Suspension of tax assessment execution: satisfaction of well-justified case and imminent damage conditions under Article 14 of Law No. 554/2004
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the tax authorities as unfounded, thereby upholding the lower court’s order to suspend the execution of the disputed tax decisions. The case involved a commercial company’s request to suspend the enforcement of a tax assessment and inspection report that established additional fiscal obligations of approximately 3.3 million lei, including excise duties, interest, and penalties. The dispute centered on the fulfillment of the conditions for suspending administrative acts under Article 14 of Law No. 554/2004, specifically the existence of a well-justified case and imminent damage. The court held that the first-instance ruling was justified because the company had deposited the required 10% guarantee and demonstrated that payment would cause severe economic disruption, while noting that the administrative acts were subsequently annulled during the procedural pendency, rendering the tax authorities' appeals moot.
Legislator headnote
AI generatedart. 14 din Legea nr. 554/2004; Suspension of tax assessment execution: satisfaction of well-justified case and imminent damage conditions under Article 14 of Law No. 554/2004: Astfel, pârâtele au arătat, că în lipsa unor probe concludente privind nelegalitatea actelor administrative și respectiv, iminența pagubei, instanța de fond a reținut în mod greșit că sunt întrunite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 9 iulie 2008, reclamanta SC T.T.S.O. SRL Agigea a chemat în judecată A.N.V. și D.R.A.O.V. Constanța, solicitând suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 109 din 2 iulie 2008 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 18718/2478 din 2 iulie 2008 prin care s-au stabilit în sarcina societății obligații fiscale suplimentare în sumă totală de 3.281.769 lei, reprezentând accize, dobânzi, penalități și majorări de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a contestat decizia la organele de control fiscal, procedura administrativă fiind în curs de soluționare și că se impune suspendarea executării actului administrativ, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, s-a precizat că organele financiare au stabilit în mod arbitrar obligațiile bugetare suplimentare, interpretând eronat dispozițiile legale în materie, împrejurare în raport de care este îndeplinită cerința cazului bine justificat.
Referitor la condiția pagubei iminente, reclamanta a învederat că plata sumei stabilite ar echivala cu intrarea societății în incapacitate de plată și pierderea locurilor de muncă de către cei 140 de angajați.
Prin sentința civilă nr. 664/CA din 13 august 2008 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială și de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea și a dispus suspendarea executării actului administrativ – Decizia nr. 109 din 2 iulie 2008 și a raportului de inspecție fiscală, până la pronunțarea de instanța de fond.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a depus cauțiunea de 10% din cuantumul sumei contestate și că s-a făcut dovada atât a cazului bine justificat, obligațiile fiscale fiind stabilite suplimentar, prin reinterpretarea legii fiscale, cât și a pagubei iminente, executarea sumei putând perturba grav activitatea economică a societății.
Împotriva sentinței au declarat recurs A.N.V. și D.R.A.O.V. Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, pârâtele au arătat, că în lipsa unor probe concludente privind nelegalitatea actelor administrative și respectiv, iminența pagubei, instanța de fond a reținut în mod greșit că sunt întrunite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Or, în cauză nu s-a făcut dovada existenței unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate a actelor de control fiscal și nici a prejudiciului material viitor și previzibil ori a perturbării grave a funcționării societății.
Prin întâmpinare, reclamanta a precizat că, ulterior pronunțării sentinței recurate prin decizia nr. 389 din 24 noiembrie 2008 A.N.A.F. a admis contestația societății și a dispus desființarea deciziei de impunere pentru suma de 3.281.769 lei, urmând ca organele de inspecție fiscală să procedeze la o nouă verificare a aceleiași perioade. S-a depus la dosar decizia adoptată în soluționarea contestației formulate împotriva actelor de control fiscal.
Examinând cauza în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, instanța de fond a apreciat în mod justificat, la data pronunțării sentinței că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea contenciosului administrativ pentru a se dispune suspendarea executării deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală.
Întrucât, între timp, actele administrative fiscale au fost desființate în procedură administrativă, Curtea va constata netemeinicia criticilor formulate și în consecință va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V. Constanța și A.N.V. împotriva sentinței civile nr. 664/CA din 13 august 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2009