Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 655/2009 AI generated

Justified refusal to process land restitution petitions: finality of possession judgment renders administrative challenge moot

Case Number Decizia nr. 655/2009
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal’s prior decision to reject the administrative challenge. The dispute concerned an action for the annulment of the unjustified refusal by public authorities (Government, National Land Agency, Prefect, and Judicial Commission) to process and respond to the claimant's requests for the restitution of private property rights over 3.2532 hectares of land, alleging non-compliance with the Law on Land Ownership. The court determined that no such unjustified refusal existed because the authorities had responded to all petitions and, crucially, a separate civil judgment had already become final and irrevocable, obligating the communal commission to place the claimant in possession of the requested land, thereby rendering the administrative claim moot. The decisive legal basis was the interpretation of Article 2(i) of Law No. 554/2004 regarding the definition of an unjustified refusal in administrative contentious proceedings, combined with the legal effect of the final civil judgment concerning the underlying land ownership.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Justified refusal to process land restitution petitions: finality of possession judgment renders administrative challenge moot: Conformându-se dispozițiilor art. 315 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pășit la soluționarea litigiului pe baza probelor cu înscrisuri administrate pe parcursul derulării procesului și ținând seama de faptul că prin întâmpinările depuse anterior la dosar, pârâta A.N.R.P. solicitase judecarea cauzei în lipsă.

Keywords

AI generated
land law civil judgment action for annulment challenge of administrative decisions right to petition non-administrative dispute

Cited Legislation

AI generated
art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Văzând și dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 14 septembrie 2006, G.C. a chemat în judecată Guvernul României, A.N.R.P., pe Prefectul județului Vaslui și Comisia județeană Vaslui pentru aplicarea Legii fondului funciar, solicitând a se constata refuzul nejustificat al acestor autorități publice de a-i soluționa și comunica răspunsul la cererile formulate privind reconstituirea dreptului său de proprietate privată asupra unor terenuri în suprafață de 3,2532 ha, situate în comuna Bogdănița, județul Vaslui.

De asemenea, a cerut obligarea pârâților în solidar la plata unor daune materiale în valoare de 1000 lei, precum și a cheltuielilor de judecată în sumă de 120 lei.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că atât primarul comunei Bogdănița, cât și prefectul județului Vaslui au refuzat să aplice normele legale, nedând curs cererilor sale repetate pentru recunoașterea dreptului de proprietate asupra acelor terenuri și pentru eliberarea titlului de proprietate.

Aceeași atitudine au adoptat-o și celelalte autorități publice pârâte sesizate de reclamant prin petiții separate, situație în care pentru recunoașterea dreptului subiectiv și plata daunelor materiale cuvenite s-a văzut nevoit a se adresa instanței de judecată cu acțiune în contencios administrativ, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reinvestită cu soluționarea pricinii ca urmare a casării cu trimitere a unei hotărâri anterioare, prin sentința civilă nr. 2341 din 2 octombrie 2007 a respins acțiunea ca neîntemeiată.

În esență, instanța a reținut că autoritățile publice pârâte cu răspuns tuturor petițiilor formulate de reclamant în legătură cu reconstituirea dreptului său de proprietate asupra terenurilor situate în comuna Bogdănița, județul Vaslui, situație în care nu poate fi vorba de un refuz nejustificat în sensul prevederilor art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pe de altă parte, împrejurarea că reclamantul nu este mulțumit de conținutul răspunsurilor date și de faptul că o anumită suprafață de teren este ocupată de o altă persoană (L.P.), nu justifică măsura admiterii acțiunii și oricum, această ultimă împrejurare vizează litigiul declanșat în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul G.C.

Recurentul a reiterat afirmațiile cuprinse în acțiune, susținând că în mod greșit instanța de fond a respins această acțiune, deoarece din probele administrate în cauză nu rezultă că pârâții i-au răspuns la toate cererile înregistrate cu privire la reconstituirea dreptului său de proprietate asupra terenurilor. Că, au fost nesocotite îndrumările date de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 2150 din 24 aprilie 2007 și în loc să dispună suspendare judecății pentru lipsa tuturor părților, la termenul din 25 septembrie a reținut cauza în vederea soluționării ei în fond.

Criticile nu sunt întemeiate.

Prin decizia nr. 2150 din 24 aprilie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantul G.C. și a casat sentința civilă nr. 126 din 17 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

S-a reținut că în mod eronat această instanță a admis excepția de nulitate a cererii de chemare în judecată fără a mai intra în fondul litigiului dintre părți.

Instanța de control judiciar a stabilit totodată, obiectul litigiului, care vizează cererea reclamantului de a se constata refuzul nejustificat al pârâților de a-i răspunde la cererile înaintate în vederea aplicării normelor legale incidente și reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor situate în comuna Bogdănița județul Vaslui.

Conformându-se dispozițiilor art. 315 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a pășit la soluționarea litigiului pe baza probelor cu înscrisuri administrate pe parcursul derulării procesului și ținând seama de faptul că prin întâmpinările depuse anterior la dosar, pârâta A.N.R.P. solicitase judecarea cauzei în lipsă.

Contrar susținerilor din recurs, obiectul cererii de chemare în judecată a fost stabilit în mod judicios de prima instanță care, așa cum s-a arătat, a avut în vedere considerentele deciziei de casare ale instanței superioare.

Cu înscrisurile anexate la filele nr. 13 și următoarele ale Dosarului curții de apel nr. 8589/2/2006, precum și în celelalte dosare atașate s-a dovedit că autoritățile pârâte au răspuns petițiilor reclamantului, iar prin sentința civilă nr. 1883 din 22 iulie 2008, Judecătoria Bârlad a admis acțiunea lui G.C., obligând Comisia comunală Bogdănița pentru aplicarea Legii fondului funciar să-l pună pe reclamant în posesia suprafețelor de 3 ha teren cu vegetație forestieră și 0,6297 ha teren agricol, pe vechile amplasamente.

Hotărârea respectivă (filele nr. 44-45 ale Dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 4354/2/2007) a rămas definitivă și irevocabilă. În plus, prin adresa nr. 847 din 7 iulie 2006, Primăria comunei Bogdănița a comunicat Instituției Prefectului Județului Vaslui că cererile reclamantului au rămas fără obiect, întrucât acesta a obținut terenul solicitat încă din anul 1993 (fila nr. 66 a aceluiași dosar).

Apreciind că în condițiile date nu poate fi vorba de un refuz nejustificat al pârâtelor de a soluționa cererile reclamantului și respingând acțiunea ca neîntemeiată, curtea de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, care urmează a fi menținută prin respingerea recursului ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de G.C. împotriva sentinței civile nr. 2341 din 2 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2009.