Burden of proving physical existence of nationalized industrial equipment as precondition for compensation under restitution law

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 8 august 2006 reclamanta M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC M. SA și A.V.A.S., anularea deciziei nr. 207 din 23 iunie 2006 emisă de A.V.A.S. și obligarea intimaților la acordarea de despăgubiri pentru imobilele și utilajele preluate abuziv de stat în baza Legii de naționalizare nr. 119/1948.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că autorul său M.S. a fost proprietarul F.P.M. din Târgu Mureș și că toate utilajele, instalațiile, obiectele de inventar, materii prime și alte produse au fost trecute abuziv în proprietatea statului, conform procesului-verbal de predare-primire nr. 1 din 10 august 1948, în baza Legii nr. 119/1948, aceste bunuri fiind date în administrarea operativă a F.P.M. Tg. Mureș, devenită ulterior SC M. SA.

Prin decizia nr. 207/2006 emisă de A.V.A.S. s-a respins notificarea pe considerentul că reclamanta nu a făcut dovada că utilajele și instalațiile solicitate nu au fost înlocuite, casate sau distruse, însă, pe de altă parte, precizează reclamanta, pârâta SC M. SA a recunoscut că utilajele revendicate au fost preluate de la F.P.M. Tg. Mureș care în cursul anului 1996 a intrat în procesul de privatizare.

Pârâta A.V.A.S. a invocat tardivitatea formulării contestației.

Prin sentința civilă nr. 1739 din 18 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă excepția invocată, reținându-se că acțiunea a fost introdusă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001.

A fost admisă acțiunea și s-a anulat decizia nr. 207/2006 emisă de A.V.A.S.

Au fost obligate ambele pârâte să facă propuneri Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, înființată în baza Legii nr. 247/2005, în vederea acordării către reclamantă de despăgubiri în echivalent pentru utilajele și instalațiile preluate în baza Legii nr. 119/1948 de la Întreprinderea M.S., F.P.M., Târgu Mureș”.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că nu poate fi reținut considerentul expus în decizia A.V.A.S., cum că reclamanta nu a făcut dovada că utilajele și instalațiile revendicate nu au fost înlocuite, casate sau distruse, de vreme ce reclamanta este cetățean străin, cu domiciliul în Israel și ca atare nu putea avea acces la documentele societății deținătoare SC M. SA pentru a produce aceste probe, iar pe de altă parte numai această pârâtă, în patrimoniul căreia au intrat bunurile respective era în măsură să prezinte dovezi din care să rezulte în mod indubitabil că utilajele și instalațiile revendicate de reclamantă au fost înlocuite, distruse ori casate, ele nemaiexistând în prezent.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele pârâte.

A.V.A.S. a criticat sentința pentru nelegalitate, în raport de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât în speță bunurile nu mai există, iar pe de altă parte, sarcina dovedirii existenței bunurilor aparținea intimatei-reclamante.

Pârâta SC M. SA a criticat sentința pentru nelegalitate față de împrejurarea că pe de o parte, bunurile revendicate au o vechime de peste 60 de ani și, prin urmare, nu mai pot fi folosite chiar în situația că ar mai exista, iar pe de altă parte, în conformitate cu Legea nr. 119/1948, bunurile au intrat în proprietatea statului.

Această apelantă a depus, în această fază procesuală, o listă de casare a mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar.

Prin decizia civilă nr. 276 din 11 aprilie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, apelul formulat de pârâta A.V.A.S. a fost respins ca nefondat.

S-a admis apelul formulat de pârâta SC M. SA și s-a schimbat în parte sentința în sensul că s-a înlăturat obligația acestei pârâte de a propune despăgubiri.

În motivarea acestei decizii s-a reținut că, dispozițiile Legii nr. 10/2001 se aplică nu numai imobilelor prin natura lor, ci și imobilelor prin destinație, respectiv utilajelor și instalațiilor care se aflau în clădirea sau pe terenul preluat de stat, dacă deserveau la exploatarea acelui fond, dar că obținerea de măsuri reparatorii pentru aceste bunuri este condiționată de existența lor fizică la data intrării în vigoare a legii. Dacă între timp instalațiile respective au fost înlocuite, casate sau distruse, nu se va putea pretinde nici una din măsurile reparatorii prevăzute de lege, nici în natură și nici prin echivalent.

