste prevederi legale, acordând concediul de odihnă în anul următor datorită unor motive obiective, care au constituit impedimente reale pentru efectuarea concediilor de odihnă în anul calendaristic la care angajații de la Postul de Inspecție la Frontieră Halmeu aveau dreptul.

Astfel, se reține că la Postul de Inspecție la Frontieră Halmeu, unde intimatul-reclamant îndeplinește funcția de medic veterinar, în anul 2006 s-a înregistrat un volum de muncă foarte mare întrucât se afla în construcție noul punct de inspecție la frontieră, în conformitate cu reglementările europene și datorită lipsei de personal, nici unul din medicii veterinari nu a efectuat concediul de odihnă în perioada programată și s-a procedat la delegarea și ulterior, transferul unui nou medic de la D.S.V.S.A. Satu-Mare.

În atare situație, intimatului-reclamant i s-a aprobat efectuarea integrală a concediului de odihnă aferent anului 2006 în perioada 22 noiembrie - 31 decembrie 2007, astfel cum rezultă din înscrisul aflat în dosarul de recurs.

Instanța de fond a constatat greșit că numai intimatul-reclamant s-a aflat în această situație, deși din înscrisurile depuse la judecata cauzei pe fond rezultă că și ceilalți medici veterinari de la Postul de Inspecție la Frontieră Halmeu au efectuat concediul de odihnă aferent anului 2006 în cursul anului 2007.

Prin adresa nr. 54 din 24 martie 2008 ceilalți medici veterinari de la Postul de Inspecție la Frontieră Halmeu au confirmat situația existentă la locul de muncă în anul 2006 și necesitatea reprogramării tuturor concediilor de odihnă, în condițiile în care toți (inclusiv intimatul-reclamant) și-au exprimat opțiunea pentru efectuarea integrală a concediului, cu excepția unei persoane care a acceptat să efectueze în anul respectiv numai 15 zile de concediu.

Toate aceste probatorii infirmă susținerile intimatului-reclamant, care au fost greșit însușite de instanța de fond, fără a se analiza situația de fapt concretă care a determinat reprogramarea concediilor de odihnă la Postul de Inspecție la Frontieră Halmeu.

De asemenea, instanța de fond a reținut neîntemeiat că intimatul-reclamant nu a avut posibilitatea să efectueze concediul de odihnă împreună cu familia în luna august 2007, în condițiile în care intimatul-reclamant nu a dovedit existența unei programări pentru această perioadă și a semnat procesul-verbal din 13 septembrie 2007, în care s-a consemnat că nu știe când va efectua concediu, deși i s-a oferit posibilitatea să plece din 10 septembrie 2007.

Hotărârea pronunțată în cauză este nelegală și netemeinică și în ceea ce privește concediul de odihnă aferent anului 2007, constatându-se că în perioada 11 august - 12 septembrie 2008, în conformitate cu prevederile art. 141 alin. (3) C. muncii, intimatul-reclamant a efectuat toate cele 25 de zile concediu de odihnă pentru anul 2007. De asemenea, în perioada 13 - 24 octombrie 2008, intimatul-reclamant a efectuat un număr de 10 zile de concediu din cele 25 de zile de concediu de odihnă pe anul 2008.

În consecință, acțiunea intimatului-reclamant a fost greșit admisă în condițiile în care nu s-a dovedit vătămarea adusă dreptului acestuia la concediu de odihnă aferent anilor 2006 - 2007 și nici prejudiciul moral suferit prin efectuarea concediilor respective la altă dată decât cea programată. De altfel, daunele morale în sumă de 10.000 lei au fost acordate numai pe baza susținerilor din acțiune, deși intimatul-reclamant nu a depus nici un înscris cu dată certă și nici nu a administrat alte probe concludente pentru dovedirea lor.

Față de motivele expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și pe fond, va respinge acțiunea formulată de reclamantul V.l., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor împotriva sentinței civile nr. 80/CA/2008-PI din 19 mai 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și în fond respinge acțiunea formulată de reclamantul V.l., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2008.