Recognition of refugee status post-Vienna Dictate: sufficiency of witness testimony and handling of minor factual discrepancies in displacement claims.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta F.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21459 din 27 iunie 2007 și obligarea pârâtei să îi recunoască calitatea de refugiat, cu consecința acordării drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea emisă de pârâtă este netemeinică și nelegală întrucât, prin probatoriul administrat, a făcut dovada încadrării în situația prevăzută de lege.

A susținut reclamanta că, din înscrisurile prezentate și din declarațiile martorilor rezultă că a fost nevoită să se refugieze datorită persecuțiilor etnice la care a fost supusă de către autoritățile care s-au instaurat în urma Dictatului de la Viena, astfel încât pârâta trebuia să rețină calitatea sa de persoană îndreptățită la beneficiul Legii nr. 189/2000.

Prin sentința civilă nr. 78 din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, acțiunea formulată a fost admisă, instanța dispunând anularea hotărârii atacate. Totodată, instanța a obligat pârâta să recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că probatoriului administrat în cauză, respectiv acte de stare civilă și declarațiile martorilor audiați în mod nemijlocit, atestă cu caracter unitar faptul că reclamanta, împreună cu familia acesteia, au părăsit localitatea de domiciliu, Sîntejude și s-au refugiat în localitatea Mociu, ca urmare a tratamentului la care au fost supuși de către jandarmii maghiari.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că prima instanță nu a analizat argumentele aduse împotriva martorilor, iar că, în concordanță cu prevederile legale, ar fi fost necesare două surse de informație care să indice aceleași date relativ la data de plecare, localitatea, motivul plecării, localitatea de refugiu și data întoarcerii din refugiu.

Or, susține recurenta, datele furnizate de către cei doi martori în cauza dedusă judecății sunt insuficiente și contradictorii.

Astfel, din declarația martorului B.I. rezultă traseul de refugiu Santejude - Geaca, nicidecum Mociu, lipsind data de început și de sfârșit a refugiului, acesta susținând că s-a reîntâlnit cu reclamantul în Santejude, deși martorul a revenit în Sântioana.

De asemenea, susține recurenta, martorul F.I. declară ca început al perioadei de refugiu primăvara anului 1940, perioadă ce excede celei prevăzute de actul normativ, deși în fața notarului declarase ca început al refugiului luna octombrie a anului 1940, neindicând însă data de sfârșit.

Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispozițiile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile prevăzute de articolul mai sus menționat.

Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999, persoana strămutată este aceea care a fost mutată, sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

De asemenea, în conformitate cu dispozițiile art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente și, în lipsa acestor acte, prin declarație cu martori.

Din probatoriul administrat în cauză, declarațiile martorilor B.I. și F.I. audiați nemijlocit de instanță, rezultă că intimata reclamantă se încadrează în situația prevăzută de lege, fiind îndrituită să beneficieze de măsurile reparatorii în speță, situație dovedită de aceasta în conformitate cu prevederile art. 61 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Totodată, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei în ce privește existența unor date contradictorii nu pot fi reținute, întrucât, pe de o parte, probatoriul administrat atestă cu caracter unitar refugiul reclamantei din localitatea de domiciliu urmare a persecuțiilor etnice suferite, iar, pe de altă parte, aspectele relevate țin de imposibilitatea relatării cu acuratețe a unor evenimente după trecerea unui interval de timp atât de îndelungat.

Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 78 din 21 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2008.