Se mai reține că autorii reclamantei au fost proprietarii instalațiilor încorporate în imobilul care servea în mod permanent desfășurării activității de pielărie, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 119/1948, iar pe de altă parte că apelanții-pârâți pretind casarea utilajelor fără a face însă, dovada casării lor în condițiile legii.

Instanța de apel conchide că față de împrejurarea că bunurile ce formează obiectul cererii au fost preluate de stat în mod abuziv odată cu imobilul sunt întrunite condițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind măsurile reparatorii pretinse de persoana îndreptățită și reținând regimul juridic al bunurilor revendicate, respectiv bunuri imobile prin destinație, constată că obligația de a face propuneri pentru despăgubiri aparține A.V.A.S., iar nu SC M. SA.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs pârâta A.V.A.S., care a invocat drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta susține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 întrucât bunurile revendicate nu mai există, acestea fiind casate.

Recurenta critică atât decizia cât și sentința pronunțate în cauză în ce privește motivarea că reclamanta este cetățean străin și nu poate produce probe care să ateste existența utilajelor la momentul revendicării, întrucât în procesele civile, sarcina probei incumbă reclamantei.

O altă critică se referă la aprecierea greșită a regimului juridic al bunurilor revendicate ca imobile prin destinație, întrucât acestea nu ar fi putut fi încorporate în imobile construcții, în sensul legii.

Intimata-reclamantă a depus la dosar un înscris denumit „întâmpinare”, însă cu depășirea termenului prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ., astfel că acesta va fi avut în vedere de instanța de recurs cu valoarea unor concluzii scrise.

Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate și având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, în sensul considerentelor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii privesc și utilajele, precum și instalațiile atașate imobilelor preluate de stat în mod abuziv, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.

Deci, obținerea de măsuri reparatorii pentru aceste bunuri este condiționată de existența lor fizică la data intrării în vigoare a legii. Dacă între timp instalațiile respective au fost înlocuite, casate sau distruse, nu se va putea pretinde nici una din măsurile reparatorii prevăzute de lege.

Îndeplinirea condiției ca aceste bunuri să existe la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 trebuie dovedită, o astfel de obligație revenind reclamantei, conform regulii generale instituită prin art. 1169 C. civ.

O astfel de cerință nu a fost îndeplinită în cauză.

Considerațiile instanțelor cu privire la această problematică sunt evident eronate, întrucât sarcina probei în procesul civil incumbă reclamantului.

Corelativ cu obligația persoanei îndreptățite și instanța este datoare, în conformitate cu dispozițiile art. 129 C. proc. civ., să pună în vedere părților drepturile și obligațiile ce le revin în calitatea lor în proces, putând să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.

Înalta Curte constată că aceste dispoziții legale nu au fost respectate în cauză, determinând implicit pronunțarea unei hotărâri nelegale.

În raport cu dispozițiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel trebuia să lămurească situația bunurilor ce fac obiectul litigiului și prin administrarea probei cu expertiză, care să poată, eventual, identifica respectivele bunuri, prin compararea mențiunilor din procesele-verbale de preluare cu cele din lista de casare a mijloacelor fixe și obiecte inventar, depusă de pârâta SC M. SA.

De altfel, în faza procesuală a apelului s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice la un astfel de obiectiv, probă care însă nu a mai fost administrată.

Fiind vorba de aspecte legate de fondul pricinii, acestea nu pot fi lămurite în recurs întrucât, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii în împrejurări de fapt care au fost pe deplin stabilite, ori, prin decizia recurată, acestea nu au fost stabilite.

Față de aceste considerente, urmează a se admite recursul, a se casa decizia recurată și a se trimite cauza spre rejudecare la curtea de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și art. 313 C. proc. civ. și cu observarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 276 din 11 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2008.