Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 48/2009 AI generated

Proof of ethnic persecution for refugee status and financial compensation under Law 189/2000

Case Number Decizia nr. 48/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Cluj County Public Administration Authority, thereby upholding the lower court's final decision that mandated the authority to recognize the claimant's status as a refugee and grant the financial rights provided by Law No. 189/2000, effectively allowing the claimant to prevail in the administrative-law action challenging the authority's 2007 refusal. The dispute centered on whether the claimant's forced relocation from one village to another within Cluj County during the period of the 1940–1945 regimes constituted "refugee" status under the relevant legislation, with the claimant alleging ethnic persecution following the Vienna Award while the authority contended the move was a voluntary choice in an unoccupied territory. The court held that the claimant met the requirements of Article 1 of Government Emergency Ordinance No. 105/1999 (approved by Law No. 189/2000), which defines a refugee as a person forced to change domicile due to ethnic motives, and ruled that the burden of proof was satisfied through testimonial evidence and official court records linking the witness to the same situation, rejecting the requirement that the origin location had to be physically occupied by foreign forces to qualify for compensation.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 3041 C. proc. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Proof of ethnic persecution for refugee status and financial compensation under Law 189/2000: 189/2000, effectively allowing the claimant to prevail in the administrative-law action challenging the authority's 2007 refusal. The dispute centered on whether the claimant's forced relocation from one village to another within Cluj County during the period of the 1940–1945 regimes constituted "refugee" status under the relevant legislation, with the claimant alleging ethnic persecution following the Vienna Award while the authority contended the move was a voluntary choice in an unoccupied territory. The court held that the claimant met the requirements of Article 1 of Government Emergency Ordinance No. 105/1999 (approved by Law No. 189/2000), which defines a refugee as a person forced to change domicile due to ethnic motives, and ruled that the burden of proof was satisfied through testimonial evidence and official court records linking the witness to the same situation, rejecting the requirement that the origin location had to be physically occupied by foreign forces to qualify for compensation.

Keywords

AI generated
proof of persecution refugee status burden of proof change of domicile status of official proof of statelessness

Cited Legislation

AI generated
art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000
În motivele de recurs se susține că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece plecarea acestuia dintr-o localitate, care nu a fost niciodată ocupată de un alt regim nu poate fi considerată refugiere în sensul Legii nr.
art. 3041 C. proc. civ
Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
art. 312 alin. (1) C. proc. civ
Procedural rule applied in the dispositive to dismiss the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule applied in the dispositive to dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, reclamantul B.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 21817 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de persoană refugiată și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că s-a refugiat împreună cu părinții din localitatea Văleni, județul Cluj, în localitatea Baciu, județul Cluj, din motive de persecuție etnică.

Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 597 din 14 noiembrie 2007 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea, a anulat Hotărârea nr. 21871 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, a obligat-o să-i recunoască calitatea de persoană refugiată în perioada 15 octombrie 1940 – 6 martie 1945 și, totodată, să-i acorde drepturile bănești prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2006.

Pentru a adopta această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada, prin probele administrate, că se încadrează în dispozițiile prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 fiind nevoit să-și părăsească împreună cu familia localitatea de domiciliu, suferind prejudicii în urma refugierii forțate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, C.J.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs se susține că reclamantul nu se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece plecarea acestuia dintr-o localitate, care nu a fost niciodată ocupată de un alt regim nu poate fi considerată refugiere în sensul Legii nr. 189/2000.

Întrucât localitatea din care s-a mutat reclamantul era liberă, motivul plecării a fost oricare altul decât persecuția etnică, având cel mult o simplă alegere nouă de domiciliu, iar nu o veritabilă rupere forțată de acasă. Localitatea de plecare era în România, fapt atestat și de actul eliberat de o instituție de specialitate în cercetări istorice, Direcția Județeană a Arhivelor Naționale.

Recurenta mai arată că declarațiile unor martori nu pot contrazice nici cea mai bună lucrare de specialitate privind acea perioadă – Recensământul din 1941, Transilvania, A.R., ș.a., Presa U.C. 2002 și nici înregistrările A.N. În lipsa ocupației hortiste, nu se poate susține că a existat persecuție etnică în respectiva localitate care să fi constituit motiv al plecării.

Examinând cauza și sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză precum și cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/ 1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Intimatul - reclamant și-a dovedit calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.

În scopul evitării eventualelor abuzuri în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Or, în cauză a fost depusă Hotărârea nr. 18882 din 3 octombrie 2005 din care rezultă că martorul B.A. s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul.

Așadar, înscrisurile și declarațiile martorilor pe care instanța de fond le invocă în motivarea hotărârii, respectă cerințele prevăzute de lege.

Situația creată pentru reclamant și familie, s-a datorat persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.

Cum în cauză s-a făcut dovada că reclamantul împreună cu familia s-a refugiat din localitatea Văleni județul Cluj, în localitatea Baciu județul Cluj, în mod corect instanța de fond a reținut că acesta a suportat consecințele morale și materiale ale refugiului și este îndreptățit să se bucure de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pronunțând o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.J.P. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 597 din 14 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2009.