Liability of budgetary authority for third-party wage claims: no obligationary relationship justifying guarantee in pension bonus dispute
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice allowed the appeal filed by the Ministry of Economy and Finance, partially modifying the lower court's judgment to dismiss the guarantee claim against the Ministry, while maintaining all other dispositions of the appealed decision, which had initially ordered the Prison Administration to pay vacation bonuses to union members. The dispute centered on the validity of a "call in guarantee" procedure initiated by the Prison Administration against the Ministry of Economy and Finance and the Ministry of Justice, seeking to compel them to fund salary rights (specifically vacation bonuses suspended under temporary normative acts and revived after the fiscal year ended) for public servants; the central issue was whether the budgetary relationship justified the Ministry's procedural liability. The Court held that no obligatory legal relationship existed between the Prison Administration and the Ministry of Economy and Finance to support a guarantee claim, as the Ministry's statutory duties under Public Finance Law regarding budget preparation and examination do not create a direct debt to employees of other ministries, thereby excluding the Ministry's passive procedural capacity in this context.
Legislator headnote
AI generatedart. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, art. 60 alin. (1) din C.proc. civ, art. 19 din Legea nr. 500/2002, art. 312 alin. (3) C. proc. civ; Liability of budgetary authority for third-party wage claims: no obligationary relationship justifying guarantee in pension bonus dispute: Potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din C.proc. civ. „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Sindicatul F. Jilava, în numele membrilor săi, a solicitat, în contradictoriu cu Administrația Națională a Penitenciarelor, obligarea la plata drepturilor bănești constând în prime de concediu corespunzătoare perioadei anului 2006, actualizate cu indicele de inflație.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanții, membri ai Sindicatului F. Jilava, sunt funcționari publici în cadrul Administrația Naționale a Penitenciarelor, iar că, în conformitate cu art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării concediu, care se impozitează separat.
S-a mai precizat că din anul 2001, dreptul la prima de concediu a fost suspendat succesiv, prin acte normative temporare, acest drept născându-se după fiecare dată de 1 ianuarie a anului următor în care s-a efectuat concediul de odihnă.
Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată, precum și cerere de chemare în garanție a Ministerului Justiției și Ministerului Economiei și Finanțelor.
Prin sentința civilă nr. 2898 din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată, instanța dispunând obligarea pârâtului să plătească reclamanților primele de concediu aferente anului 2006, actualizate cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, precum și cererea de chemare în garanție, fiind obligați Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției să vireze sumele necesare plății acestor drepturi bănești.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, iar că această prevedere a fost suspendată succesiv.
A apreciat prima instanță că prevederile actelor normative de suspendare, legi bugetare, își încetează aplicabilitatea odată cu închiderea exercițiului anului bugetar corespunzător perioadei reglementate, astfel încât, drepturile în speță devin active putând fi solicitate de către cei în cauză.
Judecătorul fondului a constat, în ce privește cererea de chemare în garanție, că rolul Ministerului Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, este acela de a centraliza proiectele de buget transmise de instituțiile aflate în subordinea sa, printre care și Administrația Națională a Penitenciarelor și de a le înainta Ministerului Economiei și Finanțelor, astfel încât, a apreciat prima instanță, este evident că pentru a se da eficiență actului de justiție, cele două părți chemate în garanție au obligația de a vira fondurile necesare achitării drepturilor bănești.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând, în esență, că raportul de muncă este între reclamanți, pe de o parte și instituția în care acești își desfășoară activitatea, pe de altă parte, astfel încât autoritatea nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Recurentul mai susține că prima instanță face o aplicare greșită a Legii nr. 500/2002, iar soluția pronunțată are în vedere H.G. nr. 208/2005, act normativ care a fost abrogat. Totodată, se apreciază, prin adoptarea O.U.G. nr. 146/2007 a fost reglementată modalitatea de acordare a primelor de concediu, legiuitorul prevăzând obligația ordonatorilor principali de credite de a lua măsurile ce se impun în vederea aplicării acestui act normativ.
Înalta Curte de Casație si Justiție, analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Instanța de fond, in mod greșit, a admis cererea de chemare de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, formulată de Administrația Națională a Penitenciarelor.
Potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din C.proc. civ. „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire".
Or, în cauză, între autoritatea chemată în garanție, Ministerul Economiei și Finanțelor și autoritatea pârâtă nu există un raport juridic obligational, atribuțiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina Ministerului Economiei și Finanțelor de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, neputând constitui fundamentul unui atare raport.
Mai mult decât atât, conform art. 34 din actul normativ sus menționat, „Ordonatorii principali de credite (cum este și autoritatea pârâtă) au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Economiei și Finanțelor propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate" [alin. (1)] iar „Ministerul Economiei și Finanțelor examinează proiectele de buget și poartă discuții cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. In caz de divergență hotărăște Guvernul".
Atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor în elaborarea și gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituției la plata unor drepturi salariale către angajați ai altui minister -ordonator principal de credite.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul și modificată sentința atacată, în parte, în sensul respingerii cererii de chemare în garanție formulată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor față de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate, ca fiind temeinice și legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 2898 din 15 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal.
Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2008.