Ethnic refugee status recognition under reparations law and the irrelevance of subsequent criminal proceedings to the validity of forced displacement

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Cluj, reclamantul B.N. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Sălaj pentru ca instanța să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea cererii a arătat faptul că, împreună cu părinții săi, a fost obligat să părăsească localitatea de domiciliu, din motive etnice și beneficiază de drepturile reparatorii stabilite de lege.

Prin sentința civilă nr. 317 din 14 martie 2008 a Curții de Apel Cluj a fost admisă acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că familia reclamantului a fost nevoită să-și schimbe domiciliul, datorită persecuțiilor etnice suferite, iar reclamantul a făcut dovada faptului că beneficiază de prevederile actului normativ arătat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Sălaj, criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală.

A arătat, în cadrul motivelor de recurs formulate, faptul că reclamantului i s-a recunoscut inițial calitatea de refugiat, însă ulterior, datorită începerii urmăririi penale asupra acestuia, recurenta a emis o decizie de revizuire și a respins cererea intimatului-reclamant de recunoaștere a calității de refugiat. A arătat faptul că, în urma finalizării urmăririi penale a fost dispusă măsura scoaterii de sub urmărire penală, dar această măsură nu are nici o relevanță asupra prejudiciului cauzat bugetului de stat și ca atare hotărârea emisă de această instituție este legală și temeinică.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte de Casație si Justiție analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.

Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu și a persoanelor beneficiare ține de opțiunea liberă a legiuitorului, cu condiția să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situații identice. Toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești".

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că reclamantul a făcut dovada faptului că a fost refugiat din motive etnice, fiind depusă la dosar și hotărârea Casei de Pensii de recunoaștere a statutului de refugiat pentru sora reclamantului, precum și înscrisul emis de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Bihor care atestă faptul că mama reclamantului a avut statutul de refugiat.

Toate aceste probatorii administrate de instanța de fond dovedesc faptul incontestabil al refugiului intimatului-reclamant, ceea ce îl îndreptățește la recunoașterea acestui statut și la acordarea drepturilor legale ce decurg din aceasta.

Critica recurentei cu privire la faptul că instanța nu a avut în vedere faptul că, deși s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, fapta săvârșită de intimat există și bugetul de stat a fost prejudiciat, nu poate fi acceptată de Înalta Curte având în vedere faptul cert al refugiului, al dovezilor cu privire la acest refugiu, situație în care, hotărârea instanței de fond urmează a fi menținută și, pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Sălaj împotriva sentinței civile nr. 317 din 14 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2008.