Calculation of cumulative prison term in international transfer of sentenced persons and exclusion of accessory penalties from transfer scope

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 173 din 2 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admisă sesizarea parchetului, a fost recunoscută sentința penală nr. 18 din 19 ianuarie 2007 a Judecătoriei de drept penal Madrid privind condamnarea cetățeanului român G.P., la o pedeapsă privativă de libertate, rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare și s-a dispus transferarea acestuia din Spania în România, pentru continuarea executării pedepsei.

S-a computat perioada executată de la 26 ianuarie 2006 la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că cetățeanul român G.P. a fost condamnat de autoritățile judiciare spaniole, la pedepsele de 6 luni închisoare, pentru trei delicte de maltratare în mediu familial, la 9 luni și o zi pentru două delicte de maltratare, la 9 luni și o zi pentru amenințare și la 21 de luni și o zi pentru violență obișnuită.

În fapt, s-a reținut că, la 30 decembrie 2005, G.P. a agresat-o fizic pe concubina sa M.M. provocându-i vătămări corporale, a amenințat-o cu moartea și că la datele de 14 ianuarie 2006 și 21 ianuarie 2006 a lovit-o în locuința lor, în prezența copiilor minori.

S-a mai reținut că faptele comise au corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor prevăzute de art. 193, 180 alin. (1) și art. 180 alin. (21) C. pen. român, iar persoana condamnată și-a dat acordul de a fi transferată în România pentru continuarea executării pedepsei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a susținut că prima instanță a stabilit greșit cuantumul pedepsei rezultante la 4 ani și 6 luni închisoare, în loc de 4 ani, 6 luni și 4 zile închisoare și că nu au fost recunoscute efectele și nu a dispus transferul și cu privire la pedepsele complementare și accesorii la care a fost condamnată persoana transferabilă G.P.

S-a solicitat casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei în aceste limite.

Examinând hotărârea atacată în baza criteriilor formulate, dar și sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată întemeiat recursul numai sub aspectul primei critici.

1. Din analizarea dispozițiilor art. 144, 145, 146 și 149 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională se constată că procedura de recunoaștere a hotărârii de condamnare a unui resortisant român, într-un alt stat și de transferarea acestuia în România vizează pedepsele privative de libertate, statul român ca stat de executare fiind obligat, între altele, să nu schimbe o pedeapsă privativă de libertate într-o pedeapsă pecuniară, să deducă perioada de privațiune de libertate deja executată și să respecte felul pedepsei și durata acesteia.

Totodată, potrivit preambulului Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnare (Strasbourg, 21 martie 1983) ratificată prin Legea nr. 76/1996, cel mai bun mijloc de favorizare a reintegrării sociale a persoanelor condamnate și „de ispășire a condamnării în mediul lor social de origine o constituie transferarea în propriile lor țări”.

În înțelesul acestei convenții, expresia condamnare desemnează „Orice pedeapsă sau măsură privativă de libertate” pronunțată de către un judecător pentru o durată limitată sau nedeterminată în temeiul unei infracțiuni penale” (art. 1).

Pe de altă parte în caz de continuare a executării, statul de executare este legat de natura juridică și durata sancțiunii, așa cum rezultă din condamnare (art. 10).

În sfârșit, conform art. 2 lit. k) din Legea nr. 302/2004 prin condamnare se înțelege orice pedeapsă sau măsură de siguranță aplicate ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, privative sau restrictive de libertate.

Rezultă deci că transferul vizează, potrivit dispozițiilor legale evocate o condamnare privativă de libertate.

2. Analizând actele dosarului se constată că instanțele spaniole au aplicat cetățeanului român G.P. pedepse privative de libertate cu închisoare (prision) care sunt supuse executării prin totalizare respectiv: 6 luni pentru infracțiunea de maltratare în mediul familial, prevăzută de art. 153 alin. (1) C. pen. spaniol, două pedepse de câte 9 luni și o zi pentru două infracțiuni de maltratare în mediu familial în prezența minorilor, prevăzute de art. 153 alin. (1) și (3) din același cod, 9 luni și o zi pentru infracțiunea de amenințare prevăzută de art. 171 alin. (4) și (5) din același cod și 21 luni și o zi pentru infracțiunea de violență fizică asupra concubinei sale prevăzută de art. 173 alin. (1) și (2) din același cod, în total 54 de luni și 4 zile respectiv 4 ani 6 luni și 4 zile.

Întrucât prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare spaniole și continuarea executării în România doar a pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare, omițând cele 4 zile, soluția pronunțată este nelegală și netemeinică.

3. Privitor la critica din recursul procurorului în sensul că trebuia dispus transferul persoanei condamnată atât în vederea executării pedepsei închisorii cât și cu privire la pedepsele accesorii și complementare aplicate, aceasta nu poate fi primită.

Conform celor ce preced transferarea în vederea continuării executării vizează numai condamnarea la o pedeapsă sau măsură privativă de libertate, actele normative menționate nefăcând referiri exprese la pedepse accesorii sau complementare.

Prin hotărârea de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare spaniole, pe lângă pedepse cu închisoarea („prision”) s-au aplicat conform art. 39 și 56 C. pen. spaniol și pedepse privative de drepturi („las penas privativas de derechos”) și pedepse accesorii („las penas accesorias”), respectiv de sufragiu pasiv, de a avea și purta arme, de a se apropia de fosta concubină Marlena la mai puțin de 300 metri și de a comunica prin orice mijloc telematic sau informatic pe timp de 2 ani.

Or, acestea nefiind pedepse privative de libertate respectiv condamnări pentru care operează transferul nu era cazul ca instanța să se pronunțe asupra lor.

4. Față de considerentele ce preced, Curtea, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de procuror, a casa hotărârea atacată numai cu privire la durata pedepsei de executare și rejudecând, va stabili această durată la 4 ani 6 luni și 4 zile.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței și se va deduce perioada executată de la 26 ianuarie 2006 la 10 februarie 2009.

Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 173 din 2 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe condamnatul G.P.

Casează sentința penală atacată, numai cu privire la durata pedepsei de executat, pe care o stabilește la 4 ani, 6 luni și 4 zile.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Deduce perioada executată de la 26 ianuarie 2006 la 10 februarie 2009.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2009.