Proof of ethnic persecution for refugee status and financial compensation under Law 189/2000

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamantul B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 21817 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că s-a refugiat împreună cu părinții din localitatea Văleni, județul Cluj, în localitatea Baciu, județul Cluj, din motive de persecuție etnică.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 597 din 14 noiembrie 2007 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat Hotărârea nr. 21871 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de persoană refugiată în perioada 15 octombrie 1940 – 6 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2006.

Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 fiind nevoit să-și părăsească împreună cu familia localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii forțate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, C.J.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs se susține că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece plecarea acestuia dintr-o localitate, care nu a fost niciodată ocupată de un alt regim nu poate fi considerată refugiere în sensul Legii nr. 189/2000.

Întrucât localitatea din care s-a mutat reclamantul era liberă, motivul plecării a fost oricare altul decât persecuția etnică, având cel mult o simplă alegere nouă de domiciliu, iar nu o veritabilă rupere forțată de acasă. Localitatea de plecare era în România, fapt atestat și de actul eliberat de o instituție de specialitate în cercetări istorice, Direcția Județeană a Arhivelor Naționale.

Recurenta mai arată că declarațiile unor martori nu pot contrazice nici cea mai bună lucrare de specialitate privind acea perioadă – Recensământul din 1941, Transilvania, A.R., ș.a., Presa U.C. 2002 și nici înregistrările A.N. În lipsa ocupației hortiste, nu se poate susține că a existat persecuție etnică în respectiva localitate care să fi constituit motiv al plecării.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/ 1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul - reclamant și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.

În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Or, în cauză a fost depusă Hotărârea nr. 18882 din 3 octombrie 2005 din care rezultă că martorul B.A. s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea Văleni județul Cluj, în localitatea Baciu județul Cluj, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 597 din 14 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2009.