Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3615/2003 AI generated

Eligibility for pension benefits for military service in labor detachments of the General Directorate of Labor Service under Law no. 309/2002

Case Number Decizia nr. 3615/2003
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Territorial Pension House, leaving in force the lower court's decision that ordered the pension authority to issue a new benefit determination for the appellant. The dispute concerned whether a claimant who performed military service in a labor detachment between 1952 and 1953 was entitled to specific pension rights under Law no. 309/2002, which the authority had initially rejected, arguing the military units fell under the Ministry of Defense rather than the General Directorate of Labor Service. The Court held the appeal unfounded, ruling that the claimant’s military book verified status as untrained labor in a unit of the General Directorate of Labor Service during the applicable period, thereby satisfying the statutory requirements for benefits under Articles 1, 2, and 5 of Law no. 309/2002.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 din Legea nr. 309/2002, art. 312 C. proc. civ; Eligibility for pension benefits for military service in labor detachments of the General Directorate of Labor Service under Law no. 309/2002: The dispute concerned whether a claimant who performed military service in a labor detachment between 1952 and 1953 was entitled to specific pension rights under Law no. 309/2002, which the authority had initially rejected, arguing the military units fell under the Ministry of Defense rather than the General Directorate of Labor Service. The Court held the appeal unfounded, ruling that the claimant’s military book verified status as untrained labor in a unit of the General Directorate of Labor Service during the applicable period, thereby satisfying the statutory requirements for benefits under Articles 1, 2, and 5 of Law no. 309/2002.

Keywords

AI generated
pension rights military service statutory benefit retirement conditions social security benefits occupational pension benefits

Cited Legislation

AI generated
art. 1 din Legea nr. 309/2002
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că în perioada 9 mai 1952 – 21 decembrie 1953 s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 din Legea nr. 309/2002, efectuând stagiul militar și a solicitat să i se acorde drepturile prevăzute de art.
art. 312 C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive for the dismissal of the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for the dismissal of the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 21 martie 2003, reclamantul T.P. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Târgu Mureș, solicitând anularea hotărârii nr. 577 din 19 decembrie 2002 emisă de pârâtă.

În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că în perioada 9 mai 1952 – 21 decembrie 1953 s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 din Legea nr. 309/2002, efectuând stagiul militar și a solicitat să i se acorde drepturile prevăzute de art. 2 și 5 din lege începând cu 1 septembrie 2002, întrucât pârâta a apreciat în mod greșit că în perioada menționată nu se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Curtea de Apel Târgu Mureș, prin sentința nr. 110 din 14 aprilie 2003, a admis contestația petiționarului T.P., a anulat hotărârea nr. 577 din 19 decembrie 2002 și a obligat pârâta să emită o nouă decizie care să cuprindă perioada solicitată de acesta și să-i acorde drepturile prevăzute de art. 2 și 5 din lege, începând cu 1 septembrie 2002.

Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Târgu Mureș, susținând, în esență, că perioada cât reclamantul a efectuat stagiul militar nu intră sub incidența Legii nr. 309/2002, întrucât unitățile militare făceau și fac parte în continuare din Ministerul Forțelor Armate și nicidecum din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Legea nr. 309/22 mai 202 s-a recunoscut și acordat unele drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcție Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961.

Conform art. 1 și 6 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de prevederile prezentei legi persoana, cetățean român, care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961, stabilirea drepturilor urmând a se face de casele teritoriale de pensii și a municipiului București, la cerere, pe baza înscrisurilor din livretele militare, din adeverințele eliberate de centrele militare județene sau de U.M. 02405 Pitești.

Livretul militar seria Eu, nr. 036376 dovedește că în perioada 9 mai 1952 – 28 decembrie 1953, T.P. a efectuat stagiul militar la U.M. 03048 ca „mână de lucru” fiind, „neinstruit”.

În consecință, recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Târgu Mureș împotriva sentinței nr. 110 din 14 aprilie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2003.