Military labor in work detachments under reparation law: ministerial subordination irrelevant to eligibility

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul V.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea hotărârii nr. 333 din 18 decembrie 2002, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei hotărâri, care să constate că perioada 20 iulie 1955 – 25 martie 1957 se încadrează în prevederile Legii nr. 309/2002.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că deși îndeplinea toate condițiile prevăzute de lege, pârâta a refuzat să-i acorde drepturile solicitate.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 37/R din 25 martie 2003, a admis acțiunea, a anulat hotărârea atacată și a obligată pe pârâtă să emită o nouă hotărâre, care să constate că perioada menționată de reclamant se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, reținând, în esență că, reclamantul a făcut dovada că stagiul militar l-a efectuat într-un detașament de muncă aparținând Ministerului de Construcții.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, susținând că, din actele dosarului nu rezultă că detașamentele de muncă în care a lucrat reclamantul, au făcut parte din Direcția Generală a Serviciului Muncii, ori de prevederile Legii nr. 309/2002 beneficiază numai persoanele care au efectuat stagiul militar în aceste detașamente de muncă, în perioada 14 ianuarie 1950 – 28 februarie 1961.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoașterea și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 – 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă în perioada 1950 – 1961.

În speță, din livretul militar al reclamantului rezultă că aceasta a lucrat în timpul stagiului militar în detașamente de muncă, în perioada 20 iulie 1955 – 25 martie 1957.

Ori, câtă vreme este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă în timpul stagiului militar într-un detașament organizat, în acest scop, nu există nici un temei de a-l excepta de la recunoașterea drepturilor sale.

Faptul că se contestă de către recurentă, apartenența detașamentelor de muncă la Direcția Generală a Serviciului Muncii, invocându-se fie tutela Ministerului Forțelor Armate, fie cea a Ministerului de Construcții, nu prezintă importanță în soluționarea cauzei, deoarece s-ar ajunge la nesocotirea scopului legii reparatorii și anume, acela de a recompensa persoanele care au fost obligate să presteze o muncă, ordonată de regimul acelei epoci pe anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze stagiul militar.

În consecință, față de considerentele de mai sus, recursul urmează a fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 37/R din 25 martie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